Condamnată [CP-Bad Girls(Volumul II)]

Capitolul I/Prolog

Zoey:

-Zoe! Zoe!! Zoe!!! aud o voce cunoscută care mă strigă.

-Ce?!

Tresar și deschid ochii speriată, fiind zgâlțâită de cineva destul de brutal. Îmi scutur capul somnoroasă și privesc spre nenorocitul care a îndrăznit să-mi strice somnul meu dulce. Un nume: Hide. I-au o pernă și o arunc spre el.

-Zoe, nu-mi spune că ai uitat! Spune blondul prinzând perna. Astăzi e ziua "Maratonului de jocuri video"! Era entuziasmat rău, ca de fiecare dată.

-Ugh, prea mult l-ai moștenit pe tatăl tău! Spun și mă arunc cu fața în pernă.

-Hei! Zice ofensat. Tatăl meu e un idol!

-Tatăl tău e un virus. Zic și mă pufnește râsul.

-Huh, al tău e un maniac. Râde și el iar eu ies cu fața din pernă și îmi dau ochii peste cap, oftând.

-Bine, bine, mă îmbrac, mâncăm, și apoi facem maratonul, clar? A aprobat cu un zâmbet mare pe față, dar nu la fel de mare ca al tatei, apoi a ieșit lăsându-mă singură cu Brooklyn.

-Ce-mi place Hide, păcat că nu-s viu ca să pot să-i vorbesc, ca altă dată. Spune Brook cu o ușoară dezamăgire.

-Îmi pare rău, chiar îmi pare. Oftez și merg spre baie pentru a-mi face rutina.

Uneori regret atât de mult că Brook nu e viu, îmi lipsește el, nu el, ca o a doua personalitate a mea, ci el ca fratele meu, real, care se juca cu mine, deși eram prea mică ca să rețin mare lucru.

Brooklyn a fost fratele meu, eram gemeni. Dar, a murit pe când aveam cinci ani. Nu știu cauza, părinții nu mi-au spus-o, și nici Brook nu vrea să-mi spună, dar mă strădui să aflu. Și de când a murit el, îl am pe conștiință. Trăiește în mintea mea, e parte din mine, e o a doua personalitate a mea. Una mai rea și mai "criminală" ca mine, că eu sunt varză. M-am obișnuit cu el așa, doar eu îl pot auzi, și pot să-l văd în mintea mea. Și nu îl văd în varianta sa de cinci ani, îl văd în varianta mare, de șaptesprezece ani, cât am și eu.

Cât despre Hide, el e prietenul meu cel mai bun. E fiul lui Ben și Liv. E o copie mare de-a lui Ben. E blond, cu ochi albaștrii, înalt, și mare fan ale jocurilor video. Deși e cu un an mai mare, încă de mici suntem alături și ținem mult unul la altul. Cât Brook era în viață, eram buni prieteni, și lui îi lipsește, poate mai mult ca mie, deoarece eu încă îl pot vedea și auzi. Și nu, nu sunt deloc nebună, nu sunt mama.

Îmi pieptăn părul șaten, moștenit de la tata, ochii sunt ca ai mamei. Mereu m-am întrebat cum pot fi așa de verzi, e o nuanță prea fantastică ca să fie reală, dar uite-mă, o ciudățenie. Mă pregătesc și mă îmbrac lejer coborând jos în bucătărie pentru a lua micul-dejun. Ajung și mă așez lângă blondul meu, care era foarte bucuros pentru maraton.

-'Neața, Pisic! Spune mama intrând în bucătărie.

-'Neața! Spun și încep să mănânc clătite.

-Ivy, soro, de ce nu mai sunt prăjituri? Întrebă unchiul meu, Luther, cu nasul prin frigider.

-De unde să știu eu? Ripostează mama.

-Nu zău, unchiu se încruntă, tu ești aia dependentă. Am chicotit.

Deși unchiul Luther e genul ăla mereu cu expresia rece pe chip, dur și intimidant, se topește la prima îmbrățișare. Cel puțin, îmbrățișările mele asupra lui au așa efect.

-Gata? Mă întreabă Hide văzând că am terminat de mâncat.

-Da, să mergem! Spun și urc scările împreună cu el.

                             ***

-Nu! Nu, nu, nu! Cum e posibil?! Hide are o criză, a pierdut săracul, dar mie îmi convine.

-Ha! Te-a bătut o fată! Zic și arunc în el cu o pernă, care îl nimerește în fată, deoarece încă era șocat că a pierdut în fața mea.

-Să vezi ce-ți fac! Spune și se uită urât la mine cu un zâmbet drăcește, ochii săi devenind ca a lui taică-su, Ben. De obicei ochii săi se fac așa când e nervos, sau are ceva planuri necurate în minte.

-Uhm, nu mersi! Zic și fug spre ușă. Adică, e Hide, și nu mi-ar face rău, dar când e în starea de acum e greu să-l calmezi, și nu e rău cu mine, e doar jucăuș.

Am ieșit pe ușă și am fugit pe hol, am coborât scările aproape împiedicându-mă, și am auzit-o pe mama zicându-mi să fiu mai atentă. De parcă ea nu a făcut nebunii în tinerețe. Fug spre ușa principală, și ies, direcția mea fiind pădurea.

-Zoe! Îl aud pe Hide și râd grăbind viteza. Numele meu e Zoey, dar de mici îmi spune Zoe, cu scuza că sună mai drăguț, leneșu' dracu'.

Fug ca bezmetica unde mă duc ochii. Nu ies des în pădure mai ales pe timp de noapte, dar uneori e sănătos s-o faci, așa zice mama cel puțin. Îmi imaginez că ea doar în pădure stătea. Adică, privind-o pe mama, mă gândesc ce tinerețe a avut? Ea nu prea vorbește despre asta, și toate frânturile pe care le aud din discuții ascultate pe la colțuri despre trecutul ei, nu îmi sunt de folos în totalitate.

După ceva timp de fugit, mă opresc. Mă aplec punându-mi mâinile pe genunchi, și las capul în jos gâfâind. Așa fugă nici la ora de sport de la liceul meu nu fac. De fapt, nu sunt mare fană sport. Adică, îmi place să mă uit la el, dar când vine vorba de practică sunt cam varză.

Ridic capul și privesc în jur. Întuneric. E destul de înnoptat și cred că m-am pierdut. Poate nu ar fi trebuit să fug, dar dacă nu fugeam de Hide probabil urma o tură de gâdilit și înghițeam și niște pene de la perne. Huh, a rimat.

Aud niște bătăi sarcastice din palme și mă uit în față spre persoana, sau iluzia dată.

-Bravo, pințesă! Te-ai pierdut! Zice sarcastic Brook.

-Vrei să taci? Știu asta! Îi spun și mă uit în jur gândindu-mă că dacă cineva m-ar vedea vorbind singură ar zice că am probleme mari.

-Îmi place pădurea noaptea. Spune Brook admirând împrejurimile. Ar trebui să venim mai des, știi...

Am auzit un zgomot de frunze și l-am oprit pe Brook.

-Taci! Îi spun și arăt degetul arătător în semn de tăcere, iar imaginea sa dispare.

Am scanat cu ochii tot din jur și privirea mi-a căzut pe o persoană aflată în fața mea. Era un băiat, tânăr, cam ca mine, judecând după compoziția corpului. Era înalt, bine făcut, dar cam puțin pot spune având în vedere că nu-l vedeam bine, doar o umbră a sa. Mă privea fix, cu o pereche de ochi albaștrii ca marea. Nu vedeam, dar puteam să jur că zâmbește. Și nu un zâmbet diavolicesc, ci unul sincer și simpatic.

M-am uitat și eu în ochii lui timp de câteva minute, până când...

-Kya! Strigă Hide și sare pe mine. Am tresărit puternic și am țipat, căzând jos cu balena asta blondă peste mine.

-Idiotule! Strig spre el încruntându-mă și întorc repede capul spre direcția băiatului de mai devreme. Dar, diapăruse.

-Zoe, nu fi rea! Se milogește el și îmi mut privirea la el.

-Dă-te jos, baleno! Râd.

-Hai că nu-s așa greu. Zice și pune botic.

-Nu am zis că ai fi. Zâmbesc și Hide se ridică ajutându-mă și pe mine.

-Hai să mergem acasă! Zice și pornește, cu mine în urma lui.

Am aruncat o ultimă privire spre acel loc în care era mai devreme băiatul, dar tot nimic.

Ya! Volumul doi! ^^
Ce părere aveți?
Ce credeți că va urma?
See Ya! ^^