Simple gânduri 1

#depresivi

Astazi vom vorbi despre depresivi *moaca de Cuza*. Cei care se vor simti jigniti de cele afirmate mai jos sunt rugati sa dea skip pentru a evita emanarea prostiei si iporicriziei. Multumim!

Trecand peste acest avertisment mirific, vreau sa va intreb ceva. Raspundeti absolut sincer, caci oricum pe aplicatia asta suntem sub anonimat.

Asa. Cine este depresiv de aici? Manutele sus, depresivilor!

Bun. Acum va mai intreb un lucru: cati dintre voi aveti motive sa fiti depresivi? Ups, o intrebare grea, nu-i asa? Acum "smecherii" vor incepe cu "am eu motivele mele, ia valea, ce stii tu?". Oh, stiu foarte multe!

Pentru inceput, "depresivule", citeste povestea unei fete. E chiar mai jos. Daca si dupa ce o citesti te consideri indreptatit sa fi depresiv, felicitari! Iti dau dreptate sa-ti urasti viata!

"Totul a inceput la numai 3 luni. Aveam o familie iubitoare, ma astepta o viata perfecta. Dar destinul (ce gluma buna) mi-a ales alta soarta. Incepusem sa ma umflu. Peste tot. Precum un balon. Parintii mei m-au dus la doctori. Un an jumatate.  Stai, rectific! Pana la un an si jumatate (zile de chin) nu aveam nimic decat niste presupuneri mediocre si tampite cum ca as fi alergica la lactoza. De-ar fi fost asta, ce bine era! Intr-o zi, un doctor sanatos mintal a recunoscut ca-l depaseste cazul si m-a trimis la Iasi pentru investigatii. Rezultatul a fost unul devastator. Nu, nu boala in sine pe care o aveam si o am. Verdictul. 30% sanse de a trai. Hopa! Suna crud, nu? Trist, dar adevarat! Pana la urma s-a aflat ca aveam o boala la rinichi numita sindrom nefrotic. Boala ce cauza acumulari de apa, oprirea din urinare si chiar moarte. La doar un an jumatate invatasem cum este sa fi in perfuzie 25/24 de ore. Cum este sa te doara si cum este sa nu poti fi ca ceilalti. Si singura solutie s-a rezumat la un regim strict si tiranic pentru un copil al secolului 21 impreuna cu multe intepaturi, stari ingrozitoare si mult mult stat in spitale, cu perfuzii, alaturi de biata mea mama care m-a vegheat zi si noapte de pe scaunul de langa pat. Mai e nevoie sa detaliez starile prin care am trecut? Nu cred. Ma nascusem un copil sanatos. De unde boala? De pe masa de nasteri, bineinteles, caci statul acesta excroc numit Romania economiseste la maxim si nu-i in stare sa curete o masa cum trebuie! Insa raul nu s-a rezumat aici (ce-as fi vrut sa o faca!). La 5 ani, ca si cum nu eram destul de chinuita de soarta (mentionez ca mama mergea cu mine in magazin si plangea la cat se slaba eram), minunatul meu tata (si a fost, pana atunci) s-a imbatat. Si s-a tot imbatat. Doi ani de zile tatal meu a fost mai mult beat decat treaz. Doi ani in care mai aveam putin si-mi vomitam intestinele din mine din cauza ca fuma in casa, in care mi-a inselat mama cu o vaduva, in care am invatat sa tac si sa ma adaptez ca sa nu mi-o iau. Ba mai mult, doi ani in care tatal meu sarea pe mama si o batea de fata cu mine pana ii dadea sangele. Ei s-au impacat. Acum, viata mea este buna. Totusi, inca mai am cosmaruri cu tata care o bate pe mama sau cu picioarele mele vinete si dureroase de la atatea intepaturi. Insa continui sa zambesc, sa fiu alaturi de toti si sa ma bucur de viata."

Asta este ceea ce mi-a scris. Voi mai aveti cuvinte? Eu nu mai zic nimic. Voi pastra identitatea ei anonima, caci asta mi-a cerut si ii voi respecta dorinta. TREZITI-VA!

P.S. exista oameni care chiar au probleme. Cei care va stiti, nu va simtiti la acest capitol.