Armata Beta

Capitolul I

— Iar ai prelungire de tură? Dar cu Adaline ce fac? Are nevoie de lapte, celălalt s-a acrit.

— Ia niște făină sau mazăre și mergi când se schimbă turele până la Hedi. Poate are ceva.

— N-am cum, au pus pază la drumul din dos.

— Cum? Când?

— L-au prins pe Has de dimineață. A furat rații.

— Prost băiatul. Tre' să-nchid. Poate mai e niște lapte praf. Aduc lapte diseară.

     Valeria pune receptorul înapoi în furcă, oftând dezamăgită.

— Îmi pare rău, Ada, îngână privind pătuțul surorii sale. 

     Adaline doarme, din fericire, nederanjată. Cu puțin noroc doarme până face rost de lapte. Valeria iese din dormitor și merge tiptil până la bucătărie.

— Să fie măcar puțin...

    O bătaie puternică în ușă îi întrerupe orice gând, făcând-o să înghețe cu mâna pe mânerul dulapului. Din dormitor, plânsul Adei răsună în întreaga casă. O altă bătaie, și mai puternică ca înainte o face pe Valeria să alerge spre ușă, de teamă să nu o spargă. De puține ori bate cineva la ușa lor, iar când o fac, este de rău.

— Domnișoara Valeria Zacharia? întreabă un soldat îmbrăcat în negru, cu mască. Svastica roșie din stânga pieptului strălucește pe materialul negru al uniformei.

— Eu sunt.

   Acesta nu mai spune nimic ci îi întinde un plic negru cu o svastică roșie ștampilată în sigiliu de ceară. Soldatul pleacă, lăsând-o pe Valeria nedumerită la ușă, cu plicul în mână. După câteva secunde se dă în spate și trântește ușa, cu inima bătând puternic în piept.

     Intră în bucătărie și desface rapid  plicul cu un cuțit, curioasă și îngrijorată pe de altă parte.

'ARMATA BETA'
Toți minorii cu varstele cuprinse intre doisprezece și optisprezece ani se vor prezenta obligatoriu, în Piața Centrală, la orele 17:00.

   
    Valeria își îndreaptă imediat privirea spre ceas. Mai sunt doar patruzeci de minute până la termen, iar drumul până în Piața Centrală este de cel puțin cinsprezece minute.

    Trezită la realitate de plânsul Adei, pune scrisoarea pe masă și se repede spre dulap. Cutia de lapte praf este acolo, iar dacă este acolo, posibil să mai fie ceva în ea. Valeria ia cutia văzând că în ea mai este o mână de lapte praf, puțin umedă de la condens. Expiră ușurată și o toarnă într-un ibric metalic cu apă de pe aragaz.

— Imediat Ada, o secundă, încearcă să o liniștească, însă fetița încă plânge.

     Valeria se ridică pe vârfuri și își trage uniforma de pe dulap. O scutură de praf, privind neliniștită svastica albă din partea stângă a uniformei. Ia biberonul de lângă pătuțul Adei și se întoarce rapid în bucătărie. Stinge aragazul și toarnă laptele în biberon.

— Uite Ada. Sora trebuie să plece.

    Îmbrăcându-și uniforma Valeria o privește pe Ada, gândul că poate nu o va mai vedea niciodată trecându-i prin minte. Nu ar vrea să o lase singură, însă ignorarea unei scrisori oficiale este aducătoare de pedeapsă.

— Vin repede, Ada, sper.

   Își prinde părul strâns într-un coc la ceafă și cu scrisoarea în buzunarul interior al jachetei Valeria părăsește casa, lăsând-o pe Adaline singură, fără nici o idee despre ce se întâmplă.