Armata Beta

Capitolul I

    Din blocul de locuințe mai ies încă șapte adolescenți și copii, puțin cunoscuți. Has, băiatul ce locuiește în apartamentul vecin, nu a apărut. Restul, îmbrăcați în uniformele oficiale, merg cu capetele aplecate, cei mai mici tremurând speriați.

— Știi despre ce e vorba? o întreabă un băiat uscățiv, cam de paisprezece ani din blocul vecin.

— Nu știu mai mult decat restul, îi răspunde în șoaptă. Taci și vezi-ți de treabă.

   Băiatul se îndepărtează, mergând pe lângă o fată ce îi seamănă leit. O înghiontește în coaste apoi o ia de mână, strângând-o puternic. Valeria își ia privirea de la gemeni, cu un sentiment de vinovăție și de dor. E fericită că nu a fost chemată și Ada, însă sentimentul coplesitor o tot încearcă.

     Pe drum tot mai mulți copii ies în strada principală, parcă mărșăluind greoi spre Piața Centrală. Aerul e mai puțin respirabil ca de obicei iar cerul de deasupra Berlinului parcă este mai întunecat; probabil de la altă bombă atomică.

     Piața este plină; zeci de copii și adolescenți își iau locul în liniile de rând, cu spatele drept și fețele inexpresive, albe ca varul. Pe de o parte și de alta ventilatoarele de filtrare funcționează la capacitate maximă, filtrând aerul contaminat. Marele ceas de pe turla principală de control indică aproape ora șaptesprezece, restul rămași ocupându-și rapid un loc.

     Ceasul bate ora șaptesprezece, piața rămânând liniștită și neclintită. Valeria privește încordată platforma din capătul platoului pieței. Își îndreaptă spatele, cu mâinile în lateral, lipite de corp și își ține capul puțin plecat. Clopotul răsună și trupele de apărare urcă pe platformă. Dintre ei, iese Wilhelmus; liderul  forțelor naziste.

— Sunt vremuri întunecate, începe el, vocea sa trimițând un șoc electric prin toți. O știm cu toții. Dar în vremuri de criză trebuie să fim puternici, așa că vă cer vouă, viitorul Germaniei, să mă ajutați să sfârșesc acest război. Din înștiințări ați aflat de Armata Beta, dar nu ați știut ce este aceasta. Este o grupare de tineri ce vor fi antrenați să lupte și să își apere țara. Antrenați și educați corespunzător, voi veți fi cei ce vor pune capăt războiului mondial ce ne-a ruinat. Și, dacă veți coopera, familiile voastre vor fi ajutate și nu vor mai cunoaște de acum înainte foamea sau suferința. Este alegerea voastră, dragii mei copii.

    Nimeni nu a făcut nici măcar o mișcare, dar era clar că toți se gândeau. Fiecare, cu ochii pe Wilhelmus și pe trupele sale înarmate, digera ideea. Valeria, totuși, nu avea nevoie de timp de gândire.

— Cei ce vor dori să se înroleze în Armata Beta să îndrăznească și să vină alături de mine.

    Astea fiind zise, alături de doi soldați, coboara de pe platformă și trece pe lângă fosta clădire a primăriei, dispărând după ea.

     Valeria, printre primii ce au ieșit din rând, alături de alți copii și adolescenți, pornesc după Wilhelmus, sub atenta supraveghere a trupelor. Mulți au rămas nemișcați, cu capetele plecate; mai mulți de jumătate.

      Un rând de câte o persoană s-a format, urmând drumul pe care a mers Wilhelmus, trecând printr-un culoar compact format din soldați. În față, primii copii au fost opriți. Un soldat scoate un dispozitiv negru, lung și îngust, asemănător unui baston. Primul din rând, un băiat, evident stresat și speriat, înghite în sec când bastonul de apropie de capul său. Soldatul scoate o tableta neagră și coboară bastonul până la picioarele baiatului.