Cântecul unei iubiri

1) Un nou început

                    Dragă jurnalule,

Astăzi am avut parte de cea mai grea zi din viața mea deoarece astăzi am reînceput liceul . Ca să fiu sinceră am crezut că mă voi bucura să-mi revăd colegii şi profesorii , însă nu a fost cum mă aşteptam.
Dimineață m-am trezit bucuroasă căci am aşteptat cu bucurie noul an şcolar căci speram să fie un început perfect pentru capitolul vieții mele. Chiar m-am îmbrăcat şi cu rochița cea nouă de culoare roşie care îmi stătea perfect pe talie.
Hmm, acum patru luni nici nu o puteam numi talie, iar rochița ar fi trebuit să fie cu trei mărimi mai mare ca să-mi vină. Mă bucur că în ciuda celor întâmplate măcar am reuşit să dau jos zece kilograme.
Rochia îmi scotea în evidență părul blod pe care l-am buclat , iar pantofii cu toc negri mă făceau să par mai feminină decât sunt. Am 1,60 înălțime şi am sperat că tocurile mă vor face mai înaltă.
"Din fericire" tata s-a oferit să mă ducă cu maşina lui care nu cred că-şi merită numele de maşină şi din păcate nu l-am putut refuza. Nu e ca şi cum am început din nou să vorbim ca pe vremuri , însă mă bucur că măcar ştie că exist şi că în ciuda celor întâmplate încearcă să-mi poarte de grijă. Tot drumul am sperat să nu mă vadă nimeni, lucru care a fost greu din moment ce maşina hodorogea de parcă se dezmembra . Cred că " mi-am scăpat" telefonul la fiecare semafor şi nu au fost puține. Mă mir că nu i-am zgâriat folia.
Când am ajuns la şcoală am fost asaltată de cea mai bună prietenă a mea:
- Gwen! Hei, ce mai faci? Aproape că nu te-am recunoscut! Arăți super! Cum te mai simți? Îmi pare tare rău pentru mama ta!
- Mda şi mie ! i-am răspuns în timp ce- o îmbrățişam . Tu ce mai faci? Ce-i cu shimbarea asta?
Nu pot să cred că Emily Cea Cuminte şi-a vopsit părul mov !
- Hmm, nu ştiu ! Am vrut ca ultimul an de şcoală să fie unul de neuitat , în care să-mi pun şi eu amprenta! zice ea zâmbind.
- Înțeleg! Chiar îți stă bine! Hai în clasă!
În clasă , m-am aşezat în banca din spate, nu în față ca în anii trecuți şi nu în mijloc căci nu voiam să fiu în centrul atenției. Emily s-a aşezat lângă mine. Ceilalți colegi m-au salutat din priviri , iar unii au venit şi mi-au adresat câteva cuvinte ca mai apoi să se întoarcă la "bisericuțele" lor. Îmi tot aruncau priviri pline de compătimire , iar când vedeau că-i observ îşi mutau privirile. Urăsc asta ! Urăsc să fiu privită cu milă!
Însă spre marea mea bucurie , apariția dirigintelui m-a scăpat de privirile colegilor.
- Bună ziua , dragi elevi! Mă bucur să vă revăd teferi şi treji! spune el zâmbind.
-N-aş băga mâna în foc pentru toți , domn' diriginte! spune Tod , iar ceilalți izbugnesc în râs.
-Hmm , atunci mă bucur că unii din voi v-ați maturizat şi măi Tod, dacă Doamne fereşte , ți-ar zbura prostia, n-ar mai avea loc păsările în spațiul aerian!
Toți au râs , dar eu nu am simțit nevoia. Mă bucur că măcar ei nu s-au schimbat şi că şi-au păstrat plăcerea vieții!
După discursul plictisitor al dirigintelui am primit toți tablete încărcate cu fişiere pentru fiecare materie. În sfârşit şi-au dat seama că modernizând modul de predare vor stârni curiozitatea şi interesul elevilor. Apoi, brusc, toate încercările de a nu fi în centrul atenției au fost spulberate când domnul diriginte mi s-a adresat:
-Gwen, mă bucur să te revăd ! Am auzit de pierderea ta şi-mi pare sincer rău pentru tine .
Aş fi vrut mai mult ca niciodată să dispar! Voiam să tacă! Voiam ca toți să orbească! Însă nu a fost aşa...toți mă priveau , iar el continua să vorbească....
- Şi ştiu că probabil ți-a fost greu şi că încă-ți este , însă poți conta pe sprijinul meu şi al colegilor tăi căci noi suntem o familie ...
- Şi eu mă bucur să vă revăd! l-am întrerupt eu. Într-adevăr s-au schimbat multe în viața mea de la ... de la începutul vacanței şi până în prezent , însă eu vreau să trec peste , vreau să uit şi aş fi profund recunoscătoare dacă nu ați mai aduce în discuție acest subiect. Nu am nevoie de sprijin nici de milă şi în niciun caz nu am nevoie să fiu privită diferit. Vreau să fiu lăsată-n pace! Atât! Oare cer prea mult?
În clasă era linişte . Toți mă priveau atenți de parcă încercau să descopere adevărul din spatele cuvintelor mele .
- Nu Gwen , nu ceri prea mult! zice domn' diriginte. Însă nu mi-aş dori să te-ndepărtezi de noi ...
- Vreau doar puțin spațiu ! Vreau ca ultimul an să mi-l petrec în pace . Vreau să am parte de linişte şi vreau ca voi să vă comportați cu mine ca şi până acum! Atât! Sper să-mi respectați dorința.
La sfârşitul orelor după alte sute de priviri pline de milă şi alte bârfe la adresa mea, în sfârşit am venit acasă, unde m-am aşezat la pian şi am început să cânt Fur Elise . M-am relaxat ca de fiecare dată când o cânt şi m-am trântit în pat. Tata nu-i acasă, lucru care m-a bucurat căci încă nu şi-a schimbat părerea în legătură cu muzica. Nu ştiu ce voi face ! Nu poate condamna muzica pentru pierderea mamei!
Acum, că am terminat de povestit ce zi grea am avut , aş vrea sa te întreb ceva deşi ştiu că nu-mi vei răspunde.
Crezi că a fost o zi bună pentru un nou început?