Răscoala morților

3. Pistoale

Casper a călcat frâna când a ajuns pe strada închisorii. Trebuia să pară cât de calm putea, nu ar fi vrut să-i facă suspicioși pe cei de acolo. A luat identitatea unui polițist care trebuia să ajungă zilele astea din New York, pentru controlul lunar al echipamentului de acolo. A oprit în fața porților și a așteptat până când paznicul s-a gândit să iasă.

Paznicul, un soldat înarmat, iese din foișorul său și se îndreaptă încet către mașină. Casper rulează geamul și îl întâmpină pe morocănosul soldat cu un zâmbet forțat.

-Agent Monroe, spune Casper ridicând legitimația. Aici pentru controlul lunar al echipamentului de pază.

Soldatul se uită atent la poză, apoi la Casper. Privește duba și ridică o sprânceană.

-Ce-i cu mașina? întreabă acesta.

Casper înghite în sec și se uită în dreapta lui, apoi la soldat:

-M-am gândit să-mi scot și eu mașina la lumină. În plus, colegul meu avea mai multă nevoie de ea, a rămas în New York pentru cazul cu drogurile din roata mașinii, dacă știți.

Soldatul se uită la el și dă din cap. Face semn către foișor și pune deoparte mitraliera încărcată. Cazul cu drogurile din roata mașinii a fost foarte mediatizat. Un mexican a trecut frontiera ilegal cu o mașină, în timp ce gărzile de acolo dormeau de nu aveau treabă. Cică poliția de frontieră își face datoria... Dimineață, când s-au trezit, au văzut pe camerele de luat vederi mașina și au anunțat poliția din stat. O săptămână le-a luat polițiștilor să-l găsească, iar când au făcut-o, era în New York, pregătit să abandoneze mașina într-o parcare subterană înainte de-ai lua roțile. Sigur, a fost creativă alegerea de a ascunde acolo pachețele de cocaină, dar chiar credea că nu-l va prinde niciodată? Norocul lui Casper a fost că a dat știrea la televizor atunci când mânca, era singura ocazie în care mai auzea și el știrile. A fost credibil ceea ce a spus, așa că soldatul nu a pus prea multe întrebări.

Închisoarea era împrejmuită cu un zid înalt, de 3-4 metri, prevăzut din loc în loc cu foişoare de pază. Pe lângă zid era un spaţiu larg, împrejmuit cu un gard de sârmă ghimpată. Poarta s-a deschis încet, iar soldatul i-a făcut semn să înainteze. Casper a apăsat uşor pe acceleraţie şi a intrat în curtea închisorii, parcând cât mai aproape de intrare. Reuşise să spargă sistemul de supraveghere al clădirii, iar pe GPS avea harta negativă a întregii închisori. Se mai uită odată, oftează şi deschide portiera. Iese şi se uită împrejur. Această fortăreață, așa cum era construită si împrejmuită, asigura o pază prin care numai gândul mai putea zbura afară. Toate geamurile erau prevăzute cu gratii groase de fier prin care puteai strecura numai degetele. Închisoarea era în formă de U şi nu era foarte mare. Avea capacitate de 60 de deţinuţi, 30 de femei şi 30 de bărbaţi, pe etaje diferite. La etajul doi erau bărbaţii, care aveau scară separată de femei. Parterul era format din mai multe holuri destinate poliţiştilor şi soldaţilor. Casper trebuia să intre în camera de control a securităţii asistat de un membru al poliţiei şi să facă controlul general. Nu ştia cum va decurge planul, dar aştepta ocazia momentului.

Lângă închisoarea propriu-zisă, era carantina - locul unde erau băgaţi cei bolnavi. Mai era folosită şi drept carceră, unde stăteau cei "pedepsiţi" de paznici. Lângă intrare, pe dinauntru, era un turn din care puteai vedea cel puţin 1 km în jurul închisorii. Soldatul din turn se uită la Casper cu o sprânceană ridicată, iar acesta se îndepărtează de maşină. Merge relaxat spre uşa principală, pe care i-o deschide un alt soldat. Casper îl salută din cap şi se îndreaptă spre recepţie.

-Bună ziua, domnule Monroe, spune poliţista. Mi-a fost comunicat faptul că aţi venit pentru controlul lunar al echipamentului electronic de pază. Vă rog, urmaţi-mă.