Deschide ochii

Capitolul 6

  Mă trezesc... nu a fost un vis. A fost real... Peste două zile e ziua mea... abia aștept. Acum trebuie totuși să mă grăbesc. Mă așteaptă bunicii... și apoi trebuie să mă întâlnesc cu Alex. O să fie distractiv! Am plecat în grabă și am uitat telefonul. Mi-am dat seama abia când am ajuns la bunici. Au fost bucuroși să mă vadă din nou. Am împrumutat telefonul bunicului ca să îl anunț pe tata că nu îl am pe al meu. L-am sunat și i-am spus și că o să ajung seara acasă.

  Bunica era pregătită de fursecuri. Am pus-o în scaunul cu rotile... voia să mă ajute. Am pregătit toate ingredientele și ne-am apucat. M-a ajutat mult și a fost amuzant... i-am povestit de cum e în Brașov, iar în timp ce prăjiturile erau în cuptor m-a dus într-o cameră, în pod. Primul lucru pe care l-am văzut a fost un pian vechi vienez. Nu mai văzusem unul ca acela până atunci.

  -Vrei să cânți? Adela mi-a spus că te pricepi... mi-ar plăcea să te ascult.

  -Da. Dar nu cânt chiar așa de bine.

  M-am așezat pe scăunelul din fața pianului. Am trecut cu mâna peste clape. De când nu am mai atins clapele unui pian... chiar dacă am unul chiar în camera mea. Am cântat „Once upon a december". Când am terminat ea și bunicul erau în spatele meu... erau încântați...cred că le-a plăcut.

  -Ce frumos a fost! ...(a exclamat bunicul)

  -Avem o nepoată talentată. De la câți ani cânți?

  -De la 14 ani. Mi-a plăcut de când m-au dus ai mei la un concert de pian. Acum hai jos că o să se ardă fursecurile!

  Am coborât și am scos tăvile din cuptor. Apoi am stat toți în camera de zi și le-am servit. Au fost mulțumiți de ele... le-au plăcut. Nu prea au mâncat dulciuri până acum.

  -Eu ar trebui să plec. O să fac brioșe cu un prieten pentru copiii de la orfelinatul din centru.

  -Atunci să nu te mai reținem. Distrează-te!

  -Sărut mâna. O să mai vin!

  -Să trăiești copila mea... (a zis bunicul)

  -Să te distrezi!...(a spus bunica și bunicul a așezat-o în pat...m-a privit iar cu lacrimi în ochi).

  Am plecat. Oh... am uitat că nu am telefonul la mine! Am vrut să mă întorc să cer să dau un telefon lui Alex, dar îl văd ieșind dintr-o casă ceva mai departe. L-am strigat și am fugit spre el. Am sărit în brațele lui și ne-am sărutat. Ce dor mi-a fost de el. L-am visat și noaptea.

  -Mergem întâi să luăm ingredientele?... (l-am întrebat).

  -Da. Și după mergem direct la orfelinat. Acolo au o bucătărie mare... ( iar avea zâmbetul ăla cuceritor... l-am strâns de mână și am mers la un supermarket).

  Am luat tot ce ne trebuia: făină, zahăr, ouă, lapte , esențe și apoi am trecut la sortimentele de ciocolată de unde ne-am aprovizionat cu toate felurile posibile. Apoi am trecut la fructe. Am luat afine proaspete, banane, mure, zmeură și fructe confiate. Așa copiii își pot alege ce le place fiind mai multe sortimente. Am trecut pe la toate rafturile apoi am plătit. Strânsesem de mult niște bani pentru astfel de cazuri și acum a fost ocazia perfectă. Am plecat direct la orfelinat. Pe drum mi-a povestit despre cei de acolo.

  -Este o femeie foarte rea. Mereu îi ceartă pe cei care mai fac și prostii și nu se îndură să nu îi lovească. Astfel de oameni nu ar trebui să lucreze în orfelinate. Eu, după facultate, vreau să înființez un centru pentru copiii cu dizabilități. E visul meu dintotdeauna.

  -Eu vreau să devin medic pediatru. Mama e profesoară iar tata e doctor... pot să spun că am luat ceva de la fiecare... din pură întâmplare...