Binele necesar

Capitolul 7

Înghit în sec și îmi întorc capul spre ușă doar ca sa nu-l văd. Ashton îmi înțelege atitudinea și, dându-și seama cât de mult mă chinui, se ridică în picioare. Eu pornesc imediat spre ușă, vrând să ies mai repede din casă.

— Avem niște treabă, răspunde Ashton mormăit, și mă urmează afară.

— Ce dracu'? îl aud pe Brandon înjurând, și mi-l imaginez ridicându-și mâinile în aer.

— Mersi, îi zic lui Ashton, când suntem pe aleea din fața casei.

— În fine.

El deblochează Jeep-ul negru pe care mi-l amintesc și acum, apoi urcăm și pornim din loc.

— Fii atentă, îmi spune, accelerând pe străduțele cartierului. O să plec din stat câteva săptămâni bune și n-o să am cum să te ajut mai mult.

— Unde pleci?

— Nu contează.

Știu cum e Ashton. Nu mi-ar spune oricât aș insista și s-ar enerva la culme dacă aș face-o, așa că doar dau din cap, înțelegându-l.

— Are legătură cu Jess? îl întreb.

— Nu.

Am aflat aseară că ei s-au mutat în Washington din cauza problemelor cu drogurile pe care le-au avut Jess și Hanna, părinții lui Ashton și ai lui Cameron. Știu, de asemenea, că situația lor nu e nici acum una strălucită și îmi pare rău că cel mai mult are de suferit Sky, sora lor mai mică. Îmi place să îmi amintesc familia Medai ca fiind fericită și unită, așa cum era când eram noi copii, dar nu pot să trec cu vederea felul în care a ajuns și cât de mult i-a distrus afacerile lui Jess pe toți, inclusiv pe el. Ashton e rănit, Cameron e... de nerecunoscut, iar pe Sky mi-e teamă s-o revăd după atât de mult timp. Cel puțin îi are pe frații ei și, oricât l-aș disprețui pe Cameron, știu că el și Ashton au grijă ca sa să nu se piardă în anturaje proaste.

— Ce mai face Sky? îl întreb pe Ashton.

— E bine. Un tip, Louis, s-a agățat de ea și încerc s-o scap de el.

— Hanna?

Ashton se uită drept în față, virând ba la dreapta, ba la stânga.

— Cum o știi. Drogată și beată, adică.

Oftez și îmi trec o mână prin păr, dându-mi bretonul peste cap.

— Tu cum ești?

— Sătul, recunoaște el.

Îmi amintesc toate nenorocirile prin care a trecut Ashton și dintr-o dată încep să-l compătimesc, dar nu-i arăt asta, pentru că știu cât de tare l-aș enerva dacă aș face-o.

— Scuze pentru aseară, apropo, îi zic eu. Știu că probabil te așteptai să vorbim despre ce am făcut în ultimu' timp, doar că... Mă rog, am fost cam șocată să dau peste tine și Cameron acolo. Trebuia neapărat să beau ceva.

Abia acum Ashton se uită la mine, ridicând o sprânceană.

— Nu mă enerva, Sasha. Nu trebuie sa-mi explici nimic. Lasă rahaturile astea acum. Unde dormi diseară?

— Habar n-am.

— Poți să rămâi la mine.

Ideea de a dormi în casa lui, adică implicit a lui Cameron, mă face să mă înconvoi.

— Nici vorbă, refuz eu categoric.

— Cameron o să rămână la Brandon. Mâine-ți căutăm o cameră de hotel, dacă vrei.

Mă uit consternată la el și, în final, accept. N-ar fi prima dată când dorm în casa familiei Medai, dacă iau în considerare nopțile petrecute cu ei în Houston.

— În regulă, dar să-l ții dracului departe pe Cameron.

Ashton zâmbește un pic.

— De ce? Ție nu-ți prea iese, ha?

Mă strâmb la el.

— Ha, amuzant, Medai. Ți-e ușor să faci mișto de mine când îmi știi toate secretele. O să le aflu și eu pe ale tale și-o să vezi atunci. Ți-o mai tragi cu Aida sau ați rupt-o, acum că ai plecat din Texas?

Ashton regretă imediat și devinde serios când mă aude. Cred că am atins un punct sensibil și aș vrea să-mi pot retrage cuvintele.

E, totuși, calm când rostește:

— Știi că spui prostii, Sasha, așa că taci naibii.

Oprește în fața unui pub pe care stă cocoțată o friptură din lemn sculptat și stomacul meu începe să facă gălăgie.

— Hai să mâncăm și mai vorbim după, murmură Ashton, înainte să coboare din Jeep.

Îl urmez, făcând balonașe din guma de mestec cu aromă de pepene, simțind dintr-o dată cum soarele Seattle-ului și prezența familiară a lui Ashton îmi ridică moralul.