Cerul senin e acum gri.Cladiriile o data inalte si impunatoare devenisera doar niste structuri de fier ruginit, acoperite de plante.
Ce se intamplase cu orasul pe care il cunosc eu?
Locuriile aglomerate sunt acum pustii si lipsite de orice urma de viata. Vantul adie usor imprastind linistea sinistra. E acel gen de liniste dinaintea furtunii iar sentimentul ca ceva rau are sa mi se intample devine din ce in ce mai insuportabil. In jurul meu se aude doar sunete sinistre, fosnituri venite de nicaieri. Dintr-o data simt pamantul fugind de sub mine.
'Fugi...' Aud din spatele meu o voce masculina. Incerc sa ma intorc dar corpul nu-mi reactioneaza. Nu pot sa fug, nu pot sa tip dupa ajutor, nu pot sa fac nimic.
Ce se intampla cu mine?
O mana puternica imi apuca piciorul trantindu-ma de asfaltul rece si tarandu-ma spre ea. Ghearele reci ale creaturi incep sa-mi intre in piele si simt deja cateva firisoare de sange preligandu-se. Dau cu pumnii in asfalt in incercarea de a ma prinde de ceva. O incercare cam esuata si stupida, stiu. Simt cum sfarsitul e aproape si ca in curand nu voi mai simti nici o durere. Cu o ultima incercare imi intorc capul pentru a vedea creatura. Dar sunt socata. Nu e nimic. Nici un fel de creatura nu se afla in spatele meu, tarandu-ma. Totusi, piciorul mi-e in continuare suspendat in aer ca si cum cineva sau ceva mi l-ar tine, sangele tasnind in continuare din el. Continui sa fiu tarata de acel nimic spre locul unde pare ca cerul se uneste cu pamantul formand o gaura perfecta.
Ceva nu e corect.
Sunt deja aproape de marginea orasului si inceputul gaurii cand stransoarea dispare complet. Ma aflu din nou pe picioarele mele, stabila si libera. Ma ridic precauta de pe asfaltul pe care am fost tarata mai bine de 500 de metri si imi privesc genunchii rosii. Sangereaza in unele locuri iar in altele au infipte pietricele adanci. Nici hainele mele nu arata prea bine. Pantalonii mei scurtii si negrii sunt acum gri din cauza prafului adunat de pe strazile murdare ale New York-ului iar maieul alb e patat de noroi si prafuit peste tot.
'Nu stiu ce e mai amuzant. Fata ta speriata sau faptul ca esti desculta.' o voce masculina si batjocoritoare se auzise din spatele meu. Ma intorc grabita in speranta ca il voi putea vedea pe cel care mi se adresase dar, din nou, nu e nimeni. E doar un infinit de nimic.
'Nu te mai uita. Nu ma vei putea vedea niciodata prin lumea asta. Eu nu ii apartin ei. Sunt doar o voce. O voce care-ti ghideaza visele.'
'Atunci din ce lumea provii?' il intreb serioasa inapoi. Dar nu imi raspunde ci ma lasa intr-o liniste chinuitoare.
'Te-am intrebat ceva!' Tip uitandu-ma spre cerul intunecat. Un pufnit se aude si pot sa-i simt ironia.
'Eu nu apartin unui loc. Acum sunt aici iar peste o secunda pot fi intr-o alta dimensiune departe de locul asta infect.' spune pe un ton plictisit.
'Toti apartinem unui loc. Doar pentru ca tu nu o faci asta nu inseamna ca nu aparti. Poate crezi asta dar doar pentru ca nu l-ai gasit pe cel potrivit pentru tine.'
'Copila inocenta...' ll aud oftand dupa un timp de liniste indelungat.
'Cum te cheama?' Incerc eu sa schimb cadrul incordat.
'Nu am un nume.' spune cu jumatate de gura.
'Pritenii cum iti spun atunci?'
'Nu am prieteni.' imi raspunde de data aceasta simtindu-i glasul incordat.
'Imi pare rau...' Oftez zgomotos.
O durere insuportabila ma loveste, amortindu-mi piciorul stang. Sunt din nou la pamant, tarata de acel nimic.
'Ajutor!' tip cu tot aerul pe care il mai am in plamani.
'Nu pot intra in dimensiunea asta, ti-am spus.' imi raspunde vocea.
'Te rog, nu ma lasa sa mor!' Tip inapoi, simtind cateva lacrimi coborand pe obraji.
'Imi pare rau.' este tot ce am mai aud din partea lui, urmand ca mai apoi sa dispara complet.
'Lasa-ma, lasa-ma!' Incerc sa ripostez dar de fiecare data cand o fac stransoarea se strange.
'N-nu vr-reau, n-nu vr-r-reau, nu vreau sa mor!' Tip cu ultima mea putere, lacrimile curgand siroaie pe obrajii mei si asa rosii. O mana rece face contact cu fruntea mea si dintr-o data totul devine negru prin imprejur.
Zac pe un loc rece, deasupra mea aflandu-se o patura.
'A fost doar un vis...' imi spun ridicandu-ma de pe podea si asezandu-ma inapoi in patul moale, cu perna stransa la piept.
'Doar un vis...' oftez incet inainte sa pic din nou intr-un somn adanc.
