Pasiv cărăbuș

Cărăbuș purta de mai,

Ocolit-ai cerurile noastre,

Metaforic ne chemai

C-orbitoare aripi astre.

Prefăcută nălucire

Pe pământul strămoșesc,

Și cu zboru-n năucire

Și cu gândul ce-l greșesc.

Parazitară pecete neagră,

Un obsedat de viziuni,

Își vede lumea întreagă,

Dar plină de leziuni.

Obosit, cade spre apus,

Cuprins de dragostea maternă,

Mort, dară nu supus

Luminii din fața eternă.

Prăbușesc un scris nocturn,

Coagulat cu absența lor

Și cu valul taciturn,

Demodat ulterior.

Că-n micul cărăbuș de mai

Șade-o viață mult uitată

Și pasivă-l destrămai,

Fiind chiar tu, invitată.