Iubire și sau droguri

Ceaiul

Era primăvară când mă uitasem ultima dată pe geam...îmi place foarte mult să văd lucrurile frumoase revenindu-și la viață, la fel cum se întâmplă și cu oamenii ... dar nu mă refer la ''înviere'' ci pur și simplu la oamenii care apucă pe o cale mai bună.

M-am dus în bucătărie să-mi fac o cană cu ceai și din greșeala am turnat în două cești. Mă bucur că nu am pus zahăr în a doua ceașcă , asta ar fi însemnat să rămână ceaiul meu neîndulcit.

Oh, ce egoistă sunt.

M-am întors din nou pe balcon și am realizat că e rece ... chiar foarte rece.

În timp ce mă holbam la copacul din fața mea , am început să-mi amintesc de copilărie și cît de mult îmi plăcea să mă urc în copaci. De ce? Pentru a vedea lucrurile din depărtare. 

Stăteam și râdeam cât de mici sunt oamenii, aproape inutili...dar apoi încetasem să râd deoarece îmi amintisem că acest copac pe care stăteam a fost plantat de un  ''inutil'' pentru a mă urca eu acolo și pentru a-i vedea și pe ceilalți inutili ca el.

M-am așezat pe fotoliu și m-am întins pe spate , mi-am luat o țigară din pachetul de pe masă și mi-am aprins-o. 

Am luat ceașca de ceai în mână și am dus-o spre gură , încet ... să nu mă ard.

Am realizat că ceaiul meu s-a racit. Oh, ce păcat!

Mi-am adus aminte însă de cealaltă ceașcă pe care o lăsasem în bucatarie. Am luat-o și m-am pus iar pe fotoliu . Cu grijă , încet , am înclinat ceașca pentru a lăsa ceaiul să-mi ajungă în gură.

Este așa cum îmi place mie ... fierbinte... dar parcă-i lipsește ceva ... oare ce? Ah, zahărul ! Bineînțeles ! Ce pierdere...

Am pus ceașca la loc ... m-am întins iar pe fotoliu.. ''Cât de egoistă pot fi ! Dar de ce egoista cu mine? Nu înțeleg !''   m-am întrebat.

Dacă știam că și pe a doua ceașcă am să o beau tot eu , atunci aș fi împărțit zahărul în mod egal pentru fiecare cană .... dar nu ... pe cine păcălesc? .... l-aș fi pus pe tot doar în a doua. 

În fine, m-am dus în camera mea . Toată lumea îmi spune că e dezordine ... dar dacă mi-aș face curat , nu mi-aș mai găsi lucrurile.

Numește-mă dezorientată , dezordonată ... mereu îmi place ca oamenii să mă subestimeze . Degeaba văd unii ce faci dacă nu pot să-ți asculte gândurile.

 ''Scoateți-vă degetele din urechi pentru a vedea mai bine'' mi-am zis în gând , imaginându-mi că vorbesc cu ei.

De ce vorbesc cu mine mereu? Pentru că sunt singura care mă ascultă și mă înțelege.

Știu mai bine unde-mi sunt căștile în tot ''dezastrul'' meu din cameră decât știți voi unde vă este copilul , având casa curată.

Mi-am luat telefonul și m-am uitat cât este ceasul... ora 20:23 , sâmbătă.

Fiind obișnuită ca în weekend să ies în oraș , mi-am luat hainele pe mine , m-am machiat și am plecat... am ieșit din casă dar parcă nu aveam chef de gălagie..așa că am plecat... Unde? N-am idee , acolo unde mă duc picioarele. Oriunde nu este EL , e bine. EL? EL este motivul pentru care mi-am pus ceai în două cești ... de aceea am spus ''din greșeală turnat pus...'' Ce nebunie! Cum poate el să mă facă să-mi pierd mințile. Îmi vine să-i dau cu un scaun în cap...dar mai rău i-aș da să bea ceai fără zahăr.

Eram atât de dependentă de EL , precum era EL de droguri. Haha ... glumesc , nu eram dependentă de EL , eram dependentă de cum mă făcea EL să mă simt .

DEZAMĂGITĂ? NEVOASĂ? SUPĂRATĂ? Nu. Înainte de a mă face așa ... m-a făcut fericită , plină de viață ... cum n-am mai fost vreodată.

Iar eu în schimb i-am dat ceai cu zahăr ... da, cu zahăr . Am știut mereu câte lingurițe de zahăr să pun . Nimeni nu știa cât de mult îi plăcea ceaiul cu zahăr . Aveam procesul meu de-al face .

Îi dădeam ceai cu zahăr pentru a-i simți buzele dulci ... nu-mi plăcea gustul amar de minciună.

Îmi dădeam seama mereu când mințea. Cum? Mereu își mișca buzele când vorbea , pardon ... mințea* . El nu vorbea cu mine folosindu-și gura ... ci ochii.

Oh...da... ochii...Ochii lui mereu îl trădau...