ESTHER & CAYDEN (Completă) - Slăbiciunea Mea Ești Tu #1

14. Esther

Camera în care am fost introduși era rotundă în forma ei. Pereții văruiți in alb sprijineau rafturi masive încărcate cu echipamente cât mai avansate. Tuburi de sticlă verzuie, liniare rupte, bucăți de metale ce serveau care mai de care roluri, obiecte pe care nu le puteam identifica de una singură, construite din lemn și sticlă, toate astea adunate pe rafturi încărcare ce dădeau să cedeze sub greutatea lor.

Un lup în forma umană îl întâmpină pe Alpha.
Erau în fața grupului nostru şi vorbeau în şoaptă. De câteva ori ne arunca priviri în direcția noastră. Părul pe ceafă îmi stătea drept ridicat.

Îmi întorc privirea peste umăr prinzând expresia de pe fața Lemonei. Sprâncenele ei se încruntară.
Lemona era un lup antic.

Auzul, pentru ea, nu era o problemă.
Cayden stătea semeț la dreapta Alpha-ului. Nemişcat înclină din cap înspre doctorul în forma umană. Bănuiam că era doctor după mirosul de sânge şi acid ce îl purta pe halatul alb.
Alpha mai murmură ceva înainte de a fi îndrumat de un al doilea doctor pe o altă uşă.
Cayden îl urmă pe Alpha. La fel ca restul gardienilor.

Doi rămaseră cu noi.
Doctorul în halat alb îşi mângâie începutul de barbă privind pentru un moment spre masa ornată cu curele şi legături.

Înghit în sec privind înspre tăbliile ce seamănă a aparate de tortură.
Gardienii se lipesc de pereți, lângă uşi, privesc drept în față. Nu fac contact vizual nicicând cu ei, deși aș avea nevoie de măcar atât suport.
Se poziționaseră atât de bine în cameră încât, gardienii reușiră să se camunfleze într-o încăpere cu pereți albi şi fără pic de umbră în ea, asemenea unor cameoloni în pădurile tropicale- eram cea mai bună din scoala umană când venea vorba despre geografie.

--Ei, bine, numele meu e Yura, mă puteți chema Yura, dar nu e sigur ca vă voi răspunde la nume decât dacă îmi spuneți dr. Sera.

Imi zâmbeşte de parcă mi-ar încredința mie personal, un secret:

--Îmi schimb numele aproape de fiecare dată, aşa ca îmi ia ceva până ce îmi dau seama că sunt strigat.

Zâmbesc din reflex, imitându-i postura feței. Sunt două ieşiri din camera asta pe care intenționez să le folosesc dacă doctorul ăsta se arată atât de uituc si cu siguranța familiei mele.

--Oh, ce avem aici, un lup dominant.

Se apropie de mine. Îmi întorc buza într-un mârâit. Păstrează distanța.

--Nu face nimic, sunt aici doar pentru a vă ajuta.

Îsi scoate din buzunar un ac lung. Îi scoate dopul si imi face semn înspre una dintre numeroasele mese din cameră.

--Aşează-te. Va dura doar câteva minute.

Mă desprind din strânsoarea Oliviei. Mă fac comodă pe pat încercând să îmi relaxez muşchii.
Nu e prima dată când trebuie să mi se facă controlul.
Fiecare lup trebuie să-l facă anual. Sunt obişnuită cu acele de când eram abia un pui.
Generația mea a fost printre primele care au fost supuse unor controale minuțioase asupra bolii.

Însă, deşi eram obișnuită, asta nu însemna că îmi plăceau în mod deosebit sau nu îmi venea să muşc mâna doctorului când îşi înfipse acul în pielea mea.

--Eşti gata, anunță doctorul într-o voce ciripitoare, următorul!

Lemona se apropie de doctor. El îsi ridica bărbia expunându-şi jugularul în semn de supunere:

--Matrona, îmi faceți o onoare.

Lemona pufăi, deschizându-şi haina.
Olivia se apropie cu paşi mărunți de mine.
Era pentru întâia oară când făcea controlul ăsta.
Unde trăisem, nu aveam la dispoziție controale anuale. Iar când se instauraseră,  Olivia crescuse în vârstă peste limita de înscriere în program.
Doctorul apare brusc în fața noastră ținuând ostentativ acul.

--Ai grijă, doctore Sera.

Vocea cu care vorbeam nu îmi aparținea. Era vocea lupului care i se adresa inferiorului ei.
O mişcare greşită şi vor fi urmări.
Doctorul îşi ridică bărbia luând în mâini brațul subțire al Oliviei.
Olivia nu îşi afundă capul în umărul meu.
Nu îşi luă privirea de pe ac. Eu nu îmi luam privirea de pe doctor.

--Ei, gata! Acum aşteptăm rezultatele după ce le duc în laborator.
Mulțumesc pentru răbdare. Va trebui să vă rog însă să rămâneți aici-

Uşa se deschise, întrerupând cuvintele doctorului. Privirea lui se duse spre lupul ce se ivi în uşă. Un băiat. Tânăr.

--Ah, Axel, uite stai şi ține-le companie, băiete.

--Tată, nu știam că ai musafiri.

Băiatul îl dojeni pe doctor, când îi ciufuli părul blond.
Un zâmbet larg îi traversa fața, iubire traversa între ei.
Lupoaica mea le cunoştea apropierea. Haită.
Familie.

Axel îşi înfundă mâinile în buzunar numai ca apoi să le scoată pline de mingiuțe de sticlă colorate.
Olivia chiui în uimire.
Doctorul ieşi, lăsându-ne în aşteptare... cu fiul său?