Reclădind Iubirea

Capitolul 13

Jorran

     Canapeaua asta devenise mai incomoda decat imi aminteam eu. O incercare esuata de a ma intoarce era tot ce aveam nevoie pentru a face cunoştinţă cu podeaua apartamentului meu. De fapt, podeaua fostului meu apartament. M-am pozitioanat in genunchi pe podea in incercarea mea de a ma trezi si puteam sa pariez ca semanam cu un caine plouat iar durerea pe care o resimteam in genunchi era singura care parea sa aiba cu adevarat succes im procesul de trezire. Mi-am spijinit o mana de bratul canapelei pentru a ma ajuta sa ma ridic si am facut cativa pasi prin camera pentru a-mi dezmorti oasele. Primul gând a fost sa plec. Insa nu asa incepea o prietenie, sau orice era intre mine si Anellai. Si gandul ca doar o usa ma despartea de razgaiata era prea tentant pentru a pleca asa pur si simplu.

     Înainte sa ma dezmeticesc cu adevarat sunt in fata usii intredeschise gandindu-ma care sunt sansele sa scap din mainile ei in cazul in care as fi prins. Ajung la o singura concluzie. Sunt un fatalau. Cand dracu am ajuns in halul alsta?  Imi trec mana peste fata nervos si fac cale intoarsa indreptandu-ma spre bucatarie. Totul pare atat de strain insa atat de familiar in casa asta. Fantomele distrugerii mele inca batuie peste tot insa prezenta ei aici pare ca le imblanzeste pe toate.

      Am nevoie de o cafea. De fapt am nevoie de multe alte lucruri insa cafeaua e singura la indemana acum asa ca ma multumesc cu ce am. Pornesc aparatul ce scoate un huruit ingrozitor apoi ma invart ca un bezmetic prin bucataria micuta. Ma simt ca un pusti de liceu care nu stie cum sa intre in vorba cu fata pe care o place. Nici macar nu stiu daca o plac pe Anellai insa stiu ca a devenit vitala pentru existenta mea. Probabil sunt un mare cretin, caci inca nu inteleg paradoxul existentei ei insa stiu ca nu pot sta departe. Huruitul aparatului de cafea ce se opreste atunci cand ramane fara apa vine la pachet cu o idee geniala. Probabil cea mai buna de ceva timp incoace. Inhat repede doua cani pe care le umplu cu cafea apoi ma indrept increzator spre camera blondei avand un pretext bine montat.

     Imping cu umarul usa camerei ce candva era dormitorul meu, pasesc precaut spre patul plin de povesti nespuse si urmaresc respiraţia regulata a fetei ce mi-a zdruncinat existenta. Asez canile cu grija pe noptiera incercand sa fac cat mai puţin zgomot. Adevarul este ca nu imi doresc sa se trezeasca. Ma multumesc doar sa o privesc, nimic mai mult. Si o fac pentru o perioadă. Urmaresc fiecare cuta a fetei, fiecare tresarire a corpului, fiecare oftat dorindu-mi sa aflu ce simte in fiecare moment. E atat de linistita si tacuta cand doarme incat mi se pare ireal.

—Faci des asta?

    Si bun venit in realitate.

    Mormaitul somnoros ma aduce cu picioarele pe pământ atat de repede încât pentru moment ma panichez. Patetic. Apuc cana de cafea ce ii apartine si o intind spre ea ca o ofranda de pace zambindu-i vinovat.

—Ma gandeam ca ma pot face util avand in vedere ca mi-ai oferit canapeaua pentru o noapte,  ofer repede scuza bine gandita. Prea repede.

—Nu am facut asta.

—Poftim?  Ma încrunt usor neintelegand afirmatia atat de natural rostita.

—Nu ti-am oferit nimic, tii minte?  Ai venit aici si nu ai mai plecat, explicaţia ei vine atat de repede, exact ca un dus rece.

—Imi placeai mai mult cand dormeai,  atunci nu vorbeai,  mormai mimand suparare si imi indrept atentia spre cana din mainile mele.

—Insa, daca imi oferi mai repede cafeaua aia s-ar putea sa trec peste asta.

     Pufnesc amuzat si ii intind cana urmarin atent cu soarbe din ea. Un geamat de multumire ii scapa printre buze iar mintea mea deja e plecata departe. Sa am o relatie de prietenie cu Anellai este greu, daca nu imposibil insa nu sunt dispus sa renunt.