ANORMALL

Capitolul douăzeci și șase

      — I-am spus să facă avort.

      — Cum poți să faci asta? Tâmpitule! E copilul tău, e sânge din sângele tău!

      — Poate fii. Nici măcar nu sunt sigur dacă e al meu! Și da, vreau un copil, dar nu cu ea! Poate cu tine, mai târziu...

      — O nu! Nici să nu te gândești că tu îți vei lăsa sămânța în mine!

      William rămase tăcut. Spre ghinionul lui, până și eu știu că nu poți face avort după patru luni, și sarcina Jessicăi este destul de înaintată, nu am idee dacă e în semestrul doi, dar bănuiesc că este. E prea mare bebelușul, și este riscant pentru Jessica să îl ucidă.

      — Acum du-te și cumpără pamperși! Nu mai e mult până îți vine fata pe lume! spun aruncându-mă în pat

      — Le voi cumpăra. Dar nu acum. spuse așezându-se lângă mine

      Am închis ochii și am oftat.

      — Ieși afară William... spun calmă și o lacrimă îmi curge pe obraz

      — Nu...

      — Ieși! M-ai adus aici doar ca să mă faci să sufăr mai mult!

*

      Eram încă întinsă în pat. Lacrimile s-au oprit. Și William nu voia nici în ruptul capului să plece din cameră. Eram cu spatele unul la altul, exact ca doi proști.
Încă nu pot realiza vestea ce tocmai am primit-o acum câteva ore, William al meu va fi tată, nu al copilului meu, ci a altei femei.

      I-aș da palme una după alta, nu m-a rănit fizic atât cât m-a rănit sufletește.

      M-am întors cu fața spre el, dormea. Și era atât de calm. Cum poate fi așa indiferent cu toată situația?

      N-am putut rezista și orgoliul dispăruse. M-am apropiat de el și l-am cuprins de abdomen. Se întoarse și el spre mine și mă lua în brațe.

      — Idiotul dracu'... spun oftând

      Îl simt cum rânjește.

      Azi s-au întâmplat atât de multe. În ultimele luni s-au întâmplat atât de multe încât simt că trăiesc un vis urât, că asta nu e realitate. Azi tatăl meu în sfârșit a murit, nici măcar la înmormântare nu mă duc, să meargă tovarășii lui pe care îi credea prieteni de suflet, să vedem acum câți are.

      E duminică seara, și regret enorm că nu am putut merge la Lucas. De mâine voi merge la muncă până sâmbătă și duminica viitoare abia voi putea merge la el. Doamne, în loc să merg la el și să-l cuprind în brațe, mă duc la el și vorbesc singură...căci el nu mai vrea să-mi răspundă. Mi-e atât de dor de el, și de fiecare dată când amintirea lui apare în minte zâmbesc. A fost un băiat extrem de drăguț, care a murit protejându-mă.

      Pleoapele deja îmi deveneau grele și somnul își făcea prezența. Așa că am închis ochii și am adormit.

*

Îmi deschid ochii și privesc ceasul. La naiba! O să întârzii! E ora 9:20 și la 10 îmi începe tura.

Ies din strânsoarea lui William și fug la baie. Mi-am făcut rutina și m-am schimbat.
Am ieșit din baie și l-am observat pe William că avea o față adormită.

— Scuze n-am vrut să te trezesc.

— Unde naiba pleci?

— Eu încă sunt angajată.