Normalitatea unui anormal 2017 (print în 2018)

ULTIMII

lui Dăncuș, fratele meu Omul

În mijlocul unui popor obedient
de rațe (prietenii știu de ce)
toți cei apropiați mie
nu au mai putut alege
decât variantă cea mai profitabilă
''economiei lor de țară'':
propria disoluție,
și chatul virtual pentru o vreme,
încât izolarea și plictisul din casă
s-au dovedit repede
doar o problemă de timp.
.
Pentru că într-o mare de lăcuste și termite
este greu să înoți,
e greu să-ți ții hambarele-nchise,
și atât cărțile serioase cât și autorii lor curajoși
încep iute să dea semne de oboseală,
darămite omenia.
Cât despre grâul din povești
cât cocoșul
el a început din nou să crească,
sincer,
din ce în ce mai mult
și azi ne face rău pe față,
ne taie, mai mult ca oricând.
iar lehamitea zilei ni se schimbă-n vomă
imediat ce o gândim
darămite s-o mai și rostim.
Iar pentru toți ceilalți mojici,
toți dintre cei cu obrazul subțire ca talpa
ceasul sinuciderii colective deși n-a sosit
a-nceput să ticăie
în capul pescăriei.

Lucrurile mari au stat mereu
în calea vitezei.
de aceea și graiul duce
susură mult mai ușor
din cavitățile mici
și cum numai pietrele de râu o știu bine
cele mici călătoresc ușor purtate de ape,
iar cele mari
sunt și rămân
...urâte de toți.

Nu! nu viața se joacă aici
nici în horă și nici în cor
tot ce se aude la știri acum
e numai dansul bandiților din noapte
plecați la jaf și cumetrii.
Da, încă se mai poate zîmbi în doi pentru o vreme,
dar și asta a devenit o rușine de-acum.

De aceea spun:
noi nu am trecut pe aici
și nu am trăit!
cu noi sunt numai rame
și rămășite prin expoziții
cu poze din cărți
si cu poeme desenate-n tricolor prin caiete,
pentru că tălpile noastre care puteau strivi
și uriașii din povești
n-au îndrăznit să calce,
n-a stârnit praful drumurilor
de frica de-a nu strivi un popor de termite.

Nimeni dintre noi,
ca sa nu provocăm mânie,
nu a atins nici stomachul plin
nici paloarea fraților mai puțini norocoși
și nici iasca pamantului
sub Sorele Dogoritor de Roșu.
Suntem ultimii dinozauri și murim.
proști și cinstiți,
demni sau hilari pentru unii tâmpiți,
dar fără ca vreunul dintre noi
să fi cunoscut cu adevărat focul!

Cine a văzut, a cunoscut și va spune altfel,
pe prispa acestuia să se adune toată durerea noastră
și înstrăinarea acestui popor.

Pentru ca noi nu am trăit în ultimul vostru sfert de veac!