Never let me go

Privrea ucigătoare

   A doua zi Matt sări în sus, deșteptat de cotcodăcitul alarmant al găinilor, speriate de ceva anume. Ceasornicul uitat pe noptieră cânta mărunt anunțând ora nouă. Se simțea sănătos și activ asemeni unui arc întins. De bucuria pe care soarele i-o aprindea în artere, făcu o săritură peste tăblia patului și căzând în fața oglinzii emise cu foarte mare mândrie sunetul trompetelor din infanterie.

 Era îmbrăcat americănește, într-un costum cu imprimeuri militare. Ca să-și atenueze puțin trepidația sângelui, începu să facă figuri gimnastice văzute de el în fel de fel de filme. Se răsuci din mijloc cu mâinile în sus, aplecându-se și atingându-și gleznele cu mâna. Fandă în stânga, apoi în dreapta. Încheieturile îi trosneau, dându-i o senzație de eliberare a membrelor.

   Ieși din cameră întâmpinând cu un zâmbet larg pe toată lumea. Observă o siluetă de femeie îmbrăcată într-o rochiță de noapte scurtă, deasupra genunchilor și puțin transparentă. Deși avea treizeci și șapte de ani, privirea ei era mult mai tânără și senzuală.

   - Bună dimineața voinicule! făcu femeia analizându-l din priviri.

  - Bună dimineața frumoasă doamnă, făcu blondul zâmbind șarmant.

   Din pragul ușii alăturate apăru ea, un trup firav, micuț și elastic, cozi mari șatene  cu tente de blond, strâns împletire, ce se învârteau în jurul chipului fetei. Fața sănătoasă, cu obrajii plini și rumeniți de soare, trupul ascuns în rochia acoperită de dantelă și privirea de domniță zugrăvită în biserică.

 - Ea este Odette, fica mea, spuse Otilia zâmbind prețios.

   Iar când fata ridică chipul sfios, Matt o recunoscuse imediat și fu uimit. Ea se emoționă și obrajii îi luaseră foc, înaintă și dădu mâna cu el.

  - Mattew Jankowski, se prezentă șarmant cu zâmbetul pe buze.

  - Odette, Ivanov Odette, îl privi sfioasă fetița.

  - Camera de antrenament nu e prea departe, haideți dragilor, îi împinse lejer mama fetiței spre locul de taină.

   Dintr-o cameră largă se auzea un zgomot ciudat: lovituri înfundate în dușumea, clinchet de fierărie și din când în când un glas de fată strigâng touché. 

   - Ea este sora mea Caterina, grăi sfios șatena.

  Făcură cunoștință apoi îmbrăcară costumele de scrimă și luară câte o sabie, lăsând antrenamentul să înceapă. Matt le arătă fetelor mișcărle de bază. Trupul lui se mișca elastic pe note ușoare de do și de fa, lăsând fetele cu gura căscată. După două ceasuri fetele erau obosite, ochii le erau palizi ca ametistul iar transpirația curgea pe sub costum.

  Bărbatul le conduse pe fete spre camera sa ca să le poată dărui o carte care le poate învăța mai multe, și după ce el nu va mai fi în acest sat.

 -  Îți mulțumim domnule, spuse Caterina privind absent spre ochii băiatului.

 - Mă puteți tutui , nu sunt cu mult învârstă pe lângă voi, rosti calm blondinul.

 - Dar ce vârstă ai? interveni fata ce îi luă mințile din prima zi în care o văzu, în care îi simți emoțiile.

 - Douăzeci și doi, răspunse promt.

- Așa e, nu e mare diferență, îi răspunse cu un zâmbet. Mama ne așteaptă pe toți la masă, sperăm că poți aunge și tu. Și, sper că nu sunt prea indiscretă, dar cât timp vei sta în acest sat?

- Aproximativ patru zile, doar atât îmi permite locul de muncă, râse acesta gălăgios.

   Fetele chicotiră, apoi părăsiră camera asemeni unor stafii. Se așeză pe pat lăsând trăirile din el să explodeze. O mare de trăiri chinuite zăceau în el, acum eliberate, și el se simțea mai bine. Ieși afară și se îndreptă spre ligheanul cu apă, în speranța că va găsi apă rece, dar toropeala zilei îl dezamăgise. Lăsă găleata să se cufunde adânc în fântână și o trase înapoi lină cu apă rece. Luă un pumn și se stropi pe față. Simțea nevoie să se arunce în fântâna cu ziduri reci de piatră, doar ca să mai domolească din căldura ce o avea în el, dar se abținu.

    Se îndreptă către ușă când vocea senzuală a Otiliei îi mistui ceafa.

 -Crezi că mă poți ajuta să scot niște porumb din hambar? spuse ștergânduși transpirația de pe tâmple.