Acum am 17 ani... Dar hai sa o luam de la inceput. Ma numesc Emilly si la 5 ani, in urma unui conflict cu parintii mei am ajuns intr-o padure ce cu timpul a devenit casa mea.
Era o zi linistita de primavara, sau cel putin asa credeam eu. Ca de obicei pe vremea aia stateam si ma jucam la nisipul din curte, aveam doar cinci ani. Parintilor mei nu le prea placea lucrul asta, pentru ca il faceam prea des, asa ca s-au gandit sa vorbeasca cu mine despre asta... Ca de obicei :
-Emilly, nu iti mai pierde timpul murdarindu-te in nisip si fa ceva mai folositor. -Mamă, imi zici asta aproape zilnic! -Da, iti zic, dar degeaba. Treci imediat in casa! Eu, fara sa o mai contrazic merg suparata in casa. Ma cam saturasem sa fiu obligata, sa stau numai in casa.
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
In fiecare sambata eu si tatal meu mergeam pe la bunicii mei la tara. Dar de data asta am ajuns intr-un loc pustiu si plin de copaci. Era o padure, tatal meu mă lasase acolo. Am asteptat sa se intoarca. Cateva ore, o zi, doua, trei... Dar nu s-a mai intors.
Primi trei ani nu am stiut de ce m-au abandonat. Pana sa incep sa imi dau seama de anumite lucruri pe care regret ca le-am constientizat.
