Trandafirul stacojiu {PUBLICATĂ}

Doi

    — Nicăieri nu-i mai plăcut ca acasă, Rosie... șoapta lui amărâtă o lovi în stomac asemenea unui pumn.

      Îi simți mâinile pe umerii ei și fruntea rezemându-se de creștetul capului ei. Închise ochii și își înghiți suspinele, așezându-și o palmă tremurândă pe antebrațul lui încordat. Adler era tot ce mai avea. Toată familia ei, toată speranța... Și poate că dacă ar fi crescut în alte împrejurări, legătura lor, una mult prea complexă chiar și pentru ei, nu ar mai fi fost atât de puternică.

      Sângele apă nu se face. Niciodată. Nici într-o mie de ani. Indiferent de ceea ce fac acele umbre, de câte lucruri îți smulg, familia e familie.

     — Familia e putere, îl auzi rostind, ca și cum i-ar fi citit gândurile.

      Schiță un zâmbet chinuit.

     — Întotdeauna, încuviință solemn, ca o promisiune tacită. Doar... se roti cu fața către el. Doar încearcă să stai departe de necazuri, Adler. Nu le sta în cale, nu-i înfuria...

     — Nici măcar nu am tangențe cu ei, Rose! o liniști cu o privire blândă. Și vorbesc serios. Singurii cu care interacționăm sunt novicii. Dinasticii nu au nicio legătură cu servitorii din partea de jos. Iar de mortuari nici măcar nu mai vorbesc.

     — Deci nu l-ai văzut, murmură gâtuit. Pe rege, adăugă numaidecât.

      Adler pufni într-o manieră ce denota teama combinată cu o doză infimă de admirație.

      — El nu e un mortuar. E un Mallacht. E cu totul altceva, e greu de... își prinse podul nasului între palme. Ideea e că tu nu trebuie nici măcar să aduci vorba de el în acel loc, Rosalind. Nu te gândești la el, nu pui întrebări...

     — Adică o să mă comport ca și cum nenorocitul ăla nici măcar n-ar exista! țipă, însă palma care îi acoperi gura o forță să se oprească.

      Adler nu apăsa cu putere, însă expresia lui era îngrozită și scandalizată.

     — Încetează cu asta! șuieră tăios. N-ai de unde să știi cine trage cu urechea de afară! O să-ți smulgă limba!

      Numai de-ai știi, Adler.

     — N-au decât să mă pupe-n fund! bombăni arțăgoasă. În frunte cu regele lor, pe care, dintr-un motiv necunoscut, aproape nimeni nu l-a văzut vreodată!

     — Mortuarii l-au văzut. Îl văd zilnic. La fel și o mică parte din dinastici. Dar restul nu contează, Rose. Noi nu contăm. În plus, nu e prost. Nu l-ar ajuta cu nimic să se facă văzut. Cu cât mai puțini îl cunosc, cu atât e mai bine.

      Rosalind se încruntă, privindu-l dezorientată. Nu un rege care se fălea în fața supușilor făcea imperiul mai organizat?

     — Ce vrei să spui cu asta? întrebă confuză.

      Fratele ei privi circumspect în jur, apoi o apucă de mână și părăsi bucătăria, grăbindu-se în sus pe scări. Închise rapid ușa când pătrunseră în dormitor, apoi se așeză pe pat, îndemnând-o și pe ea să ia loc lângă el.