Personajul principal este Stefan Gheorghidiu o proiectie in orizontulfictiunii a scriitorului insusi , un alter-ego caruia ii sunt transferateexperientele personale ale autorului. El cumuleaza functii narative multiple:este eul-narator si eul-constiinta, ordonand prin experiente de cunoasterelumea, protagonistul care nareaza la persoana I si se autodefineste odata cuevolutia epica a fictiunii. Prin tehnica moderna a autoanalizei psihologice -monlog interior, introspectie, flux al constiintei - personajul este surprinsbifazic intre doua experiente: iubirea si razboiul. Insetat de absolut, el esteun geniu ce nu isi gaseste un ecou egal. Pentru Gheorghidiu, iubirea este oexperienta intelectuala, raportata la absolut, o problema de cunoastere.Setea sa de ideal se manifesta, in plan imediat, prin tendinta spre teza sipostulat: "o iubire mare este un proces de autosugestie", "cei ce se iubescau drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt", afirma el, fara saadmita vreodata ca aceste asertiuni nu au aplicabilitate, nu pot deveniprincipii decat pentru un univers "in destramare". Gheorghidiu incearcazadarnic sa cladeasca o lume conceptuala, refuzand-o pe cea corecta.Prima experienta de cunoastere, iubirea traita sub semnulincertitudinii, e prezentata prin procedeul memoriei involuntare, si pe care oconsemneaza in jurnalul sau: "Eram insurat de doi ani si jumatate cu colegade la universitate si banuiam ca ma inseala". Fire pasionala, puternic reflexiva, constient de chinul sau launtric, Stefan aduna progresiv semne alenelinistii, ale indoielilor sale interioare pe care le diseca cu minutiozitate.Incertitudinea iubirii devine in curand "o tortura", desi respinge ideeageloziei: "Nu, n-am fost niciodata gelos, desi am suferit atata din cauzaiubirii".Vazuse in Ela idealul sau de iubire si de feminitate catre care aspira cutoata fiinta lui si a carui prabusire ii provoaca intreaga drama. Hipersensibilsi orgolios, personajul isi amplifica suferinta, ridicand-o la proportii cosmice,ceea ce semnifica nevoia eroului de absolut. In conceptia lui StefanGheorghidiu despre iubire intalnim si mitul androginului "Imi puteampermite atatea gesturi pana acum pentru ca aveam un motiv si o scuza:cautam o verificare si o identificare a eului meu. Cu un eu limitat, in infinitullumii, (...) nu m-as fi putut realiza - si am incercat-o - decat printr-o dragosteabsoluta".Personaj complex, eroul e mai mult decat o identitate cu o psihologieaparte si cu limbaj, el subliniaza existenta unei categorii intelectuale, dandforma literara "mitului constiintei ca reprezentare subiectiva exemplara".Dragostea celor doi se naste din orgoliul lui Stefan care, se simte flatat ca eiubit de una dintre cele mai frumoase studente: "Incepusem sa fiu magulit deadmiratia pe care o avea toata lumea pentru mine, fiindca eram atat depatimas, iubit de unda dintre cele mai frumoase studente si cred ca acestorgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri. Sa tulburi atat de mistuitor ofemeie dorita de toti, sa fii atat de necesar unei existente, erau sentimentecare ma ademeneau in jocul intim al personalitatii mele".Dupa ce primeste pe neasteptate o mostenire de la unchiul sau, Tache,sotia sa, Ela se lasa in voia tentatiilor mondene, devenind din ce in ce maipreocupata de lux, petreceri si escapade, fapt ce intra in totala contradictiecu idealul sau de feminitate.Semnificativa este excursia la Odobesti care reprezinta catalizatorul
prabusirii interioare a personajului: flirtul, aparent nevinovat al sotiei sielegantul domn D. ii provoaca sila si generatorul unui studiu filosofico-erotic:"in realizarile naturii orice om este un exemplar unic si inedit (...). Drama luieste alimentata de discrepanta dintre imaginea idealizata a Elei - jumatateasa androginica si realitatea care ii arata o femeie superficiala, departe deadamica visata. Plecand de la premisa (in pofida ateismului sau declarat) ca"sotul si sotia sunt predestinati de la facerea lumii, ca trec peste catastrofelevietii, uniti si egali unul cu altul, fata in fata unul cu altul; cum sunt inaceasta viata, vor fi si in vesnicia viitoare", barbatul se simte rtradat de stiasa si are revelatia ridicolului sau ("ma simteam ridicul si imbecil (...) ca unnaiv predestinat <<palmelor>>").Mimand indiferenta, Gheorghidiu se dedubleaza: masca nepasarii i separe, insa, penibila, de vreme ce in interior e sfasiat de demonul geloziei, alincertitudinii privind pacatul infidelitatii sotiei. Pentru a-i plati Elei virtualatradare, Gheorghidiu reediteaza experienta femeii - are o aventura cu oprostituata - insa despartirea este greu suportata de ambii chiar dacadurerea Elei pare sa aiba efect vindecator asupra tanarului care se simterazbunat. Impacandu-se, perioada de acalmie dureaza pana candGheorghidiu se prabuseste iarasi in tumultul indoielilor dupa absenta de onoapte a Elei. "Ochii rai, aparuti de din dosul ochilor ei stiuti ", incarcati deura, il uimesc pe Stefan, care asista la modificarea sentimentelor sale:niciodata femeia aceasta nu ma iubise (...) era ca un doliu adanc si dureros.".Descriind naturalist starile prin care trece sau se simte ca un "bolnav detifos", "mi-era o sila imensa se mine de parca as fi avut paduchi"), barbatulse complace intr-o stare de alerare fizica si morala, avand relatii cu diversefemei inferioare intlectualului. Si, cu toate suspiciunile cu privire la tradareaElei, Gheorghita continua sa o iubeasca, indoindu-se de ea, de sine,incercand sa se vindece prin preocupari intelectuale.Capitolul Ultima noapte de dragoste readuce personajul in spatiuldiegetic – al frontului din primul capitol. Chemat de Ela, Gheorghidiu
reuseste sa obtina permisia tocmai pentru ca intalnirea cu nevasta sa-ispulbere iarasi iluzia iubirii. Cerandu-i cu cinism lui Gheorghidiu sa-i asiguresituatia materiala in eventualitatea mortii sale pe campul de lupta. Ela iiapare vulgara – „o vedeam aservita stilului vulgar al lumii pe care o admira”.Impietrirea inimii este un proces continuu: „aceasta femeie (...) nu mai era amea (...), era a mortii”.Suferinta tanarului este amplificata de faptul ca aflade prezenta lui Gregoriade in Campulung. Macinat de incertitudineainfidelitatii sotiei, Gheorghidiu este nevoit sa plece cu superiorul sau, iar inziua urmatoare se declanseasza razboiul, tortura interioara a personajuluicontinuand.Halucinant, ca toti eroii camilpetrescieni care "au vazut idei",personajul are constiinta ca un spatiu reflectorizant al lumii exterioare, unfiltru conceptual al zonelor realitatii, deoarece scopul ei este "sa vada ideile"din "jocul absolutului".Aceasta a doua experienta de viata fundamentala in planul cunoasteriiexistentiale este razboiul, frontul, o experienta traita direct, constituie polulterminus al dramei intelectuale. Imaginea razboiului este demitizata, nimiceroic, nimic inaltator, razboiul este tragic si absurd, inseamna noroi, arsita,frig, foame, umezeala, si mai ales frica, spaima , disperare, moarte. Tragediile razboiului sunt de un realism zguduitor si Stefan Gheorghidiudescopera o realitate dramatica, iminenta permanenta a mortii , a oamenilortun, ce reflecta o experienta traita direct, in timpul obiectiv (exterior) carecoincide cu cel subiectiv (interior). Razboiul ocupa definitiv planul constiinteieroului, care se simte acum detasat parca de sine si de tot ce a fost intre elsi Ela. Adevarata desprindere din drama torturanta se face prin trairea uneiexperiente cruciale, mult mai dramatice, aceea a razboiului la careGheorghidiu participa efectiv.Camil Petrescu creeaza pagini antologice prin imaginile de apocalipsa,ca acelea din capitolul "Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu".Este o
evocare naturalista a paroxismului groazei de care sunt stapaniti soldatii:obuze, exploziile devin „halucinante”, oamenii privesc neputiinciosi, „cu ochiisticlosi”, iar paradoxul scenei terifiante il reprezinta faptul ca exploziileauzite sunt garantia, inca, a supravietuirii. Nevinovati, dar aflati in acestconflict, oamenii simt asupra lor pedeapsa divina, de aceea glasul unuisoldat („Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu”) suna „ca o litanie, ca unblestem apocaliptic”.Ca si alte personaje camilpetresciene, proiectii partiale ale autorului,Stefan traieste in concret, dar construieste pana la istovire, o zodie aabsolutului, sub care vrea sa-si situeze existenta. Aproae exculsiv rational elisi transfoma constiinta intr-o lupa uriasa prin care priveste existenta propriesi lumea in general.Idealul eroului par a fi filosofia izbavitoare, iar pentru a a stabilitraictoria , sistemul, el are nevoie sa-l justifice ca individ existent sideopotriva cugetator. Sintagma "experienta defnitiva" trebuie inteleasa caeveniment crucial, care sa reveleze sau sa cultive caracteristici, sa largeascalimita si sa imbogateasca "intregul sufletesc".Asadar, protagonistul sesitueaza in mod constient in contextul unui permenent act sau drum decunoastere si isi exprima teama neparticiparii ("de la care sa lipsesc...") la o"experienta definitiva", pe care o intelege ca esentiala, emblematica si ceadin urma.Personajul este construit prin insiruirea mai multor ipostaze care secristalizeaza in simultaneitate sau prin alternanta. Astfel, imaginea ultima alui Gheorghidiu este un portret dedus din atitudini si din limbaj. Verbul luieste "a cunoaste", iar punctul de vedere este unic: jurnalul. Secventelenarative il surprind pe fondul unor intamplari de dragoste si razboi(indragostit si fericit in chip vanitos, cautator de dovezi prin infidelitateaElei, idealist observator al lumii mercantile, combatant pe frontul romanesc,indiferent in chip generos, caci ii lasa sotiei "tot trecutul") care descriu
traciectul lui atent analizate de la suspiciune la istovirea spiritului cautatorde certitudine("sunt obosit si mi-e indiferent chiar daca e nevinovata").In concluzie, personajul care crede ca re-creeaza lumea prin gand sigest, o supune unui tipar de idealitate si traieste in sfera sinelui autentic,incercand sa-i invinga limita.Daca in prima parte a romanului, Camil Petrescudedica jumatatea capitolului redarii gandurilor eroului produse de vedereaunei rochii albastre de-ale sotiei, cea mai importanta decizie a personajuluieste expediata in trei randuri din finalul romanului. Tocmai acesta este sidrumul pe care-l parcurge si Gheorghidiu, anume de la aparareaincrancenata a absolutului iubirii, pana la renuntarea indiferenta la oriceidealuri. Iata de ce Mihail Ralea are dreptate cand afirma ca „romanul psihologic este legat de aparitia constiintei”.
