A Dragon Story

Capitolul 2: Disperare

Credeati ca am uitat de povestea asta?! :)) S-o credeti voi! Eu nu imi abandonez munca! Ca sa fie clar, la toate povestiile am deja scris cate ceva ce nu e postat... La toate lucrez, nu sterg nimic! Doar daca timpul mi-ar permite mai mult... :( Ma rog, sper sa va placa si scuze ca v-am facut sa asteptati atata...

Usor-usor, lumina diminetii imi deschide ochii. Sunt chioara si somnoroasa: nici nu pot sa fac o amarata de miscare. Fac un efort, apoi, dupa cateva secunde, reusesc sa imi deschid ochii, insa ma stramb un moment, orbita de atata stralucire. Vederea mi se limpezeste si observ ca sunt singura in camera.

Camera mea de la etaj, cu pat dublu in mijloc, cu asternuturile, podeaua, peretii si perdelele albe - toate imaculate! Geamul e deschis si perdelele scurte si subtiri se clatina mangaiate de vant, lasand aerul proaspat si lumina puternica si alba sa umple camera. E liniste totala si racoare, totusi placut, iar usa este inchisa. Toata camera imaculata straluceste de prospetime si mister.

Dau la o parte cuvertura si ma ridic usor, apoi ma privesc in oglinda mare de langa pat. Stai... Unde imi sunt hainele?! Port o camasuta de noapte alba, scurta si decoltata, cu bretele subtiri din dantela, iar pe dedesupt, lenjerie alba de panza. Cine m-a schimbat in timp ce dormeam? Stiu sigur ca nu am adormit imbracata asa... Defapt si de drept, nici macar nu imi amintesc sa fi vazut vreodata camasuta aceasta!

Ma ridic de pe pat buimaca, frecandu-mi parul cu palma, apoi ma indrept spre usa de la iesire. Apropo, unde e Zack? Nu l-am mai vazut de aseara. Oare a plecat in timp ce dormeam? Acum imi amintesc ce s-a intamplat aseara... Nu, asta e problema... Defapt nu imi amintesc! Oare am visat? Sau oare acum visez? Probabil ca acesta este un vis... Atatea intrebari ciudate si fara raspuns; poate chiar si fara sens.

Pasii mei desculti, desi, zic eu, destul de delicati, lasa in urma un ecou palid pe parchetul rece, in timp ce merg spre usa. Intind mana spre clanta, o strang in palma si o rasucesc absenta, apoi usa se deschide. Fac un prim pas dar calc pe ceva rece si vascos.

Ochii imi zabovesc o clipa inainte, apoi privire imi cade pe pardosea.

Un tipat ascutit cu ecou prelung imi sfasie pieptul. Imi duc mainile la gura si lacrimile incep sa imi curga siroaie din ochii holbati, apoi imi tarsai picioarele in spate, cam doi metri, lasand in urma mea dare sterse de sange.

- Zaaack!!! urlu disperata, infigandu-mi degetele in par.

Fiinta mea cea mai draga... Fratele meu, cel mai bun prieten al meu, colegul meu, vecinul meu... familia mea! Zacea acum intr-o balta sangerie - propriul sau sange. Trupul sau palid, fara viata dormea pe veci cu ochii holbati si gura deschisa de spaima. Imi acopar ochii umflati si ma prabusesc in genunchi in sangele lui Zack, apucandu-l cu o inutila disperare de haine.

- Z... Zack... ma balbai. Zack... Nu... Zack al meu... Trezeste-te, te rog! Te rog, te rog... Te implor, Zack... apoi incep sa urlu printre hohotele de plans: Zaaack!! Nuu!! Te rog!! Te iubesc, intoarce-te!!

O clipa, prin fata ochilor mintii imi trecu scena din minutele in care descopeream treptat ca bunica mea murise. Aceeasi disperare de a pierde unica fiinta la care tii. Aceeasi disperare la gandul ca nimic nu va mai fi la fel de acum inainte. Acelasi sentiment de singuratate si neajutorare...

Incep sa il caut peste tot, pe intreg trupul. Il intorc pe burta, pe lateral... Primul impuls a fost sa caut arma cu care fusese ucis si sa o folosesc pentru a imi lua propria viata. Dupa ce murise bunica, viata imi aratase in cateva zile mai multa ura si cruzime decat in toti anii traiti pana atunci. Stiam ca asa se va intampla si acum. Nu voiam sa traiesc din nou asa - o astfel de greseala nu se face de doua ori. Unicul motiv pentru care ramasesem in viata era Zack... Acum nu mai aveam de ce sa traiesc.