Sărută-mă acum.

Capitolul 15 : Răpirea

(Dacă melodia se termina, să-i daţi replay!)

"Am ieşit amandoi din aeroport, nespunand nimic. Luc era foarte tacut, nervos si încruntat. Nu intelegeam de ce. Oare o fi aflat de domnul Giovanni sau de Noah? Dar cum?

După ce ne-am urcat in taxiu', Luc îi spuse soferului sa ne duca la adresa mea.

-Luc, de ce te comporti asa? Am intrebat eu.

-Vorbim cand ajungem acasa, raspunse el pe un ton foarte serios.

Nu il mai vazusem niciodata pe Luc atat de nervos si de suparat. Oare se intamplase ceva in Londra? Sau poate chiar era suparat din vina mea? Tot drumul nu ne-am vorbit deloc.

După ce taxiul opri in fata blocului meu, am coborat, Luc plăti şoferului, iar 3 paparazzi se apropiara de noi, punându-ne diverse intrebari. Intrebarile il enervara pe Luc foarte tare, încât ma trase de braţ in semn sa îi lăsăm si sa intram in bloc."

Dupa ce intrară în camera, Luc trânti usa in urma lui si îşi aruncă bagajul pe jos. Amelie il privi speriată.

-Cum ai putut sa-mi faci una ca asta?! Cum?! Intrebă el apropiindu-se de Amelie.

-Luc, nu inteleg despre ce vorbesti...

-Mă mai si minţi acum, nu? Nu iti este de ajuns cat m-ai mintit?! Ţipă Luc privind-o pe Amelie in ochi. Cum am plecat, te-ai şi culcat cu altul! Să-ţi fie rusine! Ţipă el aruncand pozele de la club pe jos.

Amelie privi pozele şocată. Apoi il privi inlacrimata pe Luc, si spuse:

-Luc! De unde ai facut rost de astea? Nu este ceea ce pare, chiar deloc! Lasă-mă să-ţi explic...spuse ea speriată.

-Nu am nevoie de nici o explicatie din partea ta! Am crezut ca esti altfel! Ti-am oferit tot ce ai vrut tu, iar tu m-ai înşelat. Să îţi fie ruşine, repetă el dând cu piciorul in fotografiile de pe jos. Ce are el si nu am eu? Spune?! Grăieşte!

Amelie căzu in genunchi, privind fotografiile atentă apoi îi spuse lui Luc:

-Te rog, Luc...uite cum s-a întâmplat..

-Amelie, taci si lasa-mă! Voi pleca, deoarece nu vreau sa traiesc alaturi de cineva care ma inseala pe la spate şi care isi bate joc de mine si de sentimentele mele. Adio, Amelie, sa nu te mai intorci la mine, ever.

Luc îşi luă valiza de pe jos si plecă, închizând brutal uşa in urma lui. Amelie statea inca pe jos, iar lacrimile îi curgeau neîncetat. "Luc! Strigă ea. Luc...nu pleca..."

Mâinile începură să îi tremure. Nu mai avea pe nimeni. Nu o mai avea pe Christine, nu il mai avea pe Noah iar acum nici pe Luc. Luând fotografiile de pe jos, incepu' să le sfâşie in mii de bucaţi. "Cine mi-a facut asta?! Cine mi-a facut pozele astea......CINE?!" Îşi spus ea în gând, îndurerată de situatia in care se afla. Ieşi pe balcon şi vazu' ca paparazzi inca se aflau acolo. Nu putea alerga dupa Luc. Nu voia sa o vada nimeni plangand. Isi luă telefonul si il sună, insa Luc nu raspunse. Dupa 8 apeluri, isi arunca telefonul pe podea si se aseza pe pat. Incerca sa se linisteasca insa nu reusea. Nu mai avea pe nimeni.

Ceasul indică ora 23:00. Amelie se uită pe balcon si vazu' ca nu se mai afla nimeni in faţa blocului, aşa că îşi puse niste jeanşi negri, un top alb, un palton lung maro şi adidaşi. Incuie uşa, apoi coborî scările, ţinând telefonul in mâna. Se afla la etajul 1, când lumina de pe hol se stinse. Se prinse cu mâna de balustradă, nemaivăzând scarile. În momentul acela simţi o lovitură puternică in spate, îşi pierdu' controlul şi căzu pe scări, scăpându-si telefonul din mână. Având dureri foarte mari, reusi cu greu să-si ridice capul de jos. Când privi in spate, un individ îi trase o palmă peste faţă. Amelie aproape ca nu mai vedea nimic, totul fiind in ceaţă. Încercă să îşi caute telefonul pipăind cu mâna podeaua. Individul o trase de un picior, trăgând-o spre el. În momentul acela, Amelie găsi telefonul şi îl băgă in palton. Individul îi mai dădu o palmă. Amelie îl privi însângerată rugându-l sa o lase in pace. Individul dădu' din cap ca nu şi îi mai trase o palma. Mâna i se umplu de sânge, iar Amelie leşină. O luă de pe jos, o puse pe spate şi ieşi din scara blocului cu paşi repezi.

- - -

"Am deschis ochii. Nu mai vedeam nimic. Totul era intunecat, doar doua luminiţe mici pâlpâiau in intunericul acela. Nu auzeam decat zgomotul unei maşini. Mi-am scos telefonul din palton, făcând lumină. Observasem ca ecranul era spart. Ma aflam în portbagajul unei maşini. Respiram din ce in ce mai greu, iar inima imi batea foarte tare. Lacrimile imi curgeau incontinuu, neputând sa ma opresc. Simţeam ceva amar în gură. Cand am pus mâna, mă pătasem de sânge. Buza de jos îmi era spartă. Probabil de la palmele individului. Dar cine era? Ce voia de mine? Sute de întrebări imi treceau în gând. Corpul mă durea foarte tare. Eram sigură că îmi luxasem sau îmi rupsesem ceva. Am incercat sa lovesc cu picioarele pe unde apucam, insa nimic. Având telefonul in mână, l-am sunat repede pe Luc. Mă rugam să îmi răspundă."

Era o situatie complet nepotrivită. Insă casuţa vocală intră. Amelie îi lasă un mesaj vocal: "Luc...ajutor! Te rog ajută-mă. Am fost răpită şi mă aflu intr-o masina, nu stiu unde sunt si nu stiu ce se intampla, te rog, Luc! Iartă-mă! Ştii ca ţin la tine. Ajută-mă te rog!" În momentul acela un mesaj îi apăru' pe telefon, spunându-i ca bateria telefonului mai avea doar 10 procente. Luc tot nu raspundea. Maşina se opri, iar cele două lumini roşii se stinseră. Amelie respira din ce in ce mai greu. Portbagajul se ridică, iar lumina puternică a soarelui îşi făcu apariţia. Individul avea o mască neagră pe faţă si manuşi din piele.

Se apropie de urechea lui Amelie si spuse:

-Sa nu te prind ca incepi sa tipi, altfel te omor sau te violez. Tu alegi.

Individul inchise portbagajul. Masina porni din nou, iar luminile roşii se aprinsera. Amelie îşi aminti ca luminile proveneau de la faruri, asa ca le putea da jos. După ce dădu cu pumnii in ele, amandoua farurile căzură. Amelie încercă sa privească afară, insă găurile erau prea mici. Văzând că inca se aflau in oraş, îşi scoase o mână si incepu să si-o miste incontinuu, in speranţa ca cineva sa o vadă. Vazând ca nimic nu se mai intampla, sună la poliţie. Când poliţia raspunse, telefonul se inchise. "Nu mai am baterie! Şopti Amelie speriată. Fix acum, de ceee?!"

Intre timp, Luc se trezi si privi dezgustat apelurile. Vazând ca se afla si un mesaj vocal, il deschise. Rămase şocat. In urmatorele secunde sări din pat, se imbraca repede si iesi pe uşă. După ce se urca in propria maşină o sună pe Amelie, insa nici o şansă la un raspuns. In timp ce conducea spre zona unde locuia ea, o sună pe Christine, crezând că poate ştia ceva de Amelie:

"-Christine, scuza-ma ca te sun la ora asta, dar ai auzit ceva de Amelie? Te-a sunat cumva? Intreba Luc speriat.

-Vai baby ce ma bucur ca m-ai sunat. De unde sa stiu eu ce face Amelie... probabil ca te înşeală iarăşi cum a facut-o la club. I-ai aratat pozele?

-Christine, nu am timp de vorba. Merci oricum...au revoir.

-Hahaha.... inchide baby, inchide."

Când Luc se pregăti să inchidă apelul, îşi dădu seama ca, Christine din greşeală nu inchise. Auzind ca vorbea cu cineva, ramase pe fir:

"-Sper ca fata este frumoasă, spuse o voce foarte joasă de bărbat.

-Domnule, vă asigur ca este, puteţi conta pe mine, îi răspunse Christine pe un ton serios. O luaţi si plecaţi din Franţa, da?

-Da, mademoiselle. Aşa vom face.

-Şi va rog sa faceti totul repede, până nu îşi da careva seama, continua Christine."

Dupa o linişte destul de lungă, Luc inchise telefonul si îşi schimbă traseul, ducându-se la Christine acasă.

Intre timp, maşina in care Amelie se afla, se opri. Individul o scoase din portbagaj şi îi puse scotch la gură. Vazându-i telefonul in palton, îl scoase si spuse:

-Ce crezi ca faci cu telefonul ăsta?

Amelie nu raspunse, deoarece gura îi era acoperita. Indivul incepu sa râdă aruncându-i telefonul pe jos. Dupa ce îl strivi cu piciorul, spuse:

-Nu mai ai nevoie de el.

Amelie privi in jur si vazand ca se afla in faţa unui hotel se linişti cât de cât. Mâinile îi erau legate la spate, la fel si picioarele. Un alt individ îşi făcu' aparitia cu un sac negru. Dupa ce o baga pe Amelie inauntru, intrara amandoi in hotel.

Nota autorului: Am revenit. Sper ca v-a placut acest capitol! #staytuned pentru urmatorul!