ANORMALL

Capitolul treizeci și trei

Am ieșit din birou și am fugit după William. Mergea repede pe holuri și eu abia țineam pasul cu el.

De ce mi-a spus tatăl lui asta? Și chiar așa e? Se controlează mai bine de când am apărut eu? Nu știu ce să zic, de fiecare dată clachează și mă face pe mine să sufăr, mai mult decât l-aș face să sufere odată cu posibila mea plecare.

William se oprise în fața unei uși și cu cheia de la tatăl său o deschise. Garsoniera e asemănătoare cu hotelul unde am dormit în prima seară când m-a răpit, de bună voie.

Eram atât de obosită, petrecerea lui s-a terminat la ora șase dimineața și nici măcar cinci ore nu am dormit. E ora zece și îmi venea să dorm de jos.

Sunt secată de energie. Dar sufletul meu...pot spune că e deja mort. Atâtea s-au strâns pe el încât a cedat. Dacă înșir evenimentele, mi-ar trebui cinci foi studențești.

M-am trântit în pat și era prea confortabil, era moale și mă cufundam în saltea. William se uita pe geam și inspira și expira nervos.

Se apropiase de pat și se întinse de el.

Era o distanță mare între noi. El nu m-a mai luat în brațe. Ci doar îl simt pe partea cealaltă, stând. Se întâmplă ceva între noi și nu e de bine...

*

Mă trezesc ne mai putând respira, din cauză că William era cu jumătate de corp deasupra mea. Mă ținea strâns în brațe. De data asta a exagerat cu îmbrățișarea, mă sufocă. Și miroase a alcool, sigur e beat. La naiba...

Oftez și încerc să mă mișc, William începe să bolborosească ceva. Poziția asta deja devine enervantă și cu greu mă abțin să nu îi țip în ureche.

Telefonul lui începe să sune și eu îi mulțumesc lui Dumnezeu, el se ridică somnoros și cum telefonul era pus pe măsuța de lângă capul meu, a trebuit să se întindă deasupra mea.
Doar l-a ridicat și pe ecran apăru numele "Bruneta din baie".
Serios? Serios?! La naiba! Cine m-a pus să mă uit?
Închise telefonul și îl puse înapoi pe măsuță.

— E o târfă. spuse știind că am tras cu ochiul la apelant

Cum era deasupra mea și mâinile mele erau blocate sub el, nu l-am putut împinge de pe mine. Începe să mă sărute și mă mușcă de gât, el e obsedat de mușcatul de gât, mereu o face și lasă semne, e un animal...

Se dă de pe mine și în sfârșit pot respira adânc, cred că am fobie de spațiile închise. Frica de înălțimi am învins-o.

— Du-te și fă un duș William. Miroși a bere. În ultimul timp ai început să bei cam mult. Impune-ți și tu o limită.

— Păi era ziua mea. Cine nu se petrece de ziua lui?

— Spre apărarea mea eu mi-am petrecut ziua îngropând un prieten drag, care nu e mort. o, Doamne, m-a scăpat gura. Adică e viu în visele mele.

Telefonul lui William sună din nou și dacă e bruneta aceea din nou îl voi plesni.
Dar norocul lui era că Stefan era cel care îl sunase.

— Justin ne-a găsit! Ne-a atacat casa. Unde ești?

— I-ai și pe ceilalți și vino la tata. Eu și Emma aici ne ascundem. Trebuie să găsim un plan, de data asta îl ucidem pe Justin.

— Venim imediat.

Stefan vorbea atât de tare încât până și eu l-am auzit.

— Vor veni pe la noi Stefan, Marlene, Saylee, Evan și Lora.