Contele de Monte Cristo(VOL. I)

XVII - CAMERA ABATELUI

adică în italiană, idiom pe care, în calitatea sa de provensal, Dantès îl înţelegea perfect.

- Vezi, aici este totul, îi spuse el. Sunt aproape opt zile de când am

scris cuvântul "Sfârşit" în josul fâşiei a şaizeci şi opta. Au fost întrebuinţa-

te două cămăşi ale mele şi toate batistele pe care le aveam. Dacă

redevin liber vreodată şi se găseşte în întreaga Italie un tipograf care să

îndrăznească a mă tipări, reputaţia mea e făcută.

- Da, văd, răspunse Dantès. Arată-mi acum, te rog, condeiele cu

care a fost scrisă lucrarea.

- Uite-le, glăsui Faria.

Şi îi arătă tânărului un beţişor lung de şase degete, gros ca mânerul

unui penel, la capătul şi în jurul căruia era legat cu aţă unul din acele

cartilagii pătate încă de cerneală, despre care abatele i-a vorbit lui

Dantès. Se prelungea cu un vârf şi era crestat ca o pană obişnuită.

Dantès îl examină, căutând din ochi instrumentul cu care putuse fi

tăiat aşa de corect.

- A, da, spuse Faria, briceagul, nu-i aşa? El e capodopera mea; l-am

făcut, ca şi" cuţitul pe care îl vezi dintr-un sfeşnic vechi de fier.

Briceagul tăia ca un brici. Cât priveşte cuţitul, el avea avantajul că

putea să servească totdeodată de cuţit şi de pumnal.

Dantès examină obiectele cu atenţia cu care, în dughenele de curio-

zităţi din Marsilia, examinase uneori instrumentele executate de sălbatici

şi aduse de pe mările Sudului, de către, căpitani de cursă lungă.

- În ce priveşte cerneala, spuse Faria, ştii cum procedez: o fac pe

măsură ce am nevoie.

- Mă mir acum de-un lucru, glăsui Dantès, că zilele ţi-au ajuns pen-

tru toata munca aceasta.

- Aveam nopţile, răspunse Faria.

- Nopţile? Eşti deci înzestrat ca pisicile şi vezi limpede noaptea?

- Nu, dar Dumnezeu i-a dat omului inteligenţa pentru a veni în aju-

torul sărăciei simţurilor sale: mi-am procurat lumină.

- Cum?

- Din carnea care mi se aduce desfac grăsimea, o topesc şi scot din

ea un fel de ulei compact. Uite lumânarea mea.

Şi abatele îi arătă lui Dantès un lampion la fel cu acelea care servesc

la iluminatul public.

- Dar foc?

- Uite, două pietre şi iască.

- Dar chibrituri?

- M-am prefăcut că sufăr de-o boală de piele şi am cerut pucioasă

care mi s-a dat.