Am fugit cu circul

🎪||1

Leo POV

Mă numesc Leonard Walker, dar numele meu de scenă este Leo sau ceva de genu. Sunt gimnast, ei bine, AM FOST. Au trecut 2 ani de când am renunțat la gimnastică și am fugit cu circul.

Motiv? Nu știu, pentru că eram bătut în cap? Ups, vreau să spun bătut LA cap. În fiecare zi a vieții mele nefericite eram bătut la cap de anumite persoane al căror nume nu vreau să le menţionez și nu am mai putut suporta.

De ce circ? Pentru că mie chiar îmi place gimnastica așa că m-am angajat ca acrobat și am adus-o la un alt nivel, cum îmi place mie să spun.

Ei bine, angajat e un cuvânt mare. Primesc bani, ce-i drept, dar nu e ca și cum aș avea pe ce să îi cheltuiesc. Aici am tot ce-mi trebuie. Ocazional mă mai răsfăț cu vreun costum nou sau niște sclipici, dar în rest nimic important.

- Leo! Ce faci acolo? Trebuie să terminăm de strâns, mâine plecăm!

El e Jack, e magician și specialist în dispariții. Cel puțin când trebuie să îmi facă să dispară cheful, e cel mai bun în domeniu. E foarte talentat, ce să zic?

- Da, da, știu, spun eu plictisit.

- Dacă știi atunci grăbește-te! Gustave a zis că dacă terminăm repede avem tot restul zilei liber și putem să mergem să vizităm orașul! spune el entuziasmat.

Gustave e patronul circului, angajatorul nostru, boss-ul cel mare etc.

- De ce aș vrea să vizitez orașul? Nu e nimic interesant acolo.

- Nu poți ști niciodată! Gândește-te doar, o după-amiază întreagă petrecută cu mine prin oraș... Nu te încântă ideea?

- Nu tocmai.

De ce aș vrea să petrec o după-amiază plimbându-mă printr-un oraș cu un soare ucigător de fierbinte deasupra mea și cu cel mai enervant magician din câți cunosc? Și, credeți-mă, cunosc câțiva magicieni...

Jack se apropie de mine și își scoate ceasul fluturându-l în fața mea.

- Dacă încerci să mă hipnotizezi, mai bine renunță. Știi deja că trucurile tale nu merg pe mine.

- Știu, dar nu strică să încerc! Acum ești sub vraja mea, când voi pocni din degete vei vrea să ieși cu mine... spune el, apoi pocnește din degete de două ori.

- Știi, acum că mă gândesc mai bine, o ieșire prin oraș cu tine sună destul de bine...

- Serios?!

- Nu, idiotule!

- WAAAA! De ce nu a mers?! țipă el căzând dramatic pe podea.

Poate fi mai enervant de atât?!

- De ce?! DE CEEEEE?!??!?!?

Da, poate.

- Chiar vrei atât de tare să ies cu tine?

- Nu vreau nimic altceva pe lume!

Îmi dau ochii peste cap, apoi îl privesc cum s-a încolăcit în jurul piciorului meu. Știu că suntem circari, dar totuși, de unde atâta dramă?

- Bine, ies cu tine.

- Yeyy!

- Da, yey. Acum dă-mi drumul la picior.

Jack se ridică și îmi oferă un zâmbet apoi spune:

- Mă bucur că mi-ai acceptat invitația.

Aveam de ales?

- Am un cadou pentru tine.

Dacă scoate un trandafir din mânecă eu țip.

- Voila! Un trandafir pentru cea mai frumoasă floare!

A scos un trandafir din mânecă. Pot să țip acum? Îmi vine să țip!

- Ia-l să nu-l văd!

- Leo??

- S-Sunt a-alergic la... t-tran-trandafiri... Ia-l de aici! spun eu printre strănuturi.

- Ups, scuze! spune Jack în timp ce face trandafirul să ia foc în locul lui apărând un porumbel alb. Un porumbel pentru turturica mea?

- Nu î-încerca... s-o dregi. Încă p-pot să simt.... p-par-parfumul tr-tranda-trandafirului...

- Scuze. Cred că merg să fac un duș.

- Mai bine fă două! strig eu, încercând să mă abţin din strănutat.

- Mai bine fac două! spune apoi dispare într-un nor de fum.

Grozav, acum eu ce fac cu porumbelul ăsta?!

- Șu, șu! Du-te înapoi la Jack!

Porumbelul se uita la mine şi dă din cap dezaprobator, apoi se aşaza pe umărul meu.

- Cum adică nu? Cine te crezi, tu-

Ce naiba, mă cert cu un porumbel! Cred că o iau razna. Poate o zi prin oraș e exact ceea ce îmi trebuie pentru a mă liniști... Sau poate să dau porumbelul ăsta de mâncare leilor, sigur, de ce nu?

- Hey, amice... Vrei să faci cunoștință cu Simba? Sigur că vrei- Cum adică nu?!

Clar o iau razna...

Porumbelul își ia zborul de pe umărul meu și se făcu nevăzut.

- Ei bine, călătorie sprâncenată! Cine are nevoie de tine, p-pelicanule!

Wow, am insultat un porumbel! Niciodată nu m-am simţit mai mândru de mine ca acum.

Mă ridic și mă pregătesc să plec când porumbelul aterizează din nou pe umărul meu cu o panglică în cioc pe care scria: "Proprietatea lui ..."

- Să presupun că pe asta trebuie să îmi scriu numele?

Porumbelul ciripește și dă din cap.

Ciudată creatură, ca și originarul ei proprietar, de altfel... Îmi scriu numele pe ea și i-o leg de picior.

- Fericit acum? Ei, măcar unul din noi să fie. spun și plec să îmi văd de treabă.

Trebuie să ajut la împachetat și să spăl leii. Cât pot iubi mâţele alea mari, nici nu aveţi idee! Și ele mă iubesc! Nancy zice că pentru că mă cheamă "Leo" sau ceva de genu', eu zic că pentru că mă joc cu ei. Oricum, atâta timp cât nu mă trezesc fără un braţ, mie îmi convine.

***

- Hey, Leo! Încântat pentru prima noastră întâlnire?

- Nu, dar hai să mergem odată, vreau să ies de aici cât mai repede!

Jack se apropie de mine și încearcă să mă apuce de mână, dar eu îi dau peste ea.

- Auu! Asta a durut...

- Să nu mă atingi!

- Scuze, șefu'! Da, șefu! Cum spuneţi șe-

- Să nu îndrăznești să termini propoziţia!

Jack se uită la mine nedumerit, apoi face un semn că buzele lui sunt pecetluite.

- Deci unde mergem? întreb eu, nu tocmai interesat.

- Mmmm mmnnnmm mm.

- Nu te mai prosti și folosește cuvinte.

- Am spus: "Unde dorești tu."

- Deci, nicăieri. Super! Am terminat pe ziua de azi.

- Nu fi așa~. Hai să mergem să ne distrăm! spune Jack făcând niște ochi mari.

Oftez zgomotos apoi îi dau mâna. El o ia și o duce la buze sărutând-o.

Trebuia să mă aștept la asta...

- Mergem odată? întreb eu.

- Mergem! răspunde el cu un zâmbet tâmp pe faţă.