O nouă viață

-Capitol 1-Mutarea

                         Prezentare

NUME:Cris|Cristhina
ANI:17 si ceva...
SUNT :O şatena cu ochii caprui, o prietena gata sa-si dea camasa de pe ea pentru o cauza nobila, o neadaptata, o insuficienta tuturor celor dragi, o idealista incurabila, loiala, o incapatanata fara stapan! O nebuna! Ar trebui sa fiu interzisa prin lege!
AŞ VREA: să nu devin vreodată meschină sau ipocrită
PĂSTREZ: Doar amintiri. Nu mă atașez de obiecte și nu colecționez.
NU -MI PLACE: să fiu jignită sau suspectată de nesinceritate
MĂ TEM: (cel mai tare) de mine.
AUD: văd, simt. Am toate simțurile funcționale
IMI PARE RĂU: cand greșesc.
IMI PLAC: motocicletele, filmele de comedie, muzica de calitate, stiinta si cercetarea
NU SUNT: mincinoasă. Nici rea. Poate cateodata dar nu se pune:))
DANSEZ: numai in cazuri excepționale. Asociez dansul (meu) cu o potențială nenorocire care mi se poate intampla 

                          Cris.Pov

Este prima dată când zbor cu avionul și recunosc că sunt puțin agitată.
Mă așez și cuplez centura de siguranță. Mama se așază lângă mine cu un zâmbet compătimitor:
― Liniștește-te, draga mea! În curând ajungem la Miami.
5 ore și 23 de minute ca să străbați țara de la un ocean la celălalt. Mai exact, în total, 3 757 de kilometri. 5 ore și 23 de minute ca să faci praf șaisprezece ani din viață.
Și toate astea pentru o idioată de slujbă. Cu doar cincisprezece zile în urmă, viața mea era perfectă: aveam doi prieteni foarte buni, o grămadă de cunoscuți, eram invitată la toate petrecerile de sâmbătă seara, și aveam o familie... ca toate celelalte.
Serios, ce-aș fi putut să-mi doresc mai mult?
,,Până când, într-o vineri după-amiază, mă întorc acasă după școală și îmi dau seama că urmează să se întâmple ceva îngrozitor. De câte ori trebuie să-mi dea o veste proastă, părinții mei îmi pregătesc un tort de ciocolată de consolare, iar când am intrat în casă m-a întâmpinat exact aroma de tort”ciocolată. Las geanta la intrare și mă duc direct în bucătărie, unde o găsesc pe mama lângă aragaz.
― Bună, mamă, îi zic.

― Bună, scumpo, nu te-am auzit când ai intrat.
Se vede în privirea ei că ceva nu e bine.
― S-a întâmplat ceva? o întreb eu.

― Nu, de ce?

― Te porți puțin... nu știu... ciudat.

― Nu. E totul în regulă, draga mea. Cinăm cam într-o oră.

― Bine, până atunci mă duc să-mi fac ordine în cameră, zic eu, după care ies din bucătărie și urc repede scările spre camera mea

Mă duc la calculator și pun niște muzică. Misery Business a celor de la Paramore se aude la volum maxim, iar eu mă apuc să fac curat, încercând, printre altele, să nu mă mai gândesc la prostul acela de Set.
,,Am fost împreună opt luni... E groaznic să afli că băiatul pe care îl iubești te înșală".
         Ce idiot!
Vocea mamei îmi întrerupe șirul gândurilor: