Ariana ( Volumul II )

Capitolul 4

Continuarea

Dintr-o dată, simt o durere pe care n-am mai simțit-o niciodată...nenorocitul m-a dezvirginat. Lacrimi mi se preling pe tenul meu, Doamne, de ce eu?! Se adâncește mai tare în mine, se mișcă din ce în ce mai repede, iar eu nu mă pot opri din plâns și țipat. Mă lovește, mă trage de păr...

--- Tu chiar erai virgină. Mă bucur că am avut ocazia să te dezvirginez, spune el râzând. Acum, o să te omor! Își scoate ghearele.

Iese din mine, iar eu încep să-mi revin. Să devin vampir complet. Mă simt puternică, simt că puterile mele sunt mult mai puternice ca niciodată.

--- Nenorocitule! Ai uitat că devin vampir complet? Te-ai condamnat la moarte! Îi rup ghearele. Îmi scot colții, și încep să mă transform.

Încep să-l lovesc, îi curge sânge oricunde la-ș lovi.

--- Nu meriți să trăiești! Nu meriți nimic! Din vina ta nu îmi cunosc părinții biologici! Din vina ta s-au întâmplat multe! El mă zgârie pe față, dar îmi revine la forma inițială.

Deodată, intră doi bărbați în încăpere. Își dau seama de situație și încep să-l bată pe David. Mihai și Rareș! Eu doar îi privesc. Îl bat până reușesc să-l ucidă. Încep să redevin la normal. Încep să plâng, iar ei nu știu de ce.

--- Doar nu...? Întreabă Mihai.

--- Prietene...uită-te pe pat...spune Rareș furios.

--- Nenorocitul! Și-a meritat soarta! Țipă Mihai.

Tocmai i-a zis "prietene"?

--- A fost cel mai rău vârcolac. Măcar am scăpat de el, zice Rareș. Eu vă las, am niște treabă, pleacă Rareș de lângă noi.

--- Ok, ce a fost asta? Spun uimită de situație.

--- Și-a dat seama că nu are nicio șansă să ne despartă, și...am rămas prieteni, spun el.
--- Discutăm mai târziu despre asta. M-a devirginat...spun în timp ce lacrimile mi se preling pe față.

Mă ia în brațe, mă ține strâns, iar eu plâng. Nu mai pot. Nu am făcut asta cu bărbatul pe care îl iubesc, întâmplarea această m-a marcat, mă va marca pe viață...Mihai e alesul. Lucrurile ar fi trebuit să stea altfel, dar nu a fost să fie. N-nu a fost să fie...

Perspectiva lui Mihai

Plânge cum nu a plâns până acum. Mi se pare destul de normal, suferă...eu aș fi vrut să am această onoare, dar nu s-a putut. Observ că nu mai zice nimic. O privesc, iar ea are ochii închiși.

--- Ariana?! Ariana! Ești bine?! De ce nu te miști?

Saluuut, sper că vă place. Îmi cer scuze pentru eventualele greșeli gramaticale, capitolul este neediat.