Hanul Ancuței - Mihail Sadoveanu

Fântâna dintre plopi

Asa, într-o toamna ca asta, duceam vinuri la tinutul Sucevei. si eram în popas aici, la hanul Ancutei, cu carausii si cu antalele. si ma aflam în mare mâhnire, caci dragostea mea din anul acela se desfrunzise cu vara. Iar mama acestei Ancute se uita pe sub sprâncene la mine si râdea, caci nici vinul nu-mi placea, nici pe lautari nu-i sufeream. Umblam bezmetic si singur ca un cuc.

Era într-o sâmbata, pe la toaca. Am încalicat si-am purces încet, pe-un drumusor, printre miristi. s-ascultam în singuratate, pe sus, cocoarele care se calatoreau. Când am ajuns la malul Moldovei, am luat-o la vale, printre apa si lunca, într-un rastimp au început clopotele la biserica de la Tupilati. Am oprit calul si le-am ascultat cu jale, pâna ce au contenit si-mi aduc aminte ca, dupa ce au stat clopotele acelea, am auzit altele, de la bisericile altor sate, - si picurau departate si stânse: parca bateau în inima mea. M-am trezit într-un târziu privindu-ma într-o revarsare de apa ca-ntr-o oglinda, si m-am spariat de mine, ca de o vedenie.

Am pornit iar, si umblam pe gânduri; pâna ce-am auzit sunet de voci. Treceam pe dupa o perdea de racniti si nu mai vedeam balta. Am cotit într-un corn de lunca si mi s-au aratat deodata gârle arzând în soarele asfintitului, printre scruntare. s-o liota de tigani tocmai sfârsea de rastocit o creanga a apei, aproape, si-acuma se împrastiau dupa peste racnind si tupaind ca niste diavoli

Am strunit calul Am auzit un voci gros: parc-ar fi dat o porunca. Puradeii si muierile s-au oprit Pe urma, la aceiasi voce, au pornit înainte. Iar de la rastoaca un tigan batrân si nalt, în durligi, s-a îndreptat spre mine, pasind rar, ca pe catalige, prin gârla.

Cineva l-a strigat din urma:

- Und' te duci, mai Hasanache?

El nici n-a catadicsit sa raspunda. Pufaind din lulea, se apropia de mal.

Din alta parte, porni dupa el o fetiscana cu fusta rosa. La un brat de apa dadu la adânc si prinse a tipa s-a râde, ridicându-si la subsuori fusta. Trecu repede, si porni pe prund înaintea batrânului.

Hasanache racni ragusit dupa ea, amenintând-o cu pumnul:

- Fa-napoi, fa!

Ea-si scutura capul gol, si-si steclea dintii. Aproape de mine se opri si ma privi uimita, parca vedea o salbaticiune rara.

- Fa-napoi, fa Marga! striga iar tiganul cel batrân. Lasa pe boier în pace!

Ea facu iar semn de împotrivire din cap si începu a râde.

Era o fetiscana de optsprezece ani. Îi vazusem în apa trupul curat si frumos rotunjit. Sta aproape de mine, numai în camasa si-n fusta rosa. Obrazul îi era copilaresc; dar nasul arcuit, cu nari largi, si ochii iuti ma tulburara deodata. Am simtit în mine ceva fierbinte: parc-as fi înghitit o bautura tare.

Hasanache o ajungea cu bratul ridicat Ea feri în laturi, ma ocoli în fuga si trecu iar spre balta. La malul apei se opri si începu iar sa ma priveasca.

Batrânul îsi scoase luleaua, scuipa, si rânji negru. Toti dintii dinainte îi erau rupti.

- Sarut mâna, beiule, nu baga în sama. E-o fata proasta, care n-a iesit înca în lume.

Marga chicoti, la malul baltii, si paru-i negru si lins avea luciri de paun.

Hasanache o ameninta cu luleaua. Apoi iar se întoarse spre mine.

- Dumneata trebuie sa fii boierul care-a poposit la han, cu vin din jos...

- Da, dar de unde stii?

- Mi-au spus lautarii, care-s de-ai nostri. Am vazut obraz strain si-am înteles ca dumneata trebuie sa fii acela. Daca mi-i da de-o garafa de rachiu, îti pup mâinile si-ti zic bogdaproste mariei tale. Îti faci pomana c-un tigan batrân si nevolnic!