Balada viselor pierdute

Confesiune

Din lutul ființei mele
Un trup am modelat
Cu mâini împreunate,
Capul trist, plecat
Şoptind o rugăciune
Cu buzele-i de piatră
Lângă urechea celui
Ce-ascultă şi le iartă.
Părul îi curge-n valuri
De spumă ruginită
Desprinsă din coroana
Copacilor de plută.
Născuți din abis
Pe pânza minții mele,
I-am pictat temeinic
Cu vânt și acuarele.
Am inspirat cerul
Şi viață am suflat
Peste tabloul static
Ce brusc s-a preschimbat
Într-un fluture roşu
Cu aripi rănite
Scufundate-n cerneală,
Pătate de cuvinte.
Izbăvirea are gust
De lumânare stinsă
Ce doar prin puterea mea
Poate fi aprinsă.
Limba îmi e un chibrit,
Gura: pentru cărbuni sac.
Cum să mă iert pentru tot
Ce n-am îndrăznit să fac?