Alb-Negru

Capitoul 1

Camila. Un nume. O fata. O poveste.
Pentru mulți oameni nașterea unui nou membru in familie este o sărbătoare imensa și o bucurie de nedescris. Așa a fost și la mine, dar doar la început. Din păcate... M-am născut pe 17.07.2000, o zi frumoasa de vara. Toată lunea era entuziasmata, unii  plângeau de fericire iar alții habar nu aveau ca exist. Iar când spun alții mă refer la o singura persoana. La tata. El a lipsit mereu. El este persoana care mi-a transformat sufletul alb și pur ca de înger intr-un demon. Oricât de mult a încercat mama sa mă țină departe de acel om, a fost in zadar. M-a atras spre el ca și cum as fii metalul iar el magnetul. Nu am putut sa mă opun. Am devenit o ființa întunecată, de care doar eu și el știam. In rest eram diferită, complet diferită.

Aceasta sunt eu, o fata obișnuita pe care nu o știe nimeni. Sunt fata aia invizibila și timida. Intr-un cuvânt Tocilara. Însă totul urma sa se schimbe, sau așa speram eu...
Astăzi ii ziua cea mare. Azi urmează sa încep o noua viața intr-un oraș in care nimeni nu imi știe secretele și trecutul întunecat. Astăzi totul o sa se schimbe. TOTUL !

30.04.2017
Prima zi, prima impresie, prima data in noul liceu. Prima zi in Forest Hill High School.
La prima impresie totul era drăguț, liniștit și peste tot era un vibe pozitiv. Nimeni nu ma judeca pentru ceea ce sunt, pentru faptul ca sunt diferita. Fiind prima zi am reușit doar sa imi cad clasa și colegii. Și profesorii cu siguranța. Era totul ca intr-un vis. Toți erau prea de treaba ca sa fie adevărat, visez oare ?Dar toate astea le-a ruinat el.
Așa zisul badboy al școlii. Cole Sprouse. Fiul primarului și căpitanul echipei de baschet. Și sa nu uitam, crush ul tuturor fetelor. Mai puțin al meu, sau nu ? Nu, nu are cum. Astăzi ii prima data când îl văd in real. Astăzi o sa ii descopăr cu adevăr caracterul.
-Ești noua pe aici ? Nu cred ca te-am văzut pe aici, adică nu as uita o față ca și a ta.
Se uita la mine cu un zâmbet puțin pervers, in timp ce imi admira corpul. Se aștepta sa ii răspund la fel. Adică pervers. Eu nu sunt așa, cel puțin nu vreau sa mai fiu, însă dacă tot ii o viața noua, de ce nu as putea ?
-Mă bucur ca îți place ceea ce vezi :) Cam rar așa prin Roseville, nu ?
Imi mușc buza. Sunt nervoasa. Ce se întâmpla cu mine ?! Trebuie sa fug, nu știu ce am avut in minte. Nu vreau sa ajung ca și înainte. Vreau sa fiu eu însămi, nu acea fata invizibila dar nici acea fata care ii ascunsa adânc in mine. Acea fata nu trebuie sa mai iese la suprafața vreodată.
Se tot uita la mine. Sprijinit de dulapul meu. Exact ca in filme. Nu, nu pot sa mai rămân. Știu ca nu o sa mă pot stăpânii. Mai bine plec, da, plec.
Încep sa alerg spre casa. Orele nu erau gata însă nu pot sa ii rezist. Ii ca un drog pentru mine. Am auzit de el de înainte sa ajung aici, însă nu credeam ca o sa fiu atrasa de un băiat ca și el. Se pare ca zicala "Opusurile se atrag" ii adevarata. Dar dacă mă gândesc mai bine, probabil nu suntem atât de diferiți. Sau poate da. Oare este Cole atât de rău ca și la suprafața ? Este oare ceea ce știm toți ca este sau doar se preface ? Mii de întrebări fără răspuns.
-Stai ! Cum te cheamă ?
L-am auzit, însă nu i-am răspuns. Eram cu mintea complet in alta parte. Am observat ca unii se uitau ciudat la mine, dar fix de asta nu imi pasa. Trebuie sa îl scot din mintea mea. Sunt aici, in Roseville. Nu pot sa las istoria sa se repete. Am făcut un pact cu mine însămi și trebuie sa îl tin.
-Ai grija pe unde mergi !
Gândurile imi sunt întrerupte de o voce groasa și puțin agresiva a unui bărbat. Îl ignor. Cel puțin asta încerc sa fac, însă el continua. Continua sa mă întrebe și sa comenteze non-stop. Nu mai suport. Deja este prea enervant
-Bun, bine imi pare rău ca te-am atins ! Ce pot sa zic, te topești dacă cineva se lovește de tine din greseala. Acum lasă-mă ca nu am timp de tine !
Mă răstesc la el. Știu, ii vina mea. Nu m-am uitat pe unde merg și eram pe gânduri. Mai bine zis, aveam nervi dintr-un motiv aiurea pentru unii, însă pentru mine nu este chiar atât de aiurea.
-Calmează-te, un " Imi pare rău" era de ajuns. Nu atata tan-tam.
Calmul cu care mi-a vorbit acum, m-a calmat intr-un fel, ceea ce este foarte ciudat. Nu pot sa mă calmez când am nervi, nimeni nu poate. Dar el da, se pare ca  el este diferit. El e... un străin. Nici măcar nu ii știu numele.
Ce proasta sunt ! Habar nu am cine e.
-Cum te cheamă ? Și ai dreptate, nu sunt in apele mele.. , ii răspund puțin mai calma și in același timp schițez un mic zâmbet
- Sunt Daniel. Și tu ești ?
-Camila. Mai bine zis fata noua care pleacă de la ore din prima zi
Încep sa rad. Mă comportam atât de copilărește. Nu știam ce fac sau de ce mă face sa zâmbesc. De ce mă calmează glasul lui ?
Am început sa vorbim, am aflat ca sta peste drum de mine și așa am mers acasa impreuna.
Când am ajuns acasa, mi-a fost foarte greu sa imi iau rămas bun, cu toate ca era un străin.

Deja era întuneric afara, iar luna era singurul lucru care lumina strada. Mama, ca de obicei era in living.O vad de pe geam, insa ceva nu era in regula. Se mai vedea o umbra alaturi de ea. Oare cine era? Intru in casa. Nimic. Era prea liniște. Deloc normal pentru mama, deoarece ea este o fire petrecăreață. Zi și noapte cânta muzica la maxim. Dar acum nu. De odată aud niște pași. Podeaua de lemn scoate un scârțâit mic. Sunetele devin din ce in ce mai apăsătoare, iar o umbra apare in fata mea. Ridic capul încetișor din podea și o văd. Era chiar ea. Phoebe. Sora mea...

NOTA: Acesta este primul capitol și știu ca este foarte scurt, însă următorul o sa fie mult mai lung. PROMIT ! Și scuzați-mi Greșelile gramaticale. Ii prima carte pe care o scriu după 3 ani. O sa devină mai palpitanta și mai buna pe parcurs. Nu uitați sa o votati dacă v-a plăcut. Ce credeti ca o sa se întâmple in continuare ? Spune-ți-mi in comentarii :)