Story of a stewardess.

Capitolul I

*

- Vremea tine cu noi astăzi, îmi șoptește pilotul care mă curtează de când am pășit în aeronava lui. Ii întorc un zâmbet cald și mă pregătesc să întâmpin pasagerii.

- Buna dimineața, spun veselă și plină de viață primului pasager, un bărbat înalt, bine făcut, care îmi dă un aer plin de aroganță.
- Buna dimineața, doamnisoara....
- Lucy, poți să îmi spui Lucy, chicotesc eu.

Nu îmi întoarce nici macar un zâmbet, pleacă fără să zică nimic, se îndreaptă către locul lui, se așează își porneste muzica în căști și privește pe fereastră. Nu știu când o să mă obișnuiesc cu oamenii ăștia plini de figuri și aroganțe, până la urmă eu incerc sa fiu drăguță și totuși cred eu că reușesc macar 90%.

- Va rog sa va puneți centurile de siguranță, ne pregătim de decolare.

Îl observ pe țâfnosul de mai devreme cum nu mă bagă în seamă și își deschide o carte.

- Domnule va rog frumos să respectați procedura și să vă prindeți centura.
- Fac ce vreau eu, am platit un bilet așa că cred că merit sa fiu lăsat în pace.
- Domnule, ridic puțin tonul deoarece fata lui îmi inspiră prea multa nepăsare. Vă rog frumos, viața voastră este în mâinile mele de când ați urcat în acest avion și nu as vrea sa răspund pentru încăpățânarea dumneavoastră, zâmbesc și plec spre locul meu deoarece avionul decolează.

Iubesc atât de mult slujba asta, nu numai că îmi aduce experiențe frumoase dar e atât de curata și sentimentul că ești deasupra tuturor este nemaipomenit. Am muncit mult sa ajung aici, am petrecut doi ani învățând limba spaniolă, turcă și toate cursurile de pregătire dar a meritat orice minut și orice lacrima pe care am vărsat o când simțeam că puterile mele nu mai exista. Sunt super fericita că mi am atins în sfârșit visul.

**

Observ doua colege foarte agitate, mă îndrept ușor spre ele că sa le întreb ce se întâmplă dar trăgând un ochii pe geam am observat că o aripa e în flăcări, complet în flăcări. Nu voiam să panichez lumea așa ca am fugit în cabina pilotului. Nici n am apucat sa scot un sunet că Louis, pilotul mi a șoptit îngreunat :

- Lucy, nu ne mai rămâne decât să ne rugăm să ajungem in rai. Nu mai avem nicio cale de scăpare. Nu panica lumea!

M am speriat foarte tare, sentimentul acela este de nedescris. După câteva minute bune in care m am gândit cum sa procedez, mi am pus un zâmbet cald pe față și am plecat înapoi între pasageri. Aceștia erau deja foarte panicați, ridicați în picioare, plângând, țipând, rugându se și cerând explicații.
Eram deasupra oceanului. Nu aveam cale de scăpare. Deodată simt o mâna că mă trage foarte tare in baie aproape rupându mi încheietura.

- Iartă mă că am fost un arogant. Așa mi e firea. Știu că o să murim dar vreau să știi că nu sunt un om țâfnos și dacă o să supraviețuim promit că am să mă revanșez.

- Domnule, nu am timp de scuzele dumneavoastră, înăuntru sunt 100 de persoane cerand ajutor și consolidare, nu am timp sa va spovedesc aici. Am spus nervoasa și am trântit ușa după mine.