ESTHER & CAYDEN (Completă) - Slăbiciunea Mea Ești Tu #1

2. Esther

--Foloseşte-ți nasul, idiotule! veni ca răspuns vocea Lemonei nerăbdătoare şi enervată.

Îmi abțin un mârâit. Încerci să-i aduci în viață, iar ei se trezesc să-și dea drumul la gură în cel mai prost moment din lume.

Famila, fără ei nu poți, cu ei nu mai poți. Bruta, cel ce se arătă primul, nu rezistă insultei. Porni în viteză spre Lemona. Eram în fața ei cât ai spune ,,ochi de vulpe" pregătită să primesc impactul forței lui.

Bruta trecu peste linia pe care o trasasem în zăpadă cât timp îi ademeniserăm din ascunzătoare. Se opri poticnindu-se. Căzu în genuchi. Se aplecă din abdoment cu palmele în zăpadă. Prin durere îşi ridică capul şi mă privi cu o grimasă arogantă:

--Credeai că câteva cioburi de sticlă ne vor împiedi-

Îşi muşcă limba de durere. Câteva cioburi de sticlă nu i-ar fi oprit, dar sarea în răni ar fi făcut-o. Cât timp trasasem dâra în zăpadă împrăştiasem în urma mea amestecul de sare şi sticlă.

Ştiam că santinelele ce păzesc teritoriul sunt în forma de luptă: jumate om jumate lup, ceea ce îi lăsa cu picioarele transformate în lup. Mi-am forțat corpul să mi se supună. Mi-am lungit caninii şi picioarele, adăugându-mi înălțimii de 1,75 m încă câțiva centimetrii. Tronând acum peste bruta, încovoiată de durere la picioarele mele.

Efectul sării nu va dura mult. Trebuie să mă mişc repede. M-am apropiat de el. I-am întins mâna, sub nasul-bot, destul cât să o simtă, dar nu încât să o poată muşca. Din spate, mârâitul celuilalt lup se auzi.

--Miroase, îl îndemn. Aparțin haitei.

Se uită cu ochi întunecați spre mâna mea întinsă. Voia să mi se opună, dar lupul său nu-l lăsa. Nu se putu abțină să nu miroase. Recunoașterea îi împănjenii ochii. Îmi țin mâna întisă îndeajuns de mult încât să înțeleagă că se poate sprijini de mine ca să se ridice. Mă joc un joc periculos.

Nu îmi va accepta mâna, ajutorul. Ar însemna că mă recunoaşte ca membru al haitei. Mai mult, că se încrede în mine într-atât încât să fiu capabilă de a avea un lup dominant, ca el, în grija mea. Se ridică la toată înălțimea lui neluându-mi încercarea de ajutor în seamă. Strângându-şi maxilarul, mai mult îndrugă decât spusese:

--Urmați-ne.

--Nu atât de repede. Avem nevoie de o promisiune că ne veți duce într-adevăr la Alpha.

Bruta deveni roşie la fața. Barba maronie ce îi învelea întreg chipul nu făcea prea multe în a-i ascunde furia.

Îl priveam cum îşi scotea cioburi din tălpi, alintându-şi rănile cauzate de sare cu bulgări de zăpadă. Unul dintre lupi, căci acum toți trei ieşiseră, vorbi. Era lupul cu vocea răgușită, cel care vorbise cu Esmil.

--Îți pot da un semn de încredere, dar cer în schimb aceiaşi curtuoazie. Sunteți de acord cu o împărtăşire de nume?

O simțeam pe Olivia şi pe Esmil cum încercau să se țină sub control. Ne cerea mult. Poate prea mult, mai ales într-un spațiu deschis unde am fi putut fi auziți. Numele avea putere asupra lupului tău. Dar santinela era deşteaptă să ceară aşa ceva de la noi, în felul ăsta dacă într-adevăr erau vulpi în urma noastră ei nu ar fi fost singurii ce ar fi avut ceva de pierdut, fiind auziți.

Olivia îşi freca palmele de brațe şi sălta de pe un picior pe altul. Nu va mai avea mult şi îşi va forța transformarea. Puteam să o întârzii, dar nu o puteam opri din a se schimba în blană.

Nu ma aveam timp de pierdut. Mi-am întors corpul uşor înspre direcția Leomonei. Îmi azvârli cârja de care se sprijinea. Am prins-o în mâna dreaptă fără a-mi lua ochii de pe lup. Am întins bățul pe zăpada din fața noastră, dintre mine și satinelă. Distanța marcată ne asigura amândurora o vagă protecție.

Ne-am lăsat în jos spre pământ în acelaşi timp. Ne păstram ochii ațintiți unul asupra celuilalt. Ajunsesem cu mâinile în zăpadă. Doar un băț ne despărțea. Siguranța era o iluzie. Lupoaica din mine își descleștă ghearele, iar pentru prima dată în câteva săptămâni își deschise ochii. Putere mă invadă, în valuri, treptat. Îmi arunc forța mintală asupra lui și îl oblig să fie primul care divulgă numele ancestral.

<<Aless>>

Îi savuram numele în minte. Îmi oferise numele. Puteam să fug, să scap şi să revin mai târziu, folosindu-mă de numele lui. Dar ce s-ar întâmpla cu Olivia, cu restul? Nu îi pot părăsi. Nu aşa. M-am aplecat mai adânc în față. Îmi deschisem gura de câteva ori şi nimic nu ieşise. Într-un final am şoptit:

<<Tesales>>

El se lăsă în spate. Îşi plimbă ochii încă odată peste mine. Nu trăda nicio emoție. Nu aveam de unde să ştiu cu siguranță dacă mă recunoştea. Numele sunt legătura cu lupul din noi. Suntem agresivi când trebuie să ne împărtăşim numele între noi, pentru că numele înseamnă putere.

--Dar mi te vei adresa cu Palero.

Îmi spune, grav, scuturându-și zăpada de pe umeri în mișcări riguroase și calme.

--Numele meu e Esther,

Îi răspund, privind înainte. El dă din cap și ne face semn să-i urmărim prin deschizătura din pădure.