Trandafiri mov

Incognito

Pașii ei silențioși îmi rasună puternic in creier.Îmi aduc aminte de ea fără să vreau,parcă se plimbă prin mintea mea.Nu știu nici măcar cum arată,i-am văzut și îi văd spatele în fiecare zi.De când a început școala,o aștept la aceeași oră stând la geam.Aștept ca la 13:01 să treacă prin fața blocului meu,să o pot analiza și să o descopăr cât mai mult.Nu o cunosc,nu-i știu numele,o știu doar pe ea,fata dezinvoltă cu păr brunet și lung ce pășește liniștit și admiră priveliștea din jurul său.
Astăzi era îmbrăcată foarte frumos,specific ei.Avea o rochie simplă albă și o geacă neagră ce atârna pe umerii ei mici și fragili.În picioare purta o pereche de teneși negri ce îi scoteau gleznele subțiri in evidență,iar prin părul său fin erau strecurate căștile de care nu se dezlipea.Ghiozdanul său simplu și negru părea că îi îngreunează mersul.Zăream ceva roșu atârnat de ghiozdan,dar distanța era prea mare pentru a-mi da seama.Puteam să-mi imaginez că nu era machiată.Era prea frumoasă pentru a se machia,deși aș fi vrut să merg în fața ei și să ma conving.
Frunzele arămii ce foșneau sub tălpile ei îmi aduceau aminte de fiecare dată că trebuie să plec la școala,să-mi revin și să continui să trăiesc în realitatea mea ce aș vinde-o pentru macar o zi cu ea în rai.Pentru că da,arată ca un înger care a fost trimis pentru mine.Deși,simt că eu trebuie să o protejez,să am grijă de ea,să nu o las să descopere răutatea din această lume.E păcat ca un înger să simtă ura pe care fiecare om o ascunde în el,prefer să veghez asupra ei și să o las în rai unde îi este locul.În schimb eu primesc ocazia de a o privi,de a-i analiza trăsăturile minunate si unice și de a-i primi lumina în sufletul meu.
După ce frunzele se opresc din cântat,știu că a dispărut.Mă simt viu pentru cinci secunde,moment în care o văd,apoi aștept până a doua zi pentru a reînvia.
Mă gândesc la mișcările corpului ei atât de senzuale,chiar dacă este așa de mica și inocentă.Mă stârnește cu tot ce înseamnă ea,iar mintea și rațiunea mea o iau razna.Zâmbesc de fiecare dată când o văd și inspir fericirea și puritatea pe care o emană.Inspir și dragostea sa pentru natură,pentru animale,pentru orice ființă de care se apropie.
M-aș apropia și eu de lumina din sufletul ei,dar mi-ar fi prea frică să nu o distrug pentru că nu mi-aș ierta niciodată sufletu-mi distrus.Nu merit să-i inspir puritatea,să-i văd lumina ce o înconjoară,dar nici nu pot să o las să treacă fară să mă bucur de ea.
M-am îndrăgostit de ea fără să vreau,iar acum nu pot să o las să plece deoarece eu nu aș mai vedea raiul vreodată.Sunt egoist,știu asta,dar îmi place,chiar si cinci secunde,îmi place senzația de a zbura până inima mi se strânge in piept ca apoi să cobor într-o secundă cu picioarele pe pământ.
Asta face ea,fata misterioasă fără nume,cea care îmi bântuie gândurile și cea de care m-am îndragostit.