Memoria unei inimi

XXX - Iubire înălțătoare

     Dar nu a fost nevoit să meargă până în grădină, pentru că a găsit-o în sufragerie, ghemuită într-un colț de canapea, cu picioarele strânse sub ea, mâinile puse pe brațul canapelei, capul așezat peste mâini și cu buclele ei blonde răsfirate în jurul ei. Avea ochii închiși și părea că ațipise acolo de ceva timp. Ioan a păstrat tăcerea și cu respirația tăiată a rămas subjugat de imaginea ei fermecătoare, întrebându-se în gândul său: "Cum o să trăiesc din nou fără tine, micuțo?"

    Conștient că își face și mai mult rău dacă continuă să o privească în felul acela și dacă se întreabă astfel de lucruri, s-a așezat ușor lângă ea, intenționând să o trezească.

    Chiar și în starea aceea de somnolență pe care o avea Ioana, parfumul lui bărbătesc i-a inundat nările imediat și i-a pus în alertă toate simțurile. Astfel că a deschis ochii, înainte să apuce el să o trezească, își ridică capul și îl privi confuză, studiind pentru câteva secunde întreaga lui înfățișare. Părul negru încă îi era ud de la dușul făcut, motiv pentru care avea o tendință de ondulare și mai mare decât de obicei și aranjat după urechi în stilul său caracteristic, fruntea îi era ridată de încruntarea de pe chipul său, iar ochii lui de un albastru senin, ascundeau o tristețe profundă și un suflet zbuciumat de suferințele care nu încetau să se abată asupra lui.

    Ioana a coborât cu privirea și pe trupul acestuia, analizând modul în care tricoul pe care îl purta se mula perfect pe pieptul lui, pe umerii lați și pe brațele musculoase. Dar simțind că analiza aceea nu face altceva decât să o tulbure și mai mult și că acest fapt nu îi va fi nicicum de ajutor pentru a-i putea spune ceea ce avea de spus, doar după alte câteva secunde și-a retras privirea iute și și-a schimbat poziția, având nevoie de o distanță și mai mare între ei.

    Ioan i-a interpretat acele gesturi într-un mod negativ și asigurându-se că nu va pleca de lângă el înainte să apuce să îi vorbească, cu o atitudine formală și demnă, străduindu-se să nu mai arate cât de afectat este cu respingerea ei, a înștiințat-o :

     - Stai liniștită, nu am venit să te deranjez din nou cu cererile mele de iertare. Îmi este clar că ar fi doar o pierdere de vreme dacă aș face-o. Sunt aici pentru că vreau să discutăm cu calm despre situația în care ne găsim acum și despre cum vom proceda în privința lui Ioan. Mi-a spus sora mea că, mâine dimineață, intenționezi să pleci din casă, de aceea cred că este important să îți dau aceste acte. Cu siguranță îți vor fi de folos până vei reuși să te stabilizezi financiar și să îți organizezi viața.

    - Ce acte sunt? întrebă Ioana confuză, dar fără acea agresivitate în voce cu care i s-a adresat în ultimele zile, luând în mână dosarul întins de Ioan.

    - Ți-am povestit deja că ai avut o mătușă, cu care nici părinții tăi și nici nici tu nu ai avut o relație bună cu ea. După dispariția ta, cum am luat în calcul toate posibilitățile care să mă ajute să te găsesc, am ajuns și pe locurile tale natale, respectiv și la această mătușă, în speranța că îmi va furniza noi informații ce îmi vor fi de folos. Când am luat eu legătura cu ea, am găsit-o complet singură și într-o stare deplorabilă din punct de vedere emoțional din cauză că tocmai aflase că are cancer. I-am spus motivul pentru care mă aflu acolo, i-am povestit despre dispariția ta și totodată și de existența fiului tău. S-a bucurat sincer de acest ultim fapt, dar s-a întristat foarte mult când a auzit că tu ești dispărută și de negăsit. Era plină de regrete în privința relației pe care a avut-o cu părinții tăi și de asemenea regreta foarte mult faptul că te-a îndepărtat de ea și că nu te-a ajutat atunci când ai avut nevoie. Când am plecat m-a rugat să revin cât mai curând posibil împreună cu fiul tău, pentru că vrea să-l cunoască. Nu i-am promis nimic și nici nu am luat-o prea în serios cu acea rugăminte, dar doar la o săptămână m-a sunat și a insistat foarte mult să-l vadă. Când i l-am dus prima oară, Ioan avea doar câteva luni, dar a cucerit-o imediat, motiv pentru care, în urma altor rugăminți din partea ei, am vizitat-o ocazional împreună cu fiul tău, iar ea l-a îndrăgit și mai mult. S-a luptat cu boala pe care o avea câțiva ani, iar în ultimele luni de viață m-a rugat să o ajut cu formele legale pentru întocmirea testamentului în care i-a lăsat absolut tot ce avea fiului tău. Ceea ce ai în mână sunt actele de la casa în care tu ai copilărit, actele de la un apartament din Pitești pe care îl avea moștenit de la soțul ei, actele de la vreo două loturi de pământ și toate informațiile necesare de la un cont bancar. Casa este închiriată la o familie de doi ani, iar banii primiți lunar i-am depozitat în acest cont bancar. Apartamentul nu era într-o stare foarte bună și abia cu un an în urmă m-am ocupat de renovarea lui și intenționam ca în viitor să-l închiriez și pe acesta. Așadar, cum nu ai un alt loc în care să stai și cum apartamentul este liber și are condiții foarte bune de locuit, te poți muta acolo fără nicio problemă, de asemenea poți folosi bani cu care să te întreții din acel cont, care vei vedea că nu este deloc de neglijat. Se pare că mătușa ta a fost o persoană avară, deoarece a ales să trăiască într-o sărăcie lucie, deși sursele de venit nu i-au lipsit, dar a preferat să economisească banii într-un mod exagerat. Ioan, fiind minor, nu poate avea acces la acești bani și nici nu își poate administra singur bunurile moștenite, până la vârsta de optsprezece ani, iar tu ca mamă a lui și implicit și ca reprezentat legal al său, ai tot dreptul la aceste bunuri. În fond, era mătușa ta și sunt convins că i-a lăsat tot micuțului, doar pentru faptul că era fiul tău și că nu a putut să ți le lase ție, în mod direct.