Capitolul 3

56 5 3
                                    

  Am vazut zmeul ce se blocase intre ramurile copacului din parc. Toti copiii il vazusera, insa niciunul nu reusea sa il dea jos. Niciunul nu avea curajul sa se urce in copac pentru a-l da jos, cu totii asteptau ca un adult sa apara prin imprejurimi pentru a-i ajuta.
  Nu am fost  niciodata unul dintre acei copii cu care toti ceilalti voiau sa isi petreaca timpul. Eram copilul care isi petrecea pauza de pranz citind o carte intr-un colt al clasei, in timp ce ceilalti se jucau fotbal in curtea scolii, copilul care isi petrecea vineri seara jucand jocuri video, in loc sa mearga la film cu gaşca.
  Aceasta mi se parea cea mai buna ocazie de ai uimi pe ceilalti, de ai face sa ma placa. Asa ca mi-am facut loc printre ei pana am ajuns in fata copacului. Era urias, dar asta nu m-a impiedicat sa incerc sa ma urc in el. Mi-am prins mainile de acesta si mi-am pus piciorul pe unul din cioturile iesite din trunchi. Am inceput sa urc, in jur facandu-se liniste, cu totii erau atenti la mine. Dar cand mi-am pus mana pe una dintre crengi, aceasta se rupse si pierzandu-mi echilibrul, am cazut. Nu ma lovisem prea tare, dar nu ma puteam ridica. Auzeam de peste tot numai rasete, iar toti se uitau la mine.
  -Ce prost! striga o voce ascutita razand in hohote, era Mia Cameron. Abia ma abtineam sa nu plang cand un baiat din multime a venit spre mine.
  -Esti bine? ma intreba, intinzandu-mi mana. Am dat din cap in semn ca da si l-am prins de mana.
  -Eu sunt Isaac! spuse el in timp ce ma ridicam.
  -Ben!
  Aceea a fost ziua in care l-am cunoscut pe Isaac Standall. Anii au trecut, iar el a devenit unul dintre copiii "populari", dar niciodata nu s-a comportat ca unul. Desi a devenit capitanul echipei de fotbal si unul dintre acei baieti pentru care se bateau fetele, a ramas aceasi persoana buna, placuta de oricine ajungea sa o cunoasca.
 

  Nu imi venea sa cred ca aceea persoana din spatele bancii era el, nu putea sa fie el. I-am dat drumul mainii lui Abby si m-am apropiat incept de el. Suvite dezordonate din parul sau castaniu ii atarnau pe frunte, iar ochii verzi ii sticleau, privirea ii era atintita in sus, de parca ar fi privit stelele. In jurul capului se intindea o balta de sange.
  Cand m-am intors spre Abby am vazut-o stand sprijinita de banca de lemn, plangand. Se uita intr-un punct fix, parca evitand sa il priveasca pe Isaac.
  -E bine? intreba ea incetisor. Cred ca deja stia raspunsul, insa spera ca nu e adevarat.
  -E mort, Abby...
  -Nu, nu se poate, spuse ea printre lacrimi. Ma dădu la o parte cu mana si se aseza in genunchi langa Isaac. Isi puse mainile pe pieptul sau si incepu sa apese. Stia la fel de bine ca  si mine ca asta nu ar ajuta la nimic, era in starea asta de prea mult timp, dar asta nu o impiedica sa incerce.
  -Abby, e mort! i-am spus eu, ridicand putin tonul, si prinzand-o de una dintre maini. Incerca sa isi traga mana plangand si spunand ca nu este adevarat, ca inca poate fi salvat. Am luat-o in brate si am tinut-o asa pana a incetat sa mai incerce sa se elibereze. Era speriata. Amandoi eram.
  L-am sunat pe tata care a venit imediat chemand o ambulanta. Desi era obisnuit sa se confrunte cu cazuri de genul acela, parea la fel de speriat ca si noi ceilalti. Dupa cateva momente toata lumea iesise din sala de bal si privea infiorata cum paramedicii ridicau cadavrul unui baiat de doar 17 ani. Domnul si doamna Standall au urcat in ambulanta alaturi cu fiul lor, nerealizand inca ce s-a intamplat cu acesta si soptindu-si unul celuilalt ca totul e bine. Cu o ora inainte, fiul lor se distra impreuna cu prietenii sai, iar acum zăcea pe o targa din metal. Se lasase linistea. Peste tot se aflau parinti ce isi imbratisau copiii, bucurandu-se ca nu copilul lor era in acea ambulanta si compatimindu-i pe sotii Standall.
  Intr-o parte, am vazut-o pe doamna Gilbert imbratisand-o pe Abby. Chiar daca fata ei era rosie din cauza plansului, iar ochii putin umflati, era la fel de frumoasa. Imi aruncă o privire si imi zambi incetisor. Putin mai departe se afla Kyle care o tinea pe sora lui mai mica in brate. Sophie adormise capul pe umarul lui. Hannah Martin era impreuna cu matusa ei care isi pusese mana in jurul umerilor fetei si o tinea strans.
  Nu asa trebuia sa fie seara balului. Nu trebuia sa fie niciun cadavru, nicio ambulanta, nicio lacrima. Trebuiau sa fie doar adolescenti care dansau si se distrau, care se bucurau de ultima seara de vacanta, prieteni care se revedeau dupa o vara in care au fost departe unii de altii, rasete si multa muzica. Iar singurii parinti ingrijorati sa fie cei ai caror copii s-au imbatat si au inceput sa ii faca de ras in fata vecinilor.

  Dintr-o data se auzi un ciocanit, iar tata intra in camera mea, si se aseza pe marginea patului.
  -Imi pare rau ca nu am putut fi langa tine in seara asta, asa cum au fost restul parintilor pentru copiii lor! spuse el, parand ingrijorat. Cred ca nu ma descurc la fel de bine ca mama ta...
  -Te descurci minunat! am spus eu zambindu-i.
  -Medicul legist a spus ca moartea lui Isaac a fost cauzata de o lovitura puternica la nivelul craniului, care a dus o hemoragie . A spus ca a fost un accident, ca probabil a alunecat si a cazut. Parintii lui sunt distrusi! am dat incept din cap, nu voiam nici sa imi inchipui cum se simteau cei doi. Cum se simte Abigail?
  -E speriata, dar o sa fie bine...
  -Dar tu? O sa fii bine? intreba el zambind trist.
  -Banuiesc ca da, doar ca...
  -Doar ca nu merita sa moara la varsta asta, nu in felul asta.
  M-am aplecat spre el si l-am imbratisat. Simteam nevoia sa o fac.
  -Te iubesc, fiule!
  -Si eu, tata!
  Am stat asa cateva clipe, dupa care ne-am desprins unul de celalalt. Tata se ridica de pe pat si pleca spre usa.
  -Daca nu te simti in stare sa mergi maine la scoala, e in regula! Poti sa ramai acasa.
  -Nu, sunt bine! Noapte buna, tata! am spus eu si am stins lumina. Tot ce voiam era sa inchei acea zi groaznica, insa nu stiam ca acesta era doar inceputul...
 
 

WeillsvielWhere stories live. Discover now