Si fetele pot face rap !

Du-ma mare...

Pentru capitolul 50 am hotarat sa abordez putin hotarele liricii, de aceea astazi am sa va prezint o parte mai sensibila a mea. Acesta este un poem ce il las la libera voastra interperetare si sper din tot sufletul ca va veti regasii macar intr-un vers. Va multumesc enorm pentru sustinere. Lectura placuta!

Nu-mi gasesc linistea, desi capul meu e pustiu
Infasurata intr-o patura groasa cu iz cafeniu
Strecurata intr-o camera fara pic de libertate
Parca prinsa in mreje de ganduri pentru eternitate
Las lumina stinsa, ma orbeste si ma seaca
Si ma lasa sa plutesc in mare cu barca sub apa
Si ma-neaca si ma-nvata cum sa traiesc cu durerea
Cand nu pot sa schimb ceva si tre' sa trec cu vederea
Si ma scalda-n baie calda cu vapoare colorate
Si-mi arata vise moarte, cruda, recea vanitate
Egoismul, disperarea ea se scufunda cu toate
Cade-n valuri blestemate fara sa priveasca-n spate
Nu-s capabila sa ies ca sa dau ochii cu mine
Sa ma recunosc invinsa si sa rasar din ruine
Am o slabiciune crasa, du-ma mare de ma lasa
Imbracata in albastru printre ramuri de coral
Du-ma mare in adancuri si ridica-ma-n aval
Fa-ma sa fiu martor crud cand ura se raspandeste
Povesteste-mi despre omul care-i bun si te iubeste
Nu ma lasa sa-mi deschid ochii ca sa privesc ce nu stiu
Si sa strang la piept patura mea cu iz cafeniu
Sa revin pe pamant, lasa-ma mare sa plutesc
Sa imi pun sufletul in tot si sa simt ca traiesc
Nu-mi gasesc linistea, mi-e teama de-mplinire
Dar sper c-o sa mi-o gasesti tu si o sa-mi dai de stire
Iar eu am sa vin sa te caut, in alta amintire
Si-am sa mi te imprim pe suflet incrustata in safire