Memoria unei inimi

XXV-Primejdia de a se repeta istoria

    - Doamne, te rog nu permite să o pierd din nou! a cerut ajutor divinității, simțind că orice sprijin conta în acea clipă. 

    Exact când se apropia de ultima intersecție, înainte de a ajunge acasă, doamna Olga l-a sunat din nou și l-a anunțat cu părere de rău, că Ioana și-a dat seama de planul ei și că i-a fost imposibil să o mai rețină, dar l-a liniștit când i-a spus că aceasta se îndrepta spre metrou și dacă este aproape de casă, are timp să o ajungă din urmă. Și într-adevăr, cu doar câțiva metri ca el să ajungă în zona indicată, a zărit-o pe Ioana, printre mulțimea de oameni care tocmai traversa strada și se îndrepta spre gura de metrou.

    Fără să-i mai pese de alte detalii nesemnificative în acel moment, ci doar să o prindă înainte să coboare în stația de metrou, a tras mașina pe dreapta, a coborât grabnic și a început să alerge după ea. 

    În clipa în care, Ioan a prins-o de braț și a întors-o cu fața la el, Ioana nu doar că s-a speriat foarte tare, dar a fost șocată de apariția lui. Pentru o clipă doar l-a privit cu ochii ei negri și temători, apoi cu o voce panicată, i-a pronunțat numele:

    - Domnule Damadian?!

    - Am înțeles și am acceptat să mă pedepsești prin faptul că nu vrei să mai vorbești cu mine, nu vrei să-mi mai acorzi vreo privire sau vreun zâmbet, dar să mă lipsești și de prezența ta, deja este prea mult și imposibil de suportat pentru mine, i-a zis Ioan, fixând-o cu acea privire mustrătoare și folosind un glas ferm și autoritar. 

    - De unde ați știut? V-a anunțat doamna Olga, nu-i așa? îl întrebă ea, timp în care a încercat să-și sustragă brațul din strânsoarea lui. 

    - Haide! a îndemnat-o Ioan, ignorându-i întrebările și continuând să o țină captivă lângă el, o obligă să-l urmeze spre locul în care oprise mașina. 

    - Nu, nu vreau! Nu înțelegeți că...

    - Ioana, a întrerupt-o acesta când s-a întors spre ea și a privit-o cu ochii sclipindu-i de mâhnire și vorbindu-i pe un ton dur, ori vii de bunăvoie cu mine, ori forțată. Tu alegi! Și cum acum mă crezi capabil de toate atrocitățile pe care le-ai enumerat ieri, ar trebui să-ți dai seama că nu există nimic care să mă împiedice să nu te iau pe sus și să te oblig să te întorci cu mine acasă. Crede-mă că în aceste clipe sunt în stare de orice. 

    Fără să mai aștepte vreo hotărâre din partea ei, îi dădu drumul la braț doar ca să o poată lua de mână și o obligă din nou să-l urmeze. Când s-au apropiat de mașină, Ioan a înțeles că aceea avea să fie una dintre zilele lui de coșmar.

    - Bravo! Fix ce-mi lipsea, a exclamat el, în momentul în care a zărit un agent de poliție, la vârsta a doua, ce dădea târcoale mașinii și nota numărul de înmatriculare.

    - Bună ziua! Sunteți proprietarul acestui automobil? întrebă respectivul agent, cu o expresie rece și o atitudine superioară.

    - Bună ziua! Da, eu sunt, i-a răspuns Ioan, cu amabilitate, dar și adoptând ținuta sa formală și glasul ferm, netulburat de nicio trăire, ca și când se afla în sala de judecată.  

    - Vă rog să-mi prezentați actele la control, i-a cerut acesta cu o autoritate și mai avansată. 

     Ioan, fiind nevoit de situație, a eliberat mâna Ioanei și și-a scos portofelul, cu actele respective, din buzunarul interior al sacoului. Iar pentru faptul că ea a încercat să profite de eliberarea lui și s-a distanțat de el, cu intenția de a o lua la fugă, Ioan s-a întins numaidecât după ea și a prins-o de mână, strângând-o și mai tare și privind-o și mai mustrător.