Doamna Elena, gazdă bună.

Probabil o decizie bună

Eu când am terminat a 8-a și am reușit să intru la liceul în care învăț acum, am fost oarecum nerăbdător, din diferite motive, de exemplu am vrut să întâlnesc niște colegi decenți. I-am întâlnit? Pot să spun că da.

Dar gazdă decentă? Nu prea.

Dar Hotel? Trivago.

Oricum, Luni dimineața am mers cu părinții de la satul în paragină în care locuiesc, la oraș, la liceu, să fim prezenți la ceremonia de deschidere a noului an școlar.

Am întârziat cam mult, și am ratat complet careul, ceremonia era în toi, nu puteam decât să aștept. Până la ora aceea nu știam în ce clasa sunt. Nu am reușit să văd online, și nu locuiam în oraș ca să văd dacă s-a lipit vreo foaie de geamurile liceului, și nici nu m-a contactat vreun viitor coleg, ca în alte cazuri... Erau 3 clase de mate-info, și nu știam în care eram, asta e, ce să faci? Noroc că după ce s-a terminat am întrebat,... defapt părinții mei au întrebat niște băieți ce stăteau la o bancă de la ce clasă sunt, ei au răspuns că la 9B. Părinții mei au întrebat dacă li se pare cunoscut numele de Gavrilă Tiberiu, ei au zis că da și că sunt în clasa lor. Imediat după mi-am întâlnit și diriginta, și mulți alți colegi. Mi s-a părut că toată clasa îmi știa numele și eu pe pe-al nimănui. Unul dintre clișeele vieții mele. Am cărat manualele de la bibliotecă în clasă, unde diriga ne-a ținut un discurs de bun venit, am împărțit manualele etc. În clasă erau și părinții mei, eu eram singurul cu părinți... 

După ce am terminat am plecat imediat să mă instalez la Doamna Elena, a trebuit să luăm și alte chestii înainte de a merge, gen perne și chestii, căci gazda nu oferea așa ceva. Am mers, m-am instalat, tata a plătit chiria în avans pe prima luna și au plecat.

Și am rămas singur, într-un orășel de zeci de ori mai mare decât satul din care vin. Dar nu singur ci cu doamna Elena.