Hanul Ancuței - Mihail Sadoveanu

Iapa lui Voda

Dac-am vazut si-am vazut, am mai coborât o data din coarda sacul cu hârtoagele si cu pecetile cele vechi, le-am mai slovenit si le-am ales, si-am pus îndreptarile pe care le socot nestirbite colea, lânga chimir, si-am încalicat pe roaiba mea si de-acu nu ma opresc decât la Voda. Sa-mi faca el dreptate!

- Cum se poate? s-a mirat iar boierul, mângâindu-si barba si jucând între degete lantugul cel de aur. Te duci la Voda?

- Ma duc! S-apoi daca nici Voda nu mi-a face dreptate... Boierul a pornit sa râda.

- Ei, si daca nu ti-a face dreptate nici Voda?...

Aici comisul Ionita îsi coborî putin vocea, dar Ancuta cea tânara, cum facuse odinioara cealalta, împungând într-o parte cu capul, întinse urechea si auzi ce trebuia sa se întâmple daca nici la Voda n-ar fi gasit razasul dreptate. Daca nici Voda nu i-a face dreptate, atunci sa pofteasca Maria Sa sa-i pupe iapa nu departe de coada!...

Când a rostit comisul vorba asta mare, fara înconjur, asa cum vorbesc oamenii la noi, în tara-de-Sus, Ancuta si-a strâns buzele si s-a prefacut ca se uita cu luare-aminte în lungul sleahului.

- Când am spus eu vorba asta, urma razasul, Ancuta cea de-atunci si a dus repede palma la gura si s-a facut ca se uita încolo, în lungul drumului. Iar boierul a prins sa râda. Pe urma s-a oprit, mângâindu-si barba si jucându-se cu lantugul de aur.

- si când socotesti sa te înfatisezi la Voda? a întrebat dumnealui. .

- Apoi, cinstite boierule, numai oala asta de vin s-o desert întru slava domniei tale, pe urma ma ridic în sa ca Alisandru Machidon si nu ma opresc decât la Iesi. Iar daca vrei si domnia ta sa gusti roada proaspata de Odobesti, atunci o aduce Ancuta must ros într-o oala noua si noi prea mult ne-om bucura, cucoane, de cinstea care ne-o faci...

Boierul s-a întors zâmbind catra Ancuta cea de demult, care era ca si aceasta de sprâncenata si de vicleana, s-a poftit o oala noua de lut cu must ros din tara-de-Jos. Eu, ca razas ce ma aflu, am cerut cu semetie sa platesc eu cinstea aceea si-am zvârlit patru parale în poala Ancutei...

Dupa aceea boierul s-a suit în drosca lui cu arcuri si s-a dus.

Iar eu, încalicând precum am fagaduit, nu m-am oprit decât în târgul Iesului, si-am tras la un han, lânga biserica lui Lozonschi, peste drum de Curtea Domneasca. si a doua zi catra amiaza, spalat si pieptanat, m-am înfatisat cu inima batând la poarta Curtii.

Acolo dorobantul mi-a pus spanga între ochi. si dupa ce-am spus ce durere am, a strigat spre odai, s-a venit dintr-acolo un ostean batrân care m-a dus îndata într-o camaruta din launtrul curtii, unde rni-a iesit înainte un ofiter tinerel si subtire, îmbracat numa-n fireturi si-n aur.

- Ce poftesti dumneata, omule?

- Iaca asa s-asa, - eu sunt comisul Ionita, razas de la . Draganesti, si-am venit la Voda, însetat dupa dreptate ca cerbul dupa apa de izvor.

- Prea bine, a raspuns ofiterul cel tânar. Voda îti poate asculta chiar acuma plângerea. Lasa ici palaria si intra pe usa asta mititica. Dincolo, în odaia cea mare, ai sa gasesti pe Voda s-ai sa-i spui lui ce te doare.

Atuncea mi-a navalit sângele în ochi si mi s-au împainjenit vederile. Dar am strâns din masele si mi-am tinut firea. si deschizând ofiterul usa cea mititica, am intrat într-o lumina mare, si, cum eram cu grumazul plecat, am zarit botforii de marochin ai lui Voda si-am cazut în genunchi. si ma gândeam ca la domn nou si tânar trebuie sa gasesc eu mila pentru supararile mele.

- Maria ta, am strigat eu cu îndrazneala, am venit sa-mi faci dreptate!

Voda mi-a raspuns:

-Scoala-te.

Auzindu-i vocea, am ridicat ca-ntr-un fulger privirea, si-am cunoscut pe boierul de la han. Pe loc am înteles ca trebuie sa închid ochii si sa fiu înfricosat. Mi-am plecat mai adânc fruntea, am întins mâna, am apucat poala hainei si-am dus-o la buze.

- Scoala-te! a zis iar Voda, - si arata-ti îndreptarile.

Când m-am ridicat în picioare, am bagat de sama ca ochii boierului meu se încreteau a râs ca si la han, când primise oala cu must ros din manile suflecate ale Ancutei. Scot cu îndrazneala hârtiile din tasca de piele si i le întind, si încep a-i spune. si-i spun eu despre toate valurile câte s-au bântuit, despre tot veninul cât l-am adunat în inima mea, si cât l-am mostenit de la mortii mei. si cetind Voda hârtiile si plecându-si de aproape ochii pe pecetile de ceara, s-a înseninat si-a grait cam pe nas:

- Bine, razasule, am sa-ti fac dreptate. Are sa mearga cu tine un om al meu cu porunca tare, sa faca rânduiala la Draganesti.

Eu, când am auzit, am dat iar în genunchi si Voda iar mi-a poruncit sa ma scol. Apoi, cu ochii subtiati a zâmbet, m-a batut pe umar:

- Ei, dar daca nu-ti faceam dreptate, cum ramânea?

- Da, mariana, raspund eu râzând, cum sa ramâie? Eu vorba nu mi-o iau înapoi. Iapa-i peste drum!

si-atâta haz a facut Voda Mihai pentru raspunsul meu, ca m-a batut iar pe umar si si-a adus aminte si de oala cu vin ros pe care i-am platit-o patru parale - si râzând, a poruncit sa vie slujbasul care sa mearga cu mine; si subt ochii lui, pe loc, s-a scris porunca tare, - si când am încalicat de la han de lânga Lozonschi si-am purces înapoi, el se uita zâmbind de la fereastra deschisa si-si mângâia barba...

Iaca de ce trebuie sa va uitati ca la un lucru rar la calul meu cel roib, pintenog de trei picioare: pentru ca aista-i mostenire din iapa lui Voda si când râncheaza el si râde, parca ar avea o amintire din alt veac si din acele zile ale tineretii mele. Dupa asta puteti cunoaste ce fel de om sunt eu! s-acuma sa mai primim vin în ulcele si sa încep alta istorie pe care de mult voiam sa v-o spun...