Hanul Ancuței - Mihail Sadoveanu

Negustor Lipscan

Punându-si deoparte uimirea, jupân Damian Cristisor închina ulcica si se arata vesel si prietinos catra noi toti. Primi apoi de la Ancuta un pui fript în talger de lut si pita proaspata si n-a trebuit sa treaca vreme multa ca sa cunoastem în acel negustor drumet, bun tovaras si prietin la treaba întru care ne gaseam.

Când s-a potolit sub sopron orice miscare si carausii învaliti în cojoace se culcara între roti sub cara, negustorul, ca si cum ar fi gramadit grija în buzunarile afunde ale giubelei, paru în toata floarea veseliei lui si închina alta ulcica proaspata capitanului Neculai. Mai ales catra mazâlul de la Balabanesti parea el a simti mai multa dragoste.

- Daca doresti, capitane Neculai, vorbi el, am sa-ti spun cum mi-au fost petrecerile mele prin tari straine. Fiind de Cel de sus rânduit într-o cinstita breasla ca aceea în care ma aflu, acuma câtiva ani am ajuns cu bine la o stare multamitoare si la putina avere. Atuncea am socotit ca mi-a venit vremea sa ma ridic si mai sus cu puterile mele si, precum au facut alti negustori batrâni, m-am hotarât si eu sa ma duc la Lipsea. Pâna-ntr-acea vreme Umblam la iarmaroace cumparând marfa de la negustori nemti si jidovi. Dar am cugetat apoi ca dobânda lor e mai bine s-o agonisesc eu. S-asa am încercat, acu doi ani, un drum pâna la Liov. si umblând atunci cu folos, mi-am pus în gând acest an sa merg mai departe: la Lipsca. Asa ca de Sânta-Maria cea mare m-am sculat si-am dus patru lumânari frumoase de ceara curata

Sfintei Paraschiva la Trei-Sfetite si-am pus pe parintele Mardare sa-mi ceteasca pentru drum, pentru primejdii, pentru boale si-am sezut si eu în genunchi sub sicriul sfintei rugând-o sa m-ajute. si îmbratisând pe Grigorita, fratele meu mezin, si lasându-l în dugheana, m-am suit în caruta si-am apucat drumul Husilor. Apoi de Ia Husi am trecut Prutul si mi-am aratat la stapânirea ruseasca toate îndreptarile. Iar la Tighina, pe Nistru, m-am întâlnit c-un negustor arman, de sub stapânirea muscalilor, cu care am mai facut eu afaceri. Sfatuindu-ne si întelegându-ne, am cumparat noi, acolo la Tighina, cinci sute de batali: frumoasa si buna marfa. Am platit câte-o rubla bucata. si-ndata, fara întârziere, având cu noi patru oameni, am pornit pe jos acei batali, în sus, pe Nistru. Am trecut fara nacaz granita la nemti si-am dat la Cernauti. De-acolo la Liov. si-n Liov am pus marfa noastra în tren si-n putine zile am ajuns stratburg si-am vândut batalii c-un galban bucata - si i-au luat alti negustori, sa-i duca la un târg care se chiama Pariz.

- Pe jos ori cu trenu? întreba capitanul Isac.

- Cu trenu, cinstite capitane. Prin acele tari, la Neamt si la Frantuz, oamenii umbla acuma cu trenu. Azi îs aici si mâne cine stie unde.

- Cum cu trenu? întreba cineva cu voce groasa si suparata. Ma întorsei si vazui privind pe sub sprâncene pe ciobanul de la Rarau. Adevarat este ca si eu si ceilalti doream prea mult sa cunoastem ce fel de masinarie e aceea despre care vorbeste negustorul. Numai comisul si capitanul Isac pareau a sti despre ce-i vorba. Totusi nu se împotriveau sa asculte lamurirea pe care o asteptam noi.

- Nu stiti ce-i trenu? întreba râzând jupân Damian.

- stim, rosti moale comisul.

- Eu nu stiu! icni îndaratnic ciobanul Cine stie ce ticalosie nemtasca a mai fi!

- Adevarata ticalosie si dracie... râse cu voie-buna negustorul. Sunt un fel de casute pe roate, si roatele acestor casute se îmbuca pe sine de fier. si-asa, pe sinele acelea de fier, le trage cu usurinta o masina, care fluiera si pufneste de-a mirare; si umbla singura cu foc.

- Fara cai? întreba mos Leonte.

- Fara.

- Asta n-oi mai crede-o eu! mormai ciobanul. Iar mos Leonte îsi facu cruce.

- De ce sa nu credeti? se amesteca împaciuitor comisul. Eu am mai auzit de asta si trebuie sa credem. De vazut însa n-am vazut.

- Ba eu am vazut, cum va spun, starui cu veselie negustorul. Masina umbla singura cu foc si trage dupa dânsa toate casutele. Apoi în acele casute sunt ori oameni, ori marfuri. si batalii de la Tighina i-am încarcat în acele casute. si merg foarte bine, fara scuturatura si fara nacaz; numaicât c-un huiet mare de trebuie sa graiasca oamenii unii cu altii tare, ca surzii