Vampirul din ultima bancă...

7. Ce dracu vrei?

Edith nu apucă să se întoarcă la vocea ce îi răsună în ureche și la bărbatul care îi citise gândurile...  că profesorul intră pe ușă. Profesorul de psihologie, adică domnul Brick Moore. Cine de domnul Brick? El e fiul directorului școlii, abia ieșit de pe băncile facultății! 

Edith: Pff... Dacă nu mor azi de plictiseală la ore asta?! Atunci nu mai mor niciodată!- spune cu voce tare, iar toată lumea din încăpere își îndreaptă privirea spre ea.

Adam: Îmi cer scuze în numele ei, domnule Brick! Puteți continua ora!- spune extrem de serios.

 Edith se întoarce și îl străpunge cu o privire pe Adam. Se întoarce și se uită direct în ochii profesorului, își ia ghiozdanul pe un umăr și se îndreaptă spre ușă.

Domnul Brick: Domnișoară Smith, stai pe loc!- ridică tonul.

 Edith puțin surprinsă se oprește în fața catedrei .

Domnul Brick: Ce este cu comportamentul acesta?- și se apropie de Edith.

Edith: Și tu de când ai tupeul ăsta jegos?- îi vorbește informal face și ea un pas spre el.

  Toți cei din clasă se uitau ca la un film.

Domnul Brick: Gura!- pe un ton înalt și serios. 

 Edith rămâne cu gura căscată până la podea. 

Edith: Acum vreau să ple... -nu apucă să își termine propoziția că este întreruptă.

Domnul Brick: După ore ești așteptată în biroul directorului! Directorul deja a vorbit cu părinții tăi!

  Edith face ochii mari și iese val-vârtej din clasă. Aleargă pe hol și se oprește direct la baie. Lacrimile îi curg șiroaie pe chipul angelic.

Deodată simte o mână rece pe gâtul ei. Își ridică privirea și îl vede pe Adam. 

Edith: Ce dracu vrei? De ce naiba mă urmărești? Chiar nu ai altceva de făcut?- țipă la el.

Adam: Păi vreau doar să...- nu apucă să termine că Edith iese pe ușa băii. 

Adam o ajunge din urmă și o apucă de încheietura mâinii făcând-o să se întoarcă cu fața spre el.

Adam: Edith, termină! De ce te comporți așa?- spune pe un ton jos.

Edith: Black, îți zic asta pentru prima și ultima dată. Lasă-mă în pace! NU am nevoie de compătimirea nimănui... mai ales a ta!!- se eliberează din strânsoare și pleacă.

 Edith ajunge în curtea școlii și se îndreaptă spre mașină când în cale îi iese Aaron.

Aaron: Ooo... dar ce face fata mea preferată??- spune el apropiindu-se de ea.

Edith: Aaron, las-mă! Nu am chef să îmi bat capul și cu tine! Pleacă!- spune abia auzind-i-se vocea.

Aaron: Dar... -nu mai continuă pentru că Edith se urcă în mașină, pornește motorul și demarează în trombă. 

Aaron: Ce o fi pățit?- ridică din umeri și se îndreaptă spre intrarea liceului.

 Edith ajunge la un bar din centrul orașului. Parchează mașina și intră. Localul nu era așa plin pentru că este ora 9 am. Alege masa cea ma retrasă și cer un pahar de whisky. Nu apucă să ducă paharul la gură că lacrimile îi curg din nou pe obraz. Edith începe să plângă în hohote. 

  După aproximativ două minute se apropie cineva de masa ei și îi întinde un șervețel.  Edith ia șervețelul fără să vadă cine i-l dă. Își șterge lacrimile și încearcă să își revină.

Acel cineva: Se pare că cineva nu mai plânge!? Nu știam că prezența mea are un așa efect asupra ta??-spune  cu  o voce caldă.

  (Ce? Nu este Black?-își spune Edith în gând.)

Într-un final își ridică privirea, iar pe fața ei se instalează uimirea.

.........

Aici este capitolul 7! Sper să vă placă.  ^_^Îmi cer scuze dacă sunt greșeli de exprimare sau de oricare fel și de asemenea, îmi cer scuze pentru că nu postez mai des!