Săruturi în umbră || Romanian Traslation

Capitolul 4

Capitolul patru

Jennifer's Pov

"Deci ști să fi și educată, interesant", râde în timp ce încă îmi ține mâna într-a sa și nu știu din ce motiv nici eu nu reușeam să rup contactul.

"Știu să fiu multe lucruri, știu și să-ți trag un pumn dacă mă mai enervezi".

"Te enervez atât de mult încât continui să mă ți de mână", îmi retrag imediat mâna, de rușine.

"Acesta este modulul, completați-l și dați-mi-l înapoi cum îl completați".

Oh, desigur, cu mine de-abia dacă vorbește, pe un ton de parcă ar fi șefa șefilor, în timp ce lui i-ar fi șters pantofii dacă i-ar fi cerut-o.

"Da, îl complet imediat", și îi smulg foaia din mână.

"Agitată, hm?".

"Ești încă aici? N-ai nimic de făcut duminică după-masa decât să stai la școală?".

"Trebuie să mă asigur că tu te înscrii la școala asta, n-aș vrea să risc să nu te mai văd și, în plus, ai putea să te pierzi din nou în vreo bibliotecă".

Râd ușor fără să o dau la vedere, dar cred că el a observat oricum și zâmbește ușor și el mândru, băgându-și mâinile în buzunar.

"Ești aici de mult?" se bagă din nou în seama, încă nu înțeleg ce vrea de la mine.

"De prea mult", răspund continuând să completez modulul.

"Înainte unde locuiai?".

"Departe", spun, ținând capul mereu aplecat, ocupată să răspund la întrebări, până când mister mușchi și zâmbete se hotărăște să mi-l ia din mană.

"Dă-mi-l imediat înapoi!".

"Doar când o să te hotărăști să-mi dai niște răspunsuri decente și să te uiți la mine".

Încep să sar în fața lui, în vana tentativă de a ajunge la foaia pe care o ținea în palmă, dar e prea înalt iar eu exagerat de scundă în comparație cu el, e o scenă puțin spus ridicolă, întocmai, el se abține să nu râdă, și poate si eu.

"Am ajuns în dimineața asta", pufnesc, dându-mă bătută.

"Spuneai că ești aici de mult".

"Întocmai, e deja prea mult".

"Nu-ți place Manhattan?".

Ma opresc o clipă să mă gândesc la întrebarea aceea, la care nu știu să răspund nici eu.
Ador Manhattan-ul cu haosul său și liniștea sa într-o turbină unică de emoții și culori, de dimineața până seara, dar urăsc gândurile care se ascund în anumite locuri.

"Să spunem că nu-l urăsc, dar nici nu-l iubesc", răspund cu voce scăzută, melancolică, și nu știu din ce cauză el n-a replicat afirmației mele, de parcă ar fi înțeles că era ceva dureros, un subiect despre care nu se putea vorbi.

"Cursul de artă a profesorului Lennon?"

"Poftim?".

"Aici printre preferințe ai ales artă, îți place desenul?"

"Nu e treaba ta, dă-mi imediat înapoi foaia!".

Răbdare mea începe să ajungă la limită și n-am de gând să răspund la alte întrebări, așa că-i trag un pumn stomac și, automat, deschide mâna, lăsând foaia să cadă, iar eu o prind din zbor.
Își ține mâna la stomac, tușind și râzând în același timp, sunt sigură că nu l-a durut având în vedere masa de mușchi de sub tricou pe care, în cel mai bun caz, de-abia dacă am gâdilat-o, dar poate că a dat drumul foii deoarece l-am luat prin surprindere.