Doar o secunda

îmi pare rau, mamă

Nu am vrut sa îi vorbesc asa mamei, pur si simplu eram coplesita de emotii si nu realizam ce spun.Mama a iesit cu lacrimi in ochi si complet dezamagita.Eu incercam sa imi gasesc un motiv pentru acea izbucnire, dar oricum ma simteam vinovata, ca i-am vorbit asa.Stateam intinsa pe pat, in lumea mea, eram cufundata complet in gindurile mele, si nici nu am observat cum am adormit.M-am trezit de la soneria telefonului, ma suna mama, eram mirata ca ma suna, insa am decis sa raspund.Spre marea uimire, nu a raspuns vocea mamei , ci un barbat cu o voce dura si necunoscuta

-Buna seara, va deranjeaza ,inspectorul pentru accidente rutiere, Munteanu Аndrei, dumneavoastra sunteti fiica Аdelei Petrescu?

-Da, eu sunt, Lia, dar ce s-a intimplat, de ce sunati de pe telefonul mamei? De ce nu a raspuns ea?

-Domnisoara Lia, imi pare rau sa va anunt, dar parintii tai au cazut in accident, autobuzul cu care mergeau s-a rasturnat, au fost inregistrate un numar mare de victime, unele ranite, dar cu parere de rau, parintii tai au decedat pe loc, nu au mai avut sanse de supravietuire.În acel moment, am simtit ca imi cade pamantul de sub picioare.Аm scapat telefonul jos, desi inca se auzea vocea inspectorului.
-Cum asa? Doar acum cateva minute, mama era langa mine.Nu, nu poate fi adevarat, e o farsa.Nu cred asa ceva, e imposibil, mama, tata ei sunt bine, nu au patit nimic, il sun pe tata, el precis va raspunde.

In acel moment se aude vocea rece si nepasatoare a robotului
-Abonatul se afla in afara ariei de acoperire.Am realizat atunci, ca asta e realitatea, parintii mei nu mai sunt, nu se vor mai intoarce niciodata, nu voi mai auzi vocea tatei , certindu-ma ca nu mi-am facut curat in camera, sau ca sunt incapatinata si fac mereu ce vreau eu, nu voi mai vedea zimbetul luminos al mamei, care ma trezea in fiecare dimineata cu o imbratisare, si simteam ca sunt cea mai fericita din lume.Vocea ei calda si gingasa, care ma alinta si ma numea Printesa ei, nu o voi mai auzi niciodata.Am pierdut tot ce aveam mai scump pe lume, familia, desi nu erau bogati sau renumiti, îi iubeam nespus de mult, îmi pare atit de rau, ca nu le-am spus un simplu Te iubesc, mamei, tatei, atunci cind aveam sansa nu o faceam, iar acum nu mai pot face asta, nu mai am pe cine imbratisa, nu am pe nimeni, caruia sa-i cer un sfat, am ramas singura acum, singura in lumea asta cruda si nedreapta.Cit as fi vrut sa nu te ranesc in modul asta, mama, as fi vrut sa-mi cer scuze, pentru ca nu sunt fata pe care o meriti, niciodata nu te-am ascultat ce spuneai, mereu te suparam cu reprosurile mele, chiar si in ultimele ore de viata, nu am putut fi linga tine, eu sunt vinovata pentru moartea voastra, din cauza mea ati plecat cu autobuzul asta blestemat, sa nu fi fost reprosurile mele, nu avea sa plecati.Sunt o persoana groaznica, nu am pretuit ceea ce am avut, mereu am vrut mai mult, si acum cind am pierdut tot, ma simt cel mai rau om de pe planeta.
Îmi pare rau, mama, pentru ca te-am ranit mereu, iarta-ma, tata, ca nu te ascultam si îti vorbeam urit.

As da orice, doar sa pot întoarce tot inapoi, sa va mai vad macar pe o secunda, doar o secunda sa va imbratisez, sa va spun cit de mult va iubesc!