Hanul Ancuței - Mihail Sadoveanu

Județ al sărmanilor

Ciobanului însa nu-i era rusine si nu cunostea asemenea rânduieli.

- Ce-am vrut eu sa spun? ne întreba el, zâmbind din departare si din singuratate. Apoi ce-as vrea eu sa va spun, m-as prinde mai degraba sa va cânt din fluier; dar n-am chip. Asa ca trebuie sa graiesc cum m-oi pricepe. Era prietinul acesta al meu traitor în sat la Fierbinti, pe Siret, fiind în acele vremi stapân pe mosie un boier chiabur tare cu numele Raducan Chioru. Era acest boier om statut si vaduvoi si din când în când avea dumnealui placere pentru câte-o muiere dintr-a oamenilor, pentru care lucru noi râdeam si faceam haz într-o privinta. Dar iaca prietinul ista al nostru pateste si el pozna si nu-i mai vine-a râde. Afla de la alte femei binevoitoare, ca pe Ilinca lui a poftit-o boierul pan' la curte.

- Cum se poate una ca asta? sare el în sus.

- Iaca se poate; ba înca s-a întors acasa c-un testemel nou, ros ca focul.

Atuncea prietinul acesta al meu a simtit ca-i creste pe spinare par de câne turbat. A lasat în drum, dinaintea orândei, sania încarcata cu saci, a zvârlit biciul în coarnele boilor s-a tras de dupa o scoarta bardita. Vazând înainte-i pâcla de sânge, s-a repezit acasa s-a izbit cu umaru-n usa. A luat în piept pe femeie s-a prins a striga la dânsa:

- Unde-ai fost? Sa-mi spui unde-ai fost, ca te tai în bucati cu securea.

- N-am fost nicairea, omule! Ce este?'Ai înnebunit?

- Spune-mi unde ai fost, ca te tai. Unde-i testemelul cel ros?

- Care testemel? Tu trebuie sa fi baut, barbatele, - dupa aceea ai adormit în car s-ai visat!

A mai racnit la dânsa, ea se apara ca de înec; se ferea, da din mâni si nu mai contenea din gura. A apucat-o omul de cozi s-a batut-o cu capul de coltul hornului; n-a fost chip sa scoata nimica de la dânsa.

- Taie-ma, omoara-ma, nu-s vinovata cu nimica!

Atuncea i s-au trudit si prietinului istuia al meu mânile. Se uita la dânsa cum plânge, - si l-a cuprins si pe dânsul rnare amaraciune.

- Vai, Ilinca, zice, - vai de zilele noastre cele ticaloase! Ca noi numai de patru ani suntem luati. si când ne-am cununat, au înflorit zarzarii de la casa noastra, - iar acuma florile li-s scuturate si mi-a înghetat inima. Ca tu mie mi-ai fost draga si te-am socotit cu credinta; dar vad ca m-am înselat amar.

Muierea atunci se jura pe luminile ochilor si pe mormântul maica-sii, ca nu stie nici cu spatele despre ce poate fi vorba, îsi sterge gura crunta de sânge si-l saruta pe barbat; îl domoleste si-l îndeamna sa se duca sa-si caute sania si boii. Iar dupa ce se duce el la boi si la sanie, ea îsi pune pe cap testemelul cel ros si iese prin fundul gradinii într-o hudita de unde ia drumul la curtea boiereasca.

Omul îsi duce sania s-o descarce de saci la hambare, pe urma vine la curte sa-l scrie pe catastif gramaticul, în loc de gramatic, iese în cerdac boierul, îl chiama ia asa cu degetul si-i rânjeste numa-ntr-un dinte.

- Ia fa-te-ncoace, gospodarule.

- Iaca vin. Care-i porunca, cucoane?

- Mai pagânule, zice boierul, ce ai tu cu femeia Ce-o bati si-o asupresti?

Prietinul ista al nostru.nu se dumireste deocamdata.

- N-am nimica, cucoane, - dar nu pricep de unde stii maria ta una ca asta, si de ce te-amesteci între român si femeia lui.

N-a apucat a sfârsi vorba, si Raducan Chioru l-a si fulgerat cu palma peste gura. Prietinul ista al nostru închide ochii fara sa înteleaga; iar când îi deschide, vede la o fereastra pe Ilinca lui cu testemel ros si-ntelege. Racneste cu mare tulburare si-i vine sa-si faca o sama, sa se deie cu capu-n fântâna. Dar n-are când. Boierul a tras de dupa usa tindei harapnicul si-l paleste-n plin pe dupa grumaz si-l taie peste ochi cu sfichiul, parca-l scrie cu foc. Încearca a cârni la dreapta si la stânga. Cu rasuflarea gâlgâind în sânge, se-ntoarce si se pravaleste pe scari ca sa scape si sa fuga. Jos îl prind în brate haidaii curtii.