O iau spre mașină și gonesc direct spre casa lui tata. Îmi vine să-mi smulg părul din cap. E pentru a doua oară, pentru a doua oară e vina mea pentru suferința lui Emma. Poate îi e mai bine acolo unde e. Acolo nimeni nu se mai poate atinge de ea și de pielea ei fină, albă ca laptele.
Intru în vila tatei și îl găsesc în biroul lui, scriind ceva pe o hârtie.
- Fii-tu a luat-o pe Emma, a fugit cu ea cine știe unde. A spus că a ucis-o. Vreau să-ți pui oamenii ăia tăi să se miște și să-l găsească. Vreau să văd cu adevărat trupul Emmei.
El mă țintea șocat. Începe să înjure în barbă apoi sunase pe cineva.
-- Tom, strânge cât mai mulți oameni și începeți să-l căutați pe William. A plecat cu fata lui Alexander.
Închise telefonul și îl aruncă undeva pe masă.
- Și tu de ce ai lăsat-o singură?
- Dar tu de ce nu m-ai lăsat să plec mai devreme cu ea? strig și plec din birou, trântind ușa puternic în urma mea
Fratele meu este efectiv o pacoste și o durere enormă în fund.
Încă o dată, sentimentul de gelozie mă răpune. Îmi vine să distrug tot ce îmi iese în cale.
Îl sun încă o dată pe William. Și îmi răspunse.
~ Spune-mi că nu e moartă!
~ E la doi metri sub pământ.
Și îmi închise în nas din nou. Du-te dracului William cu tot cu familia ta, căci eu nu mai fac parte din ea. Nu mai vreau să fac parte din acești oameni tembeli ce s-au denumit singuri "mafia londoneză", un rahat cât China de mare.
Nu știam ce să fac în acest moment. Să merg la un club sau să-mi plâng de milă? Sunt un prost.
EMMA
~ E la doi metri sub pământ.
Auzisem asta de la William, oare vorbea despre mine? Oare asta avea de gând să îmi facă. Inima îmi bătea puternic. Nu știu cât timp a trecut de când m-a "răpit", din cauza fricii am plecat de bunăvoie. O fi trecut o oră? Lucas și-a dat seama că lipsesc?
Eram pe un drum întins, și foarte pustiu. Noi eram singuri de pe stradă, în stânga noastră se întindea o pădure mare și în dreapta o câmpie. În mașină era atât de liniște, măcar Lucas a pornit radioul, William nu o face. Ci doar stă cu o mână pe volan, și cu cealaltă își sprijină capul. Nu avea nicio grijă, nu avea nicio urmă de stres. Ci doar conduce, era atât de greu de citit.
*
Câteva ore mai târziu, am intrat într-un mic orășel.
- William, am nevoie urgentă la baie. îi spun
- Mai așteaptă puțin, ne vom caza la primul motel pe care îl găsim. spuse calm
Îi mulțumeam lui Dumnezeu că nu a delirat pe parcursul drumului. Am tăcut din gură. Doar ca să nu se enerveze. Sper să rămână calm. Dar știu că atunci când se va enerva, eu voi fi cu siguranță în preajma lui, și știu că mă va lovi...
În scurt timp William găsise un motel mic. Am coborât din mașină și l-am urmat înăuntru. De fapt, eu mergeam în fața lui, el asigurându-se că nu voi putea fugi. Dar cum să fug în starea asta? Simt că genunchi îmi pot ceda în orice moment.
Ne apropiem de recepție. Și o doamnă de vreo patruzeci de ani ne întâmpină.
- Vreau o cameră cu pat pentru doi.
- Da. Camera cincizeci și șase.
O cameră? Cu pat pentru doi? Nu, te rog! Sper ca acesta să fie doar un coșmar!
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
