Pionul Magic: Descoperirea (Volumul 1)

Din ce în ce mai multă nebunie..

Eric injura, la un pas sa cada si el. Indrepta lanterna catre mine si injura iar cand ma vazu. Ma asteptam sa inceapa sa se crizeze, pentru ca nu statusem cuminte la mine in camera,dar spre mirarea mea nu a spus nimic,ci doar a continuat sa tina lanterna indreptata spre mine.
- Vrei sa ma orbesti sau ce? Ia lumina din ochii mei si fa ceva.
- Imediat, spuse, si se facu iar bezna imprejurul meu.
Nu m-am putut abtine.
- Tu vorbesti serios? Fara niciun comentariu? Chiar nimic ?
Si ultima pata de lumina de deasupra disparu.
-Eric???l-am striga si mai tare,insa m-am trezit doar cu un mare nimic.
Nu sunt o fana a singuratatii - si in niciun caz in plina bezna in cine stie ce grota. Si ca de obicei, de fiecare data cand vrem ca timpul sa treaca mai repede, pare sa se miste cu incetinitorul.
O secunda... doua secunde... prada a intunericului... cuprinsa de disperare... frica... oare cat mai era pana la rasaritul soarelui?
Nemiscata, am asteptat... si asteptat... zece minute... o ora... cat trecuse? Fir-ar sa fie, nu mai suport nicio clipa in locul asta.
Ah..si durerea nu inceteaza. Nu-mi amintesc cand m-am plans ultima data atat de mult... si simt nevoia sa ma plang in continuare.
- Sa ma ajute cineva, am strigat disperata, desi constienta ca era in zadar.
Unii se intorceau probabil pe partea cealalta a patului, adanciti in visele lor, unii se zvarcoleau din cauza vreunui cosmar, unii dormeau profund, lafaindu-se pe patul moale si pernele pufoase, iar altii - adica eu - ei bine... se luptau sa nu cada prada disperarii, in timp ce tanjeau dupa o evadare din cine stie ce grota.
La scurt timp locul se lumina usor. Am tresarit cand Eric a aparut in spatele meu. Eram atat de fericita sa-l vad, incat l-as fi strans si in brate.
- Am...am crezut ca ... m-ai lasat balta, i-am spus cu vocea tremuranda, luptandu-ma cu lacrimile care aveau sa ma dea de gol.
- Ai crezut prost. Poti sa mergi? Ma intreba si imi oferi mana sa ma ajute sa ma ridic in picioare.
-Cred ca da.
Ajunsa fata in fata cu el, intr-un loc pe jumatate intunecat m-am simtit oarecum stanjenita. Ma studie si privirea i se opri asupra fetei mele. Se incrunta, aratand spre fruntea mea.
- Asta nu arata prea bine. Mergem imediat la Phill. Ma insfaca de mana si ma trase dupa el, nepasandu-i de protestele mele.
- Sunt bine, i-am zis pentru a nu stiu cata oara. Mi-am dus mana la frunte. Uite, vezi? Doar o mica zgarietura. Imi oferi un servetel. Gata, s-a rezolvat! Aceeasi privire. Ma rog... se putea si mai bine, dar merge. Ia stai asa... nu mi-ai spus cum ai ajuns aici. Si ce este locul asta?
Se opri in fata unei scari inalte din fier, sprijinita de perete.
- Avem timp de asta mai tarziu, imi spuse raspicat.
- Si de ce nu acum?
- Tu prima, imi spuse calm, aratandu-mi scarile.
I-am smuls lanterna din mana si am scrutat locul, oprindu-mi privirea asupra unei sapaturi pe peretele de vizavi.
- Un tunel. O galerie subterana. Sunt curioasa ce ascunde,i-am spus,apoi am tipat cand un soarece aparu in vizorul lanternei,ceea ce il facu pe Eric sa izbucneasca in ras.
- Nu e amuzant. Ma sperie sobolanii.
-Pe tine te sperie orice.
-Si unde duce scara asta? L-am intrebat, ignorandu-i comentariul.
- Biroul lui Aaron. Scoase o cheie din buzunar. Am reusit sa fac o copie acum cateva zile. Banuiam de mult ca ascunde ceva acolo. Am gasit unul dintre seifurile sale. A fost destul de greu sa-i aflu parola - dar asta e o alta poveste. Inauntru, erau niste hartii cu alte combinatii. Puse cap la cap, descoperi cartea din biblioteca din biroul lui Aaron-cheia spre o debara care se afla in spatele ei. Sub hidosul covor mov-cadou de la Christine - se afla intrarea spre locul asta.
Mai ca-mi venea sa-mi dau doua palme.
- Si daca esti atat de destept incat sa descoperi toate astea de ce dadeai tarcoale in afara casei?
- Abia cand te-am vazut pe tine aici mi-am dat seama ca trebuie sa fie ceva in debaraua aia.
Isi duse o mana in parul sau ravasit si ofta. Parea obosit. Si eu eram la fel, dar asta nu insemna ca aveam de gand sa-l ascult ca apoi sa plecam. Nu aveam rabdare pana data viitoare sa aflu ce ascunde tunelul asta.
- Oricum nu e treaba ta.
- Esti liber sa pleci daca vrei. Poate ca nu era treaba mea, dar n-aveam de gand sa recunosc. A, si presupun ca nu mai ai nevoie de lanterna.
Am pornit usor spre tunel, desi imi era greu sa merg. Picioarele ma dureau si sigur aveam sa ma capat cu niste vanatai frumoase. Eric evident ca veni dupa mine, bombanind ceva despre faptul ca ar fi trebuit sa raman in camera mea, conform planului.
- Puteai sa-mi spui totusi ca ai de gand sa te intorci si ca o sa-ti ia atata timp, i-am spus dupa vreo zece minute de mers, nemaisuportand linistea care se instalase intre noi.
- In zece minute am fost inapoi, daca nu mai putin.
-Puteam sa jur ca a trecut cel putin o ora. In orice caz... mersi.
Galeriile pareau sa dateze de mult timp. Din cand in cand, se vedeau pe pereti frânturi de imagini,picturi prafuite si sterse de trecerea timpului. Luna, un cap de pisica, linii intortocheate, jumatate din ceva ce semana cu un diamant de dimensiuni foarte mari, un glob de cristal, oamenii din care se mai vedeau cateva parti ale corpului si multe alte lucruri.
Nu am mai mers mult pana cand am ajuns in fata unei bifurcatie de drumuri.
Am oftat.
- Si acum ce facem,domnisoara Misteryous ? ma intreba Eric.
- Nu am nicio idee. Mergem la nimereala? Sunt patru drumuri. De unde sa stim care e cel corect?
- Tu glumesti, nu? Se abtinu sa nu rada. Drumul corect? Ce te astepti sa gasesti? Haide, sa ne intoarcem.
- Nu stiu... am ridicat din umeri. Poate ca ai dreptate. Sa mer...., dar m-am oprit, simtind un val puternic de racoare. Simti? Se uita la mine, neintelegand intrebarea. Vine de aici - i-am aratat drumul din dreapta mea. Aceeasi privire nedumerita. Haide, parca ar fi un aer conditionat indreptat spre noi.
- Esti bine?
- Adica... tu... - am inghitit in sec- aaa ... nu simti nimic?
- Sigur nu te-ai lovit mai rau la cap?
Era posibil?
- Trebuie sa vad ceva.
Am pornit pe urmele curentului, avand senzatia stranie ca asta avea sa fie atat raspunsul unor intrebari cat si prilejul pentru a-mi pune altele. Tot il auzeam pe Eric strigandu-ma, din ce in ce mai incet, pana cand vocea lui pieri intr-un ecou. Singura noastra sursa de lumina era lanterna, care era la mine. Imi era frica singura, dar de fiecare data cand ma gandeam sa ma intorc la Eric, ceva ma oprea inainte ca mintea mea sa treaca la actiune.
O lumina fosforescenta zbura prin fata mea. Stiam ce va urma. Deja simteam cum mi se face pielea de gaina din cauza frigului. Ar fi trebuit sa plec, dar daca tot ajunsesem pana aici, am continuat sa merg pana cand nu mi-am mai simtit picioarele.Trebuia sa fac o pauza. M-am sprijinit de perete si am auzit un harsait. Speriata, m-am dat la o parte. O portiune din perete s-a miscat, lasand in urma o alta intrare spre necunoscut. Era o gaura mica, prin care puteai trece doar tarandu-te in genunchi.
Nu am stat pe ganduri. M-am gandit ca trebuie sa fie un semn. Am tinut lanterna strans, sa ma asigur ca nu o scap si am pornit usor, aplecandu-ma din ce in ce mai mult pe masura ce inaintam. Ma durea spatele ingrozitor si imi era din ce in ce mai greu sa respir.
Strangand din dinti, a trebuit sa ma conformez situatiei.
Nu dupa mult timp, a aparut si lumina de la capatul tunelului. L-a inceput am crezut doar ca-mi imaginez. Ochii ma dureau din cauza oboselii, iar daca i-as fi inchis chiar si pentru cateva secunde, probabil ca as fi adormit. Am auzit ecoul unor voci, dar nu am fost in stare sa descifrez ceea ce spun. Pe masura ce m-am apropiat am realizat dupa tonurile rastite,ca cineva se certa.
La capat, tunelul era foarte ingust asa ca am fost nevoita sa ma las pe burta. In fata mea se intindea o incapare mare, puternic luminata.
Inima imi batea cu putere si respiram cu greu, de parca tocmai as fi alergat zece km - nu ca as fi in stare sa alerg atata. Am ramas pe burta, incercand sa ma calmez si am facut singurul lucru de care eram in stare in momentul acela. Mi-am ciulit bine urechile si am ascultat.
- Vor fi mai multi, se auzi vocea groasa a unui barbat.
Apoi vorbi un glas tremurand.
- Dar... cinci subiecti nu ne ajung ?
Un ras puternic. Liniste si apoi o alta voce- de aceasta data de femeie.
- Nu-mi spune ca te dai la fund? Pentru ca o data ce ai intrat in asta nu mai ai cum sa iesi- nu viu. Si stii foarte bine ca pentru noi nu conteaza cateva corpuri inerte in plus. Am tresarit la auzul cuvintelor acesteia. Facem orice pentru a ne atinge scopul. Intelegi? Asta spuneam si eu. Tonul vocii ei deveni deodata relaxat, denotand o falsitate grava. Aaron - spune-mi, te rog ca nu e cine cred eu ca e-,dragule, ai trimis cei mai buni oameni ai tai si inca nu s-au intors, desi ar fi trebuit s-o faca pana acum. Sper ca nu au esuat cu eliberarea morhului. Intelegi ce inseamna asta, nu? Vocea ii deveni aproape plangacioasa. Nici nu vreau sa ma gandesc. Prima parte a iesit perfecta. Mai bine nici ca se putea. Voalul emite infime semnale de slabire- linii, rupturi invizibile pentru ochiul uman. Dar asta este doar inceputul. Avem nevoie de morhul care a scapat si nu pot sa inteleg cum a reusit asta. Spre binele vostru - țipă iarasi- sper sa fie cel injectat. Asa vom vedea daca experimentele noastre dau rezultat sau nu. Urmatorul, ordona.
Pentru a avea o imagine mai buna, m-am tarat putin,sprijinindu-ma in coate, pana am ajuns fix la capat. Locul parea a fi un laborator imens, cu tehnologie de ultima generatie - fel si fel de aparate si ecrane mari, pe care se vedeau desene, schite sau numai scris. Pe insula aparent inexistenta si privata de tehnologie, exista un laborator secret - si culmea - subteran. O multime de oameni, se miscau dintr-o parte in alta, evitand pe cat cu putinta niste obiecte rotunde si inalte, acoperite cu o pansa neagra, astfel incat nu se vedea nimic inauntru. Cu toate astea, starneau agitate mare.
Pe jos erau intinse cinci panze albe,care imi inchipuiam ce trebuiau sa ascunda,dupa forma lor.
Cuvinte spuse fara sens au inceput sa rasune in incapere, ca un fel de incantatie. Trei dintre ele mi s-au intiparit in minte - morh , noctis si sange.
Dupa terminarea incantatiei, unul dintre corpurile acoperite cu panza alba a inceput sa pluteasca - am clipit puternic de mai multe ori, sperand de fiecare data ca mi se pare. Corpul se ridica tot mai mult in aer, pentru ca apoi sa dispara, lasand un fel de praf in urma sa - sau era ceata? - care se evapora imediat. Un zgomot puternic - ca o busitura - se auzi intr-unul dintre tuburile uriase,niste paravane de sticla,acoperite de o panza neagra.
Apoi multimea aplauda.
- De ajuns, striga aceeasi vocea de femeie de mai devreme. Am incercat sa-mi dau seama de unde provine, dar erau prea multi oameni - pe putin 50. Sa aplaudati cand intr-adevar vom avea o victorie. Acum, urmatorul corp.
Panzele albe se dadura la o parte, iar impulsul de a tipa si o lua la goana din locul acela nebunesc a fost atat de mare, incat am fost nevoita sa-mi musc buza pentru a-mi inabusi tipatul.Am strans tare si a durut-rezultatul realitatii crude. Dupa cum ma si asteptam,panzele albe ascundeau oameni morti,trupuri inerte aoperite de sange. Femeia care spusese incantatia,se apleca si isi plimba degetele pe corpul uneia dintre victime, lasand in urma dare argintii. Un barbat veni langa ea si ii - ah, scarbos!!! - supse degetul plin de sange. Femeia isi lasa capul pe spate si am incremenit la vederea ei . Era Meya.
- Ah... da... asta e, spuse printre gemete.
Nu pot sa cred! Gemea! Era de-a dreptul nebuna! Mormai ceva si un paravan dintr-o sticla fumurie se forma in jurul ei si a barbatului de langa ea, care trebuia sa fie Aaron. De parca nimic nu s-ar fi intamplat, restul oamenilor au continuat sa-si vada de treaba lor. Cadavrele au fost luate si duse intr-o alta incapere.
Nu mai suportam sa vad si altceva. Dar atunci am simtit frigul. Formele fantomatice au aparut rand pe rand in fata mea, in mijlocul incaperii. Se pare ca eram singura care le observa,iar asta nu ma facea in niciun caz sa ma simt mai bine. Una dintre ele se apropie de mine. Avea dimensiunea unui copil care nu parea sa aiba mai mult de zece ani. Si iar m-au invadat acei ochi tristi. Plansul incontinu, care nu poate fi alinat. Fantoma imi facu semn spre Meya si Aaron. Am refuzat categoric. Voiam sa plec. Banuiam ce avea sa urmeze si in niciun caz nu voiam sa fiu martora la asa ceva. Dar de fiecare data cand hotararea de a fugi din locul asta lua amploare, frigul ma cuprindea, inghetandu-ma,nelasandu-ma sa ma intorc. N-aveam nicio sansa. Ca sa pot pleca, eram obligata sa privesc urmatoarea scena dintr-un film prost. O realitate care-ti provoca nimic altceva decat multa scarba.
Meya era in aceeasi pozitie, parand a fi intr-o transa, in timp ce Aaron care ii daduse deja bluza jos, se lupta acum cu pantalonii.
Mi-am intors privirea catre fantome.
- Va implor... nu vreau sa vad asta. Ochii le erau la fel de tristi, dar decizia de neinduplecat. Aveam, ori sa mor degerata ori sa continui sa privesc.
Aaron ii sugea sanul si isi misca salbatic mainile pe corpul ei. Facu acelasi lucru si cu celalalt. Ii stranse fundul cu putere, iar apoi isi vara mana in chilotii ei.Meya gemu si se arcui si mai mult pe spate. Aaron o cuprinse de mijloc si o aseza cu grija pe jos. O saruta pe tot corpul, oprinsu-se in zona sa intima. Cand termina, se dezbraca repede, si chiar inainte s-o patrunda ,Meya se trezi si miscandu-si iarasi buzele, Aaron fu aruncat intr-o parte.
- Placerea oferita de partener. Dorinta crescuta a acestuia de a patrunde o vrajitoare. Dezamagirea nesatisfacerii, gustul sangelui victimei potrivite si propriile mele fluide pe limba acestuia.
Meya incepu sa insire propozitii intregi formate din cuvinte pe care nu le-am mai auzit niciodata.
- Apesta fioni dare kalku.
Un cerc negru se forma in jurul ei, din care lumini voalate au inceput sa se raspandeasca in incapere, pana cand incercui fiecare persoana.
Panzele negre s-au dat singure la o parte si inainte sa pot vedea ce se afla in interiorul tuburilor de sticla mi s-a taiat firul.

M-am trezit cu chipul incetosat al lui Eric in fata mea si cu o durere groaznica de cap. Am vrut sa intreb unde suntem, dar in ciuda eforturilor mele, n-am izbutit. Eram atat de lipsita de puteri, de parca cineva ar fi scurs aproape toata viata din mine. Imaginile treceau fugitiv pe langa mine-tocmai am lasat in urma un stalp de marmura. Am clipti puternic de mai multe ori si ceata se dizolva. Eram la Eric in brate.. Ochii ii sclipeau si avea o fata posaca. De ce era atat de trist?
- Ajungem imediat la Phill. O sa fii bine, iti promit.
Ma luptam sa-mi tin ochi deschisi. De ce parea si mai trist cand se uita la mine?
- Doctorul e...
- Nu, am strigt,timp in care am simtit cum imi crapa fruntea de durere, de parca fiecare coltisor ar fi fost strapuns de o sageata. Galeriile?
- La asta te gandesti acum? Nu trebuia sa te las din prima sa te duci. Dar daca asa te simti mai bine, o sa ne intoarcem cand o sa iti revii.
Fiecare bucatica din mine urla sa nu ma intorc. Fusese real...
- Tre... vorbim, cu fiecare cuvant spus trebuia sa ma lupt cu durerea care se amplifica in centrul fruntii.
- Mai avem putin si ajungem.
Voiam sa plec de aici, dar abia daca mai imi simteam mainile si picioarele.
- NU! Am spus, punand cata hotarare se putea in decizia mea. Fir-ar sa fie cu durerea de cap cu tot. Trebuia sa spun ce-am de zis. De ce nu ma dai mai degraba mancare la sobolani? E totuna daca ma aduci aici. Eric se opri in fata usii, uitandu-se la mine de parca as fi delirat. Nu sunt nebuna. Sunt doar socata de ceea ce tocmai am vazut si obosita. Am nevoie doar de odihna. Te implor, nu trebuie sa afle nimeni si cu atat mai putin o persoana atat de apropiata Meyei. Ridica mana sa bata la usa, dar l-am prins de gulerul tricoului si l-am implorat sa se uite la mine si sa asculte ce am de zis. Daca nu ma duci in camera mea in momentul asta poti sa consideri ca sunt ca si moarta pentru tine. Plec de pe insula cu prima ocazie si imi salvez fundul, in timp ce voi o sa va afundati din ce in ce mai mult in noroi. Intelegi? Erau morti! Plus ca, gandeste-te. Tot el a vazut-o pe Maggie, iar acum este la inchisoare in propria ei camera.De ce nu avem voie sa o vedem? E clar ca doctorul e mana in mana cu nebuna de Meya si acolitul ei, Aaron.
- Stiu ca nu trebuie sa ai incredere in ei. Si acum stiu ca tu nu faci parte din planurile lor. Imi pare rau ca am crezut asta despre tine. Te duc intr-una din camerele de oaspeti-si la ora asta trebuie sa fie cineva in fata camerei lui Maggie. Dar sa stii ca nu sunt de acord cu asta.

Ma aseza cu grija pe pat si se intoarse peste cinci minute cu o trusa medicala. Imi oferi mai intai un pahar cu apa si doua pastile.
- Una este expres pentru durerile de cap , iar cealalta pentru a te ajuta sa dormi mai bine.
Am luat pastilele si i-am murmurat un multumesc. Imi oferi un zambet amar, apoi imi curata fata cu grija, tamponandu-ma usor cu un lichid incolor, care avea un miros puternic de levantica. Facu acelasi lucru si cu zgarieturile de pe maini. Palmele imi erau cele mai julite- mai ales cea stanga, pentru ca se opri in dreptul ei si o privi cu mare interes.
- Ce este?
- Semnul tau este putin ciudat... e asa de cand te-ai nascut?
- Ce sa fie?
Pe palma stanga aveam tatuata o semilunar, cu un contur vag argintiu.
-Deci a fost adevarat, dar nu a fost. Visul..
Se uita la mine, parand mai zapacit ca niciodata. Avea si de ce, nici macar pentru mine nu avea noima ceea ce spuneam. Totul suna mult prea ciudat.
-Mi-e somn, i-am spus, simtind cum mi se inchid ochii,dar luptandu-ma in acelasi timp sa raman treaza. Imi era frica ca daca o sa-i inchid, o sa imi apara fel de imagini cutremuratoare in minte.
- Incearca sa dormi. Vom vorbi maine mai multe.
Am facut cum mi-a zis, dar in clipa urmatoare am vazut pete sangerii. Am tresarit.
- Mi-e frica, i-am spus cu vocea tremuranda si l-am prins de mana.
Si atunci m-am vazut pe mine in fata voalului, am vazut morhi si mult sange si l-am vazut pe Eric zbatandu-se sa treaca de voal si Meya.. Meya incercand sa ma o omoare.
AM tipat si i-am dat drumul la mana lui Eric,care ma privea socat. Se aseza pe pat langa mine si imi mangaie parul.
- Esti tu,spuse. Dupa tot timpul asta,te-am gasit,in sfarsit. Si acum sunt sigur ca esti tu. Pionul Magic.. e...e chiar aici..
-Eric..eu.. nu stiu despre ce vorbesti.
- Esti tu,spuse. Ai avut o viziune si m-ai condus si pe mine acolo. Tu esti vrajitorul care se naste la o mie de ani.Esti atat de inocenta si noua in lumea magiei si nu ai nicio idee ce rol important ai de jucat.
- Daca e o viziune inseamna ca lucurile acelea se vor intampla ? Mi-e frica,i-am spus pe vocea tremuranda.
- Sunt aici si atata vreme cat esti langa mine,nimic rau nu ti se va intampla. Si acum ca te-am gasit,trebuie sa plecam neaparat de pe insula asta. Datorita Meyei am reusit sa trec de bariera. Daca ar afla ceva,mi-ar lua accesul si as fi trimis imediat dupa bariera.
-Nu vreau sa pleci.NU te cunosc,dar ma simt mai in siguranta cu tine,cum nu m-am simtit cu nimeni altcineva.
Imi puse palma pe obrazul sau si o acoperi cu a lui. Nu ma asteptam sa aiba un efect atat de linistitor.
- Of Kate...
Am ras usor si se uita la mine iar cu aceeasi mima grava de parca ar fi stat in fata unei nebune.
- E prima data cand imi spui Kate...