" Nu știu dacă ai urât vreodată atât de mult pe cineva, încât să simți că nu poți respira fără acea persoană. "
N-am avut niciodată treabă cu ura, n-am vrut niciodată să am vreo legătură cu acest sentiment oribil. Să simți atât de multă dușmănie pe cineva care însemna foarte mult pentru tine înainte. Să privești toate amintirile pe care le aveți împreună și să simți dezgust, urmat totodată de către o durere. O durere profundă care te macină zi de zi, care te scoate din lumea reală și te închide în gânduri, secându-te și făcându-ți rău.
Te apreciez atât de mult, dar totodată te urăsc la fel de mult.
Te urăsc, pentru că ai fost acolo când am avut nevoie de tine.
Te urăsc, pentru că m-ai făcut să cred în toate lucrurile pe care mi le spuneai.
Te urăsc, pentru că mi-ai arătat că ești o persoană minunată, iar apoi ai devenit sursa durerii mele.
Te urăsc, pentru că mi-am creeat amintiri alături de tine.
Te urăsc, pentru că ai însemnat foarte mult pentru mine.
Te urăsc, pentru că m-ai ajutat.
Te urăsc, pentru că acum nu mai ești aici.
Te urăsc, pentru că mi-ai dat motive să cred în tine.
Te urăsc, pentru că m-ai lăsat pentru altcineva.
Te urăsc, pentru că m-ai dezamăgit.
Te urăsc, pentru că m-ai suportat.
Te urăsc, pentru că poate crezi că ce-am avut noi a fost ceva toxic.
Dar cel mai mult, te urăsc, pentru că ai fost singura persoană care m-a făcut, prin propriile cuvinte, să cred că nu va pleca niciodată, dar mi-ai demonstrat că acestea erau doar vorbe.
Știu că oamenii vin și pleacă, dar și când pleacă, reușesc să distrugă fericirea pe care ți-o acordau. Reușesc să lase doar un gol în urma plecării...
Și poate că nu o să te uit, dar nu merită deloc să sufăr după tine.
