Hanul Ancuței - Mihail Sadoveanu

Cealaltă Ancuța

- Ma rog dumitale, cum îl chiama si ce vina are?

- Îl chiama Todirita Catana, un razas nebun si nemernic din tinutul Vasluiului. si fiind slujbas la luminatia sa vornicul Bobeica, a avut asa neobrazare, încât si-a ridicat ochii asupra luminatiei sale. si a cutezat sa se-nteleaga cu sora luminatiei sale, duduca Varvara, - s-au fugit asta-noapte. Dar luminatia sa oblicise ceva si pusese straji. Asa ca l-au ajuns si l-au prins la Moara de Vânt. A fost munca si batalie. Pân-acolo n-a fost chip. Câti tigani si slujbasi boieresti îl ajungeau, pe toti îi stâlcea si-i dobora. Pan' ce nu l-au înconjurat arnautii domnesti cu hamgerele n-a fost chip sa-l supunem. Racnea ca el pentru duduca Varvara poate sa-si deie si viata. Apoi l-am legat cum vedeti si l-am batut peste falci cum se cuvine - de are sa-si stupeasca limba si maselele; ca sa înteleaga asemenea ticalos ce nu se cade sa îndrazneasca!

- Foarte bine i-ai facut, jupâne Costea - am zis eu, si împreuna cu mine au încuviintat si toti ceilalti negustori. Dar când spuneam noi aceste vorbe, miselul acela, Todirita Catana, si-a întors fruntea si s-a uitat drept si holbat spre noi. Era om frumos si îndraznet, dupa cât se vedea, si m-am cam înfricosat de privirea lui. Pe urma m-am gândit ca tot au sa-l spânzure si mi-a trecut sfiala; si-am râs catra dânsul.

Dupa aceea am grait spre slujbasul agiei:

- Jupâne Coste, pentru vrednicia dumitale, poate sa-ti daruiasca s-o mosie luminatia sa vornicul Bobeica. Fii bun si îngaduie o târa si mai tine putintel în loc raul acesta si pe arnauti, ca sa ne spui ce s-a facut duduca Varvara, sora luminatiei sale.

- Pe duduca Varvara o trimete boierul la manastire la Agapia, precum cere legea, ca sa-si plânga acolo greseala tineretii. Chiar i-a si rânduit caruta si slujitorii. Iar pe acest fara de minte razas îl duc ca sa-l închid în turnul Goliei, ca sa astepte acolo porunca lui Voda. Sfârsitul lui are sa fie sub buzdugan, asa dupa cum întelege orice om cu scaun la cap.

- Asa este, am zis eu cu încredintare. si toti negustorii din ulita si-au înclinat barbile s-au aratat ca si ei tot asemenea dreapta socotinta au.

Apoi dupa roata de arnauti s-a luat mahalaua ca dupa o laie, cu colb si câni, cu muieri si prunci, - si Costea Caruntu palea din când în când peste falci ori peste grumaz pe razas. Asa l-au dus si l-au închis la Golia în turn, pe când eu ma clantaneam cu armenii pentru marfa. si sfârsind târgul si platind aur cu zimti, mi-am luat sarcina cu marfa-n spinare si m-am dus acasa s-o asez în cutii: marfa delicata si subtire, mai mult pentru ochi si pentru inima partii femeiesti. Am rânduit-o frumos, am pus cutie peste cutie, - am lustruit ca totdeauna cu grija alamurile cu care-s ferecate, dupa cum le vedeti si-n ziua de azi; si dormind un somn bun pâna ce-au cântat cucosii straja a treia, m-am sculat, m-am pregatit, am luat coropca-n spate, si cu ciomagul si luleaua am pornit hai-hai, când se îngâna ziua cu noaptea. Ajungând în ulita Goliei - aud larma cumplita. si de la manastire tâsnesc pe poarta de fier calareti cu parul vâlvoi.

-Aman! Ce este, oameni buni? ce s-a întâmplat, lume draga?

Costea, cu capul gol, îndemna cu harapnicu-n mâna:

- Acu, baieti! Trebuie sa fi apucat pe la cismeaua Pacurarului! Sa nu-l lasati! Cum l-ajungeti, îl strapungeti si mi-l aduceti mort!

- Jupâne Coste, a raspuns atunci un arnaut batrân, cine poate sa stie drumul pe care a apucat blastamatul acela? Cât a fost legat, am avut stapânire si putere asupra lui; dar acuma, daca-i i-s slobode bratele si are în pumnul lui fier, si-a încalicat cal, nu se gaseste voinic care sa-l poata ajunge si sa-l poata rapune.

- Ce graiesti tu, mosnege? - a racnit slujbasul agiei.

- Nu te supara dumneata, caci graiesc adevarat, jupâne Coste. Caci noi îl cunoastem de mai multa vreme pentru alte ispravi ale lui. Aista-i un zalud care a facut slujba si-n oastea nemtasca, - si i-a spariat si pe nemti. si s-a ostit si-n razboaie adevarate si are pe el crestaturi de gloante si de sabie. Calul fuge în goana si el sta în picioare în sa. Ridica sacul de orz în mâna dreapta. Bate ca un berbec cu capul, si pe cine-l paleste îl da jos fara suflare. stiindu-l asa, l-am cetluit bine, l-am lepadat pe dusamea si i-am pus proptea la usa. si numai un nebun ca el a fost vrednic sa roada funia, s-o lege dupa aceea de-o gratie, sa-si faca loc prin fereastra si sa pogoare în lungul turnului. A sarit la straja si i-a luat iataganul si pistoalele, - a gasit undeva un cal, s-a dus; -unde sa-l aflam noi acuma, jupâne Coste, si ce-i putem face?