Atinși de flăcări: Metamorfozis (II)

Metamorfozis: Mântuire

—Pleacă, Skye. Acum.

Totul în jur amuți. Skye simți cum Blaise își împinge botul umed în palma ei, iar ea se întoarse nesigură, încă privindu-l pe Kit cu coada ochiului, ca și cum vedea o persoană pe care nu reușea să o mai recunoască. El își abătu privirea într-o parte, ca și cum își dăduse seama că izbugnirea lui nu își avusese rostul, dar nu își ceru scuze, cum ar fi făcut în mod normal, ci rămase tăcut, uitându-se lung spre chatrix-urile ce străluceau ca flăcările într-o seară fără lună. Flavius știa ce era acea furie ce ardea în interiorul lui; sau, cel puțin, putea să intuiască. Însă nu zise nimic. Îl ajuta pe Seth să se țină pe picioare și-l trase spre ieșire, dar tânărul se opri brusc și, ca și cum puterea îi revenise în tălpi, îl forță să se oprească. 

—Nu-l las pe Gale aici. 

Flavius îl privi. Seth își ridicase bărbia, iar ochii lui roșii arătau obosiți, goi, dar hotărâți, ca și cum, dacă ar fi refuzat, ar fi făcut orice ca să nu mai poată fi scos de acolo. Așa că Flavius oftă ușor și dădu din cap, iar Seth se întoarse de unul singur și săltă trupul lui Gale la el în brațe. Se legănă pe călcâie la început, iar Flavius se grăbi să-l susțină, dar Seth găsi puterea să rămână în picioare și să pășească. Capul lui Gale îi era așezat pe piept, iar dacă nu ar fi fost așa palid, Flavius ar fi putut spune că dormea. Părul îi acoperea ochii, iar la un moment dat Seth își aplecă bărbia ca să o rezeme pentru o secundă în creștetul capului lui, îndurerat, dar totodată hotărât să iasă de acolo pe propriile picioare. Așa că Flavius se duse să o ajute pe Skye să-l ridice pe Ezra, iar Blaise și Hunter o porniră înainte spre ieșire, printre bucățile de zid ce căzuseră din tavan. Apoi pământul începu să se cutremure. Flavius mări pasul, pe când Skye își tot întorcea privirea, ca și cum aștepta ca și Kit să facă același lucru. El o simțea, așa cum simți că te privește un cățel după ce-l calci din greșeală pe lăbuță, dar folosi tot autocontrolul din el ca să o ignore, iar într-un final ea dispăru împreună cu ceilalți, dincolo de ziduri, spre ieșire. 

Sactuarul era, de fapt, un labirint. Zidurile se scuturau, Seth șchiopăta, Hunter continua să-l tragă de haine înainte, Ezra nu părea prea aproape de a se trezi din starea de inconștiență. Blaise nu se putea tranforma înapoi în om; în cazul unui atac, numai el și Hunter ar fi putut lupta ca să-i protejeze, iar deasupra lor se auzeau urletele demonilor. Skye începuse să tremure. Arsura de pe braț i se extinsese, așa întunecată cum era, cuprinzându-i jumătate din podul palmei și încheietura, iar după modul în care mâna i se scutura, Flavius presupunea că durea îngrozitor. Merseră astfel și parcurseră câteva camere goale, pe pereții cărora ardeau lumânări și torțe, până când cineva le tăie calea. Skye și Flavius simțiră pericolul imediat cum Hunter și Blaise începură să mârâie la unison. Rezemându-se de un zid, cu o mână încleștată pe laterala trunchiului, peste o rană care-i îmbibase cămașa de sânge, Blake părea chinuit de dureri îngrozitoare. Tenul lui, normal palid, devenise și mai alb iar pe frunte îi strălucea sudoarea. Sub cămașă, mușchii i se contractau cu putere. 

—Dumnezeule, murmură Skye, trăgându-se de lângă Flavius. 

Îl cunoștea pe Blake la fel de bine cum îl știa pe Victor Țepeș. Cabalul, Consulatul și Haita erau prea legate una de alta ca să nu se cunoască, iar vederea lui în acea stare, tocmai acolo, păru să o îngrozească. Flavius nu știa cine era tânărul ce se zbătea să trăiască, așa că nu se grăbi să-i ofere ajutor. 

—Blake? Nu trebuia să fii aici, pentru numele lui Dumnezeu! Știi că, pentru vampiri, mușcăturile de licantropi sunt fatale!

El se uită la ea printre ochii mijiți, încercând să o recunoască. Păru să își dea seama cine este după modul în care țipa la el, iar buzele lui zvâcniră cu greu într-o arcuire obosită. După tremurul din umerii ei, Flavius își dădu seama că acea persoană era una importantă pentru ei.