Muzica din cască se aude încet, bass-ul melodiei îndemnându-mă să bat cu degetul în coperta caietului de Limba Engleză. Privesc abătută pe geamul clasei la parcul din faţa liceului în timp ce aştept ca doamna dirigintă să-şi facă apariţia alături de noul coleg, Denzel Moore. Din câte am aflat, este născut în oraşul ăsta, părinţii poliţişti amândoi şi s-a mutat aici din James Medison High School, un liceu destul de prost, sincer, mă mir cum de l-au primit.
Sunetul produs de clanţă m-a anunţat că doamna White o să-şi facă apariţia din moment în moment şi eu sunt nevoită să-mi scot casca din ureche şi să pun pauză la mixul de metalstep. Îmi continui privitul pe geam deoarece interesul meu faţă de şatenul ce tocmai a păşit în clasă este egal cu 0. Am aflat tot ce este posibil despre el, aşa că ştiu şi posibila autodescriere pe care o va spune în faţa clasei.
Colegii mei se ridică respectuos şi o salută pe dirigintă. Norocul meu că stau în ultima bancă şi nu mă vede. Un avantaj destul de bun în a fi înalt. Există, de asemenea, şi devantaje, faptul că ieşi destul de mult în evidenţă.
-Bună ziua copii, spune diriga cu zâmbetul ei radiant pe chip. Astăzi, după cum puteţi vedea, am venit însoţită de noul vostru coleg. Denzel, te rog să te prezinţi.
-Păi, numele meu este Denzel Moore, am optişpe şi ceva, şi sper să mă înţeleg cu voi toţi, rosteşte el mândru, de ce, habar n-am.
După o scurtă pauză în care băiatul priveşte fugitiv fiecare elev în parte, poposind mai mult asupra fetelor, doamna White îl pofteşte să se aşeze lângă mine. Ideea în sine nu-mi convine absolut deloc, dar tot ce fac este să scrâşnesc din dinţi şi să accept.
-Mă scuzaţi că vă-ntrerup, dar eu cred că bietul de el o să se mute în altă clasă dacă-l puneţi lângă ea, spune în batjocoră Linda.
-Da, o aprobă Zoey, va fugi mâncând pământul, cel mai probabil cu un ochi vânăt.
La auzul remarcii am strâns pumnii, unghile intrându-mi în carne. Ştiu că sunt violentă, dar nu trebuie să spună asta în gura mare. Îi arunc o privire ucigătoare brunetei care mă priveşte cu superioritate şi imediat cum a primit-o, s-a întors fricoasă la locul ei. Idioata dracu'.
-Îmi pare rău să vă anunţ, dar acela este singurul loc liber din clasă. Denzel, te rog să te aşezi, deja am pierdut jumătate de oră degeaba, şi nu cred că vreţi să vă ţin şi-n pauză.
Îmi iau nervoasă ghiozdanul de pe scaunul din dreapta mea şi îl arunc pe jos, făcându-i prinţului loc. Acesta mă priveşte curios, dar eu îl ignor şi îmi întorc privirea spre geam. Diriga începe să ne spună ceva, dar eu nu sunt atentă deoarece privesc o maşină, încercând să-mi dau seama ca fel de marcă e. Sigla pare una de BMW, dar are forma de Mercedes. Nici mărcile de maşini nu le mai ştiu, şi doar am trăit cu ele toată viaţa mea. Gândurile îmi sunt întrerupte de bâzâitul telefonului, semn că am primit un mesaj. Îmi bag mâna în pupitrul băncii şi-l scot cu grijă, aprinzându-l.
J.J
=> Să mă suni după ce termini ora asta, e ceva important.
Îi răspund imediat şi îmi arunc telefonul pe bancă, uitând să-l mai închid. Normal că noul coleg nu îşi poate stăpâni curiozitatea de a citi mesaje, dar spre ghinionul lui, eu şterg toate mesajele din înainte, aşa că tot ce a putut vedea erau doar cele două mesaje de acum. Mă uit la ceasul de pe perete ce arată că mai sunt doar cinci minute şi urmează pauza. Oare ce mai vrea de la mine? Ieri am terminat tot ce aveam de făcut, la perfecţie chiar. Normal că nu am primit nicio laudă, dar zâmbetul lui mulţumit mi-a satisfăcut toate dorinţele. La cei 56 de ani ai săi, poţi spune cu uşurinţă că are doar 40 de ani, şi nu mă refer la aspect, ci la uşurinţa cu care poate conduce o întreagă organizaţie.
De când tatăl lui s-a dus, acum vreo cinci ani, toată munca a căzut pe umerii săi. De atunci multe s-au schimbat, şi nu pot spune că numai în bine, deoarece numărul duşmanilor s-a dublat, iar poliţia este încă pe urmele şefului de la "Tree Eyes". Într-adevăr, banii pe care îi primeau atunci nici nu se compară cu cei de pe acum. Eu am obţinut locul de aici uşor, bunicul meu, acum decedat, a fost un bun prieten cu tatăl lui, cu toate că diferenţa de vârstă era una considerabilă, prietenia lor a fost destul de strânsă. Pe la doisprezece ani am aflat şi eu de organizaţie, fiind imediat interesată de toate afacerile ilegale care se produceau în spatele celor 4 pereţi, mă rog, metaforic vorbind, deoarece organizaţia este extinsă aproape în toată lumea.
Imediat ce doamna White părăseşte clasa la sfârşitul orei, mă ridic şi eu şi ţâşnesc pe holul liceului, apelând numărul lui Jack Jones aka J.J. Aştept să răspundă cu telefonul la ureche, în timp ce-l privesc pe prinţ care face cunoştinţă cu noii lui colegi, observând că arată mai bine în poze decât în realitate.
-Ei, ce mai face dealer-ul meu preferat? aud vocea moşului de la capătul celălalt.
-Treci la subiect, te rog, răspund acidă, el fiind obişnuit cu (,) caracterul meu de acritură.
-Mereu aceeaşi Brook... oftează acesta. Voiam doar să te anunţ că ai un transport important diseară, la 9 p.m. Te întâlneşti cu...
-Nu mă interează, îmi dai restul de detalii diseară. Noul meu coleg se uită la mine.
-Ăla cu părinţii poliţişti? Ai grijă cum te încurci cu el, nu vreau poliţia pe cap.
-Îhî, mai vorbim. Pa.
Nu mai aştept să-mi răspundă şi închid, îndreptându-mi privirea spre şatenul din faţa mea. Ochii lui îmi evită privirea şi se uită la bocancii lui. Stilul său vestimentar este pe placul meu, tricoul lui negru cu ACDC asortându-se de minune cu blugii şi bocancii de aceeaşi culoare. Văzând că nu zice nimic, îl întreb:
-Vrei ceva anume, sau îţi face ţie plăcere să-mi stai în drum?
-Eu...
_____________
Deci, acesta este primul capitol din cartea "Something new".
1051 cuvinte.
