Atinși de flăcări: Metamorfozis (II)

Metamorfozis: Quaere et invenies

—Blaise!

—Skye, vino înapoi! Nu te duce acolo!

Oh, Hunter se înşelase. Fusese cineva care fugise doar la Blaise. O fată cu părul lung, căzut sălbatic în jurul umerilor, cu picioarele lăsate goale de o rochie albă, desculţă şi incredibil de rapidă, o fată care trecuse pe lângă restul oamenilor ca şi cum ei nu existau. Fugise spre un singur loc, iar acela fusese colţul în care se ghemuise Blaise. Se lăsase în genunchi lângă el, fără să ezite o clipă, fără să se teamă cu putea sfârşi la fel ca Patrick, şi braţele ei goale se puseseră în jurul lui cu hotărâre, părul lung căzându-i ca o cascadă peste trupul lui atunci când îşi rezemă fruntea de capul băiatului. Rochia ei cu flori albastre se pătă de sângele de pe Blaise, murdărind albul imaculat şi transformând albastrul în violet. Când degetele lui se încleştară pe braţul ei, cu atât de multă forţă încât Hunter putu jura că încheietura fetei pocni, ea îl sărută blând în creștetul capului, murmurându-i ceva în păr.

Skye îl salvase pe Blaise, iar Hunter se ura pe el însuşi când îşi aducea aminte că, pentru acele minute agonizante, se gândise la posibiltatea de a-şi părăsi fratele, de a-l urî. Însă Blaise nu uitase. Blaise nu urma să uite vreodată că toţi îl priviseră cu furie, cu dorinţa de a-i face rău. Nu urma să uite niciodată faptul că la paisprezece ani plecase de acasă, la o şcoală cu internat, ca să nu mai fie nevoit să-şi vadă mama şi să simtă cum ochii ei îl privesc şi îl judecă la fel cum au făcut-o şi restul. Hunter nu mai ştia când fusese ultima dată când Blaise mai dăduse pe acasă; adevărata lui casă, şi nu casa bunicilor lui Skye, unde se mutase după ce terminase ultimul an de liceu şi nu mai putuse rămâne la internat. Hunter nu mai ştia când îi spusese ultima dată frate. Desigur, îl luase prin surprindere entuziasmul cu care-l primise la Linderhof. Aproape că-i sărise inima din piept de bucurie când capul lui se împinsese la pieptul său, dar Hunter ştia că făcuse toate astea pentru că, în ciuda a aceea ce se petrecuse, continua să ţină la el. Spre deosebire de el, Blaise iubea atât de pur, atât de sincer, încât Hunter ştia că această trăsătură o câştigase de la familia lui Skye şi nicidecum de la proprii lui părinţi.

Iar asta îi adusese aminte de Elias. Singurul motiv pentru care Hunter îi vânase pe Elias şi pe Flavius Alvarez se datorase dorinţei lui Patrick de a face familia Alvarez să plătească pentru că nu a respectat legea. În toţi acei ani îl rănise pe Elias fără remuşcări, fără să se gândească de două ori. Nici măcar atunci când Christine îi spusese toate acele lucruri nu simţise vina, dar aceasta tot reuşise să se strecoare în sufletul lui la vederea lui Elias. Îi adusese aminte de Blaise. Ochii lui albaştri deveniseră la un moment dat căprui şi Hunter nu-l mai vedea pe copil, ci pe fratele lui. Era ca şi cum se întorsese în trecut, ca şi cum fusese pe punctul de a face exact aceeaşi greşeală ca atunci. De data asta nu mai reuşise să-i întoarcă spatele. De data asta nu mai voia să ducă ultima dorinţă a tatălui său la îndeplinire. De data asta tot ce îşi dorea era să stea din nou cu fratele său, să comenteze amândoi meciuri de fotbal şi să se bată cu popcorn în timpul filmelor, să alerge sub lumina stelelor şi să se răcorească vara în lacul din spatele casei lor, aşa cum făcuseră până ca toată acea responsabilitate uriaşă să cadă pe umerii lui Hunter, până ca Blaise să plece de lângă el ca şi cum niciodată nu existase.

Hunter trebuia să meargă după Blaise.

—Unde sunt restul? întrebă Ron, cât timp o ridica pe Christine Syracuse pe propriile picioare.

—Ne-am despărţit, îi răspuse ea. Ne îndreptam spre Linderhof. Sabbah a aflat că Flavius a trădat-o, iar un licantrop, Zender, a-

Hunter mârâi atât de puternic încât Christine se opri din vorbit. Ochii lui căprui, mai deschişi la culoare decât ai lui Blaise, o ţintiră fulgerător, aşteptând ca tânăra femeie să continuie.